Hotul de carti

     

Uite un mic adevar: Vei muri. Simplu, fara semnul exclamarii, fara inflorituri. Un adevar, nu incomod, ci unul simplu. E la fel de simplu ca negrul pe alb si ca norul pe cer. Acum suntem, maine nu mai suntem. Si cine spune acest lucru? Insasi Moartea. Ea spune povestea. Ea ne dezvaluie o lume pe care o stim, de care am auzit, dar o spune astfel incat devenim noi insine partasi la suferinta, la durere, la ceea ce a insemnat razboiul. Hotul de carti este povestea care te prinde inca de la primele pagini. Te introduce in lumea vazuta de Moarte, in lumea vazuta prin ochi de copil. Atunci cand o bomboana impartita la doi “inseamna viata buna” parca altfel privesti lucrurile. Si poate ca ridici ochii si multumesti cerului ca traiesti azi si nu ieri, nu atunci. Am citit aceasta carte cu rasuflarea taiata, am citit-o si mi-am imbratisat biblioteca cu drag. Prin ochii hotului de carti, am vazut ce inseamna puterea cuvantului, iubirea pentru carte. Si pasiunea ei, a Liesei Meminger, a aparut dintr-o intamplare tragica. Aflata langa mormantul fratetui ei gaseste in zapada o carte, prima carte pe care a tinut-o in mana, Manualul Groparului. Aceasta este clipa care ii schimba viata. Nu stia sa citeasca, dar din acel moment s-a aprins iubirea pentru carti. Manualul Groparului a fost prima carte furata si pe care, mai tarziu, a citit-o impreuna cu tatal ei vitreg. Mai apoi invata sa citeasca cu ajutorul acestuia trecand peste frustrarea lipsei de educatie si va fura carti. Va fura cuvinte. Atunci cand cineva se arunca in foc pentru o carte, atunci cand in loc de mancare fura o carte, atunci cand citeste din cartile furate pentru a linisti un suflet sau a darui speranta, atunci cu siguranta e vorba de pasiune. Este vorba de puterea cuvintelor de a crea lumi si de comoara descoperita de cel care le imbratiseaza. Autorul reuseste sa faca din moarte un personaj pe care nu il poti invinui de nimic. Ba chiar, in unele momente pare a fi salvator. Si poate ca asta e motivul pentru care atunci cand oameni pe care ai ajuns sa-i iubesti pe parcursul lecturii, dispar brusc, esti oarecum impacat. Te bantuie intrebarea “dar de ce asa?”, insa stii ca acum ei sunt pe maini bune. Si poate ca nu vreti sa stiti ca peronajele vor muri, unele, multe… poate imi veti spune ca nu e frumos sa dezvalui bucati din carte, intamplari, finalul… dar, daca veti citi cartea, veti descoperi ca insusi autorul prin cuvintele Mortii va dezvaluie finalul povestii. Nu ascunde nimic, dar il asterne pe hartie intr-un fel aparte. Atunci cand Moartea vorbeste noi ascultam, atunci cand Moartea spune ca “Nu sunt violenta. Nu sunt razbunatoare. Sunt doar un rezultat”, atunci nu poti decat sa o crezi si sa citesti mai departe. “Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata.” Va imaginati razboiul, multa suferinta, oameni care mor. Sute, mii, sute de mii. Se sting in haul timpului. Si Moartea ii poarta pe bratele-i neobosite. Dar nu acesta este subiectul care va va marca citind Hotul de carti. Am mai auzit despre al doilea razboi mondial, am invatat despre el, am citit despre Hitler si atrocitatile pe care le-a comis. Aceasta este doar structura pe care se construieste povestea noastra. Suntem plasati pe o strada, Himmler = Rai, si in acest Rai se petrece tot… un Rai care vine intr-un puternic contrast cu senzatia pe care ti-o da atmosfera, situatia, razboiul, moartea. Descoperind povestea hotului de carti veti ajunge sa iubiti mai mult cartile, puterea lor salvatoarea. Veti privi cu alti ochi cartile pe care le aveti si le veti aprecia, le veti iubi mai mult. Hotul de carti este cartea despre iubire, despre prietenie, despre viata si dorinta de a trai. Ne arata ce inseamna sa fii om, sa fii puternic, sa mergi inainte orice s-ar intampla. Si mi-a placut ultima observatie a naratoarei: “Sunt bantuita de oameni.” O concluzie la fel de simpla ca si prima afirmatie.