Cartea de nisip (ediție de buzunar)

     

Borges se reinventeaza permanent. Cartea de nisip este o pendulare continua intre diverse ipostaze si numeroase masti in spatele carora se ascunde Borges, prizonierul cartii fara inceput si fara sfirsit; robul Cuvintului si al realitatii. Dar este vorba despre o realitate subiectiva, in care totul este posibil, inclusiv transgresarea spatiilor temporale si intilnirea cu sinele, de care nimeni nu poate scapa: „Visul meu a durat mai bine de saptezeci de ani. Si, de altminteri, atunci cind te destepti, te regasesti, in mod fatal, pe tine insuti.” Jorge Luis Borges reuseste ce si-a propus: sa deghizeze complexitatea universului in spatele cuvintelor simple.

     

Cartea de nisip sau cartea infinita… Poti spune asta doar deschizind carticica lui Borges la povestea Cartea de nisip. Sau o poti spune dupa ce iti dai seama ca, desi ai inchis cartea, povestea nu s-a terminat. Ce ai citit iti va reveni ca acele vise perfect clare, de care iti amintesti la o anumita miscare a miinii, un anumit cuvint spus intr-un anumit fel, o anumita lumina care face o anumita umbra. Povestile din Cartea de Nisip sint niste clipe visate, pe care le vei mai trai.

     

Oglinzile sint inspaimintatoare pentru Borges fiindca ii amintesc de toate lucrurile si realitatile de care poate scapa, dar si pentru ca ele ii confirma suspiciunea ca, desi nu poate sa le ignore, ar fi posibil ca nici Borges si nici lumea sa nu existe, ca el insusi sa fie doar o reflectare a altcuiva, asa cum imaginea din oglinda ii reflecta propria persoana. Iar intrebarea lui Borges ar fi urmatoarea: ce este real, la urma urmei? Imaginea din oglinda, cea inversata/ rasturnata din spatele oglinzii, cea a persoanei care se priveste in ea? Fictionalitatea povestirilor sale este, astfel, o reflectare a fictionalitatii posibile a unei lumi al carei statut este la fel de incert ca si cel al povestirilor.

     

„Nu vad, dar pot sa simt. Si pot simti oamenii si locurile”, spunea Borges. Un artist adevarat trebuie sa se inspire din tot ce i se intimpla si sa invete sa transforme nefericirea in frumusete. „Toate aceste lucruri – femeile cu care am gresit, faptele cu care am gresit, circumstantele in care am gresit, toate acestea sint unelte pentru poet. Un poet trebuie sa considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar si nenorocirile. Nenorocirile, infringerea, umilinta, nereusita, acestea sint uneltele noastre. Doar nu crezi ca atunci cind esti fericit poti sa produci ceva. Fericirea constituie un scop in sine. Insa ni se dau greselile, ni se dau cosmarurile aproape in fiecare noapte, iar sarcina noastra este sa le transformam in poezie.” Suferinta sa a lasat umanitatii scrieri de o frumusete dumnezeiasca, a inspirat urmasii sai moderni (Umberto Eco, Cortazar), iar numele sau a devenit adjectiv cu o multime de conotatii.