Orele (ediție de buzunar)

     

Inca o data, scrierile pornite de la realitate se dovedesc mai valoroase decit fictiunile pure. Romanul Orele de Michael Cunningham, aparut la editura Polirom in colectia Top 10+ (Capodopere ale literaturii), spune povestea a trei destine feminine din timpuri diferite (1923, 1949 si anii 2000). Totul porneste de la povestea scriitoarei Virginia Woolf in momentul conceperii romanului Doamna Dalloway. Autorul arata starea psihica a lui Woolf, cu incercarea de a-si invinge nebunia si de a-si termina romanul. Un roman usor trist, cu femei nemultumite de viata lor, asa cum intilnesti adesea in viata reala, dar despre care nimeni nu vorbeste. Aparent iubite – chiar o contradictie ai zice –, dar care nu-si iubesc, la rindul lor, nici partenerul, nici viata pe care o duc.

     

Romanul meu a fost, de la bun inceput, un omagiu si un fel de variatie pe tema data, o improvizatie, ca atunci cind marii jazzmeni fac variatii pe o linie melodica existenta. Ii sint foarte indatorat Virginiei Woolf: prin arta ei am vazut ce poate face o fraza, am inteles ca trebuie sa fie muzicala si ritmata. Tot ea m-a invatat ca pot descoperi profunzimi in cotidian, ca la nivel molecular se petrec lucruri tot atit de pasionante ca in cosmosul mare.

     

Pornind in principal de la incercarea autorului de a recompune, simbolic, ultima zi din viata Virginiei Woolf, de a-i urma strategia narativa principala (fluxul constiintei), dar si de a pune cumva in oglinda destinele citorva personaje feminine din perioade si universuri diferite, pentru a sublinia rolul si semnificatiile literaturii pentru epoca prezenta, Orele reprezinta, fara indoiala, si un exercitiu postmodern in ceea ce priveste functionarea metatextualitatii, dar si o permanenta meditatie asupra locului artei (literaturii!) in contextul societatii contemporane. Astfel, Cunningham isi intituleaza romanul The Hours tocmai pentru a sublinia caracterul livresc al creatiei sale, caci se stie ca marele roman al Virginiei Woolf, Doamna Dalloway, se numea initial Orele.

     

Voi încerca in cele ce urmează să comentez puţin cartea si filmul cu acelasi nume. Cu toate că putem găsi diferenţe între romanul scris de Michael Cunningham si ecranizarea fidela a acestuia, temele pe care le trateaza sunt aceleaşi. Diferenţele, acolo unde există, apar doar în ceea ce priveşte accentului pus pe anumite teme, date fiind diferenţele inerente dintre o carte si un film. The Hours (romanul si ecranizarea) prezintă poveştile a trei femei din trei perioade istorice diferite. Prima este, nimeni alta decât, Virginia Woolf, celebra scriitoare interbelică, prezentată nouă într-una din zilele sale din perioda petrecută în Richmond, departe de agitaţia Londrei. Cea de-a doua femeie este Laura, o casnică din america din perioda postbelică, iar cea de-a treia este Clarissa, o editoare americană de la sfârşitul secolului XX. Povestile celor trei sunt legate misterios legate între ele peste timp, această legătură reprezentând una din temele flozofice principale ale romanului (şi ale filmului). Dar despre filozofie vom discuta puţin mai târziu... Acţiunea, dacă o putem numi aşa, este centrată în jurul unei zile din viaţa fiecărui personaj principal. Monotonia şi liniştea vieţii lor ascunde tumultul continuu al trăirilor acestora. Avem de-a face cu trei femei care se întreabă continuu ce este viaţa, dacă ceea ce trăiesc ele se numeşte viaţă şi care caută mereu să afle ce găseşte în spatele iluziei pe care o numim realitate şi care resping constrângerile realităţii şi ale societăţii. Cartea abundă în descrierile trăirilor interioare ale acestor femei şi ale altor personaje, îndoielile permanente şi sentimentul de singurătate care rezultă din această introspecţie. Filmul în schimb ne prezintă foarte clar rezultatul acestui zbucium înterior, şi anume depresia. Tema depresiei şi incapacitatea celor din prejur de a le înţelege şi ajuta pe aceste femei este un subiect principal al cărţii dar mai ales al filmului. Emanciparea femeilor este un alt subiect major al acestor opere. Vorbim aici de o emancipare de toate felurile, sexuală dar şi socială. Avem antiteza dintre Laura, o casnică încorsetată de îngrădirile sociale şi sexuale specifice perioadei de după război şi Clarissa, o femeie independentă, cu o carieră de succes, o parteneră de acelaşi sex şi cu o fată concepută în eprubetă. Poate oare emanciparea să meargă mai departe? Greu de crezut. Dar nici una dintre ele nu este fericită, poate din cauză că fericirea nu este dată de ce ai şi de ce realizezi, ci este poate până la urmă o alegere. De altfel homosexualitatea ambelor sexe este tratată pe larg în carte şi în film, toate personajele principale având astfel de porniri, de la săruturi pe furiş cu persoane de aceslaşi sex (rude sau prieteni) şi până a relaţiile de lungă durată ale Clarissei şi Richard, prietenul scriitor la Clarissei. Richard este un scriitor renumit printre cunoscătorii „literaturii de calitate”, el de altfel primeşte şi un premiu pentru întreaga carieră de scriitor. Richard este bolnav de SIDA şi este îngrijit de Clarissa de mai mulţi ani. Dar cu toate că s-a bucurat de succes în cariera sa de scriitor, Richard este foarte nemulţumit de realizările sale. Această nemulţumire, această autocritică foarte aspră, se regăseşte la toate celelalte personajele importante (Clarissa, Virginia sau Laura). Este vorba aici de aşa numitul eşec în atingerea potenţialului teoretic pe care şi l-au imaginat în tinereţe. Cu toţii speră să-şi aducă o contribuţie spectaculoasă, fiind complet nemulţumiţi de realizările lor de până atunci. O reţetă sigură pentru deprimare. Toată această nemulţumire este poate şi expresia singurătăţii lor accentuate, a faptului că ei nu se simt conectaţi la lume, nu se simt ca făcând parte dintr-un angrenaj. De aceea, ei nu sunt mulţumiţi cu familia lor (Laura), cu slujba lor (Clarissa) sau cu opera lor (Virginia şi Richard), iar această ipotetică contribuţie măreaţă ar avea rolul de ai valida ca oameni, de a le arăta celorlalţi adevărata lor valoare. Confruntaţi cu „eşecului lor de proporţii” aceste personaje măcinate de depresie şi incapabile de a se apropia de cei din jur, încep să considere moartea nu ca pe ceva de care trebuie să-ţi fie frică ci ca pe o soluţie pentru toate problemele lor. Iar în cazul în care nu aleg moartea, acestia încearcă să scape din situaţia lor apăsătoare prin intermediul literaturii. Literatura funcţionează şi aici pe post de refugiu şi este o modalitate de evadare din realitate. Şi dacă am ajuns la literatură, să vorbim puţin şi despre structura cărţii (şi a filmului) şi despre semnificaţiile acesteia. După cum am mai spus, avem trei poveşti din trei epoci diferite. Virginia scrie o carte (Doamna Dalloway), iar întâmplările din acestă carte se reflectă fidel în viaţa Clarissei de la sfârşitul secolului XX. Practic Clarissa şi cunoştinţele ei sunt creaţia scriitoarei Virginia Woolf. Putem înţelege de aici că percepţia Clarissei şi a lui Richard cu privire la natura realităţii trăite de ei şi a inutilităţii vieţii lor este corectă, deoarece ei nu sunt altceva decât rezultatul imaginaţiei Virginiei. Să fim noi, împreună cu tot ceea ce ne înconjoară doar o iluzie, rodul imaginaţiei unei minţi febrile? Sau mai putem înţelege de aici că trăim o iluzie din alt punct de vedere şi anume că trăim viaţa pe care şi-au imaginat-o alţii pentru noi, că nu suntem în stare să rupem lanţurile ce ne încorsetează şi care ne împiedică să fim fericiţi şi poate să ne atingem potenţialul. Romanul scris de Virginia Woolf este în acelaşi timp şi colacul de salvare pentru Laura, modalitatea în care aceasta reuşeşte să fugă de realitate. În final, putem face puţin referire la titlu. „Orele” sunt expresia rutinei zilnice a monotoniei pe care trebuie să o îndurăm zi de zi. Aceste ore, din care sunt formate vieţile noastre sunt pe alocuri foarte greu de îndurat, venirea anumitor ore ne sperie, uneori acestea trec foarte greu. Şi mai sunt anumite ore sublime şi în care putem fi foarte creativi. Sunt orele vieţii noastre, cu bune şi rele şi dacă există un singur lucru pe care-l putem învăţa din acestă carte, acesta este că în faţa efemerului vieţii nu putem face decât să ne bucurăm cât mai mult de orele pe care le avem la dispoziţie. Să ne bucurăm pur şi simplu că trăim.