Sapte variatiuni pentru flautul fermecat. Cvartet bine temperat. O povestire in trei timpi

Descriere

Vă invit să visaţi în acest oraş. Să porniţi de la întâmplări vechi, aproape reale legate de case, oameni.

Povestile acestui oraş sunt asemenea unei vechi clădiri ruinate, cu miezul prăbuşit, hrănind câte un oţetar singuratic din zeama cărămizilor şi praful zidăriei pulverizate de ploi şi vremuri. Un suflet vegetal, vertical şi neaşteptat într-o lume obişnuită să agreseze frumosul.
Aş vrea să scriu despre vremuri când ar fi putut să fie altfel, despre destine meteorice, mizere şi fragile, geniale, marginalizate, aruncate în groapa comună a întârziaţilor prin viaţă. Dacă ai întârziat în propria ta viaţă întinzi mâna ca un orb pe străzile înţesate de mulţime, cautând un peisaj pe care percepţiile tale îl decupează dintr-un cândva.
Oraşul ăsta, simt eu adeseori, este plin de vieţi neconsumate la timp. Destine lăsate de izbelişte pentru că trupurile lor au fugit neasumându-şi povara până la capăt. Au fugit de cum au dat de greu. în oraşul ăsta mai sunt răzvrătiri de trunchiuri fragede cu rădăcini încăpăţânate ce se prind de ziduri sparte, devenind acoperişuri ce stau să crească în locul celor prăbuşite. Tot aşa şi sufletul ocroteşte ceea ce peisajul uman nu digeră.
Am multe întrebări rămase fără răspuns pentru aceşti 40 de ani de viaţă. Sunt întrebările copilăriei pe care adolescenţa le-a îngreunat cu alte neîmpliniri lăsate anilor din urmă povară spre desluşire. Numai că limpezirea sufletului meu nu pare să ţină de prezentul insipid al acestei lumi. Ce fel de cuvinte să folosesc pentru a povesti despre această lume? Şi dacă le găsesc, oare tot acest adevăr care mă macină, odată rostit, va ajuta pe careva? Vor fi de folos cuvintele unui însingurat proptit în mijlocul vieţii şi zecile de întrebări fără de răspuns? Vă invit să visaţi în acest oraş. Să porniţi de la întâmplări vechi, aproape reale legate de case, oameni. Asta dacă vă este uneori greu să trăiţi în prezentul acestui oraş. Asta încerc şi eu... Mereu alături de alt destin, apropiat cu al meu, dintr-un alt trecut, rătăcit şi el, atomizat de plictis şi ratare.
Undeva pe străzile acestui oraş-copil, mare şi naiv, prea încrezător cu toţi aceia care-i mărşăluiesc prin vintre, am văzut cele dintâi umbre de poveste. Acolo, mai ales noaptea, prin zidurile caselor împodobite de îndrăzneala şi credinţa oţetarilor, încă mai foşnesc vieţi venite din trecut.