Imigranţii

     

Pentru nici unul dintre personaje, destinele proprii nu sint subiect de analiza. Ele ramin in sarcina autoarei. Prilej pentru ca Baetica sa-si etaleze atuurile. Cel mai important dintre acestea decurge dintr-o imensa imaginatie ludica. Neastimparata. Ca si in Fisa de inregistrare, si in Imigrantii exista numeroase scene parca visate cu ochii deschisi. Dilatari, comprimari, dereglari, tot ce iese din cadrele restrictive ale realului. (…) Aici se afla, dupa mine, minereul valoric. In fantezismul sentimental.

     

La Editura Polirom au loc iarasi lucruri curioase: Ioana Baetica Morpurgo decupeaza 5 nume asortate sonoritatii romanesti, dar intre care nu plaseaza practic nicio rima, pentru ca apoi sa le aplice unei poze indiferente a Londrei, acest transplant identitar purtind numele de Imigrantii. Insumind o variatie de tonuri si un melanj de firi, romanul Imigrantii atrage spre zona europeana un echivalent pentru ceea ce inseamna The American Dream peste ocean, pentru ca in final sa-l zdrobeasca atit in gravitate, cit si in sarcasm, rezultatul fiind un spectacol dureros, dar extravagant si inedit.

     

Dupa Fisa de inregistrare din 2004, Ioana Baetica si-a adaugat inca un nume la cel avut si a pregatit acest roman stufos, alcatuit din cinci secvente, fiecare prinzind cite un personaj dezradacinat, aflat la Londra – un cercetator homosexual, o tinara casatorita cu un guru al artelor moderne, un corporatist esuat, o menajera care poarta de grija unui batrin, un tigan care traieste pe linga un restaurant londonez. Toate aceste personaje sint reunite in final intr-un „post-scriptum” semnat de naratorul „Under Pendragon” care, chipurile, le-ar fi intervievat pe toate.

     

Eu am gindit cartea ca o chintesenta a diferitelor parti care contribuie la crearea unei culturi vaste si diverse, care exista in Londra. Capitolul „Razvan” este metafora drepturilor omului. Maria este simbolul unui centru in care se desfasoara cele mai interesante proiecte artistice contemporane. Traian este partea cealalta a societatii englezesti, a afacerilor, unde se produc o gramada de bani. Sabina este cea din umbra, cea care are grija, care ajuta la supravietuirea unei identitati tardive – cea religioasa –, care n-are o prezenta acuta in societatea seculara. Gruia este metafora „sufletului”. (…) In ultima vreme, de cind am inceput sa ma preocup de chestiuni privitoare la drepturile omului, am trecut de la ideea puerila ca prin ceea ce faci poti sa schimbi un context social (sau poti modifica o problema) de partea cealalta: incerc sa nu particip la rau. Deci: Razvan tinde sa aiba aceleasi lecturi si preocupari ca mine. La Maria, surplusul ei de artificiu, credulitatea ei, snobismul ei cumva imi erau caracteristice la virsta ei, la 22-23 de ani. Celelalte personaje sint fictiuni.

     

Scriu in limba in care se intimpla sa gindesc in momentul respectiv. Destul de multe pasaje din Imigrantii s-au nascut in engleza si-apoi le-am tradus. Jocul asta – pe doua fronturi – e extrem de util atunci cind trebuie sa ma indepartez de-o idee si s-o consider la rece. De obicei ii schimb ambalajul verbal – o traduc adica, asa incit sa nu mai fiu tentata sa reactionez la forma, ci la mesaj. (Dintre personajele cartii) cel mai mult ma irita Maria. E artificiala, obsedata de sine, o razgiiata si-o artista de mina a doua cu un orgoliu de geniu. Cel mai aproape imi e Razvan, poate si pentru ca la capitolul lui am lucrat cel mai mult (cercetarea mi-a luat aproape doi ani), dar si fiindca, intr-un fel, mesajul lui e nosce altrum in loc de perenul noscete ipsum - un deziderat de caracter la care am aspirat dintotdeauna, cu mai mult sau mai putin succes. Genul lui de abordare a problemei – o combinatie de implicare simpatetica si calcul rational, de asemenea, in clipele mele cele mai bune – imi e familiar. Politica de stinga, avind ca axe situationismul din anii '50 -'60, Conventia Drepturilor Omului si ecologismul anilor 2000 – iarasi ne tin de aceeasi parte a baricadei. E foarte interesant cum reactioneaza diferiti lectori la cele cinci povesti. Mamei i-a placut Gruia cel mai tare. Metafora pentru suflet. Eram convinsa.