Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice

Descriere

Prefata semnata de Alexe Rau la ”Magistralele tehnologice…”

“Andrei Vartic este, în cultura noastra, un polihistor, în sensul atribuit acestui termen de Constantin Noica în „Modelul Cantemir…”. Matematician de formatie, el este deopotriva regizor, actor, poet, publicist, istoric, arheolog, jurnalist, pedagog, agricultor, critic de arte, critic de teatru, informatician si înca multe de toate, ipostazele lui alcatuind în ochii mintii noastre un sirag de margele. Iar salba de margele, prin esenta sa, înseamna nu împrastierea, ci strângerea lucrurilor într–un întreg. Pivotul care face ca multiplele preocupari ale sale sa nu diminueze integritatea sa si sa aiba în toate o prestanta care sa nu fie inferioara aceleia a persoanelor care au ales calea specializarii, sa faca din el un specialist în ceea ce s–a apucat sa faca, este vocatia restitutiei. Din toate domeniile în care se manifesta, el aduna informatii pentru o definire cronotopica a neamului nostru. în acest sens, el este nu doar sau este mai mult decât o fiinta exponentiala (chiar si în raport cu sensul atribuit acestei notiuni de George Calinescu). El este o ivire încorporatoare, e ca Alephul, mica sfera din cunoscuta nuvela a lui Borges în care se contine, sublimata, imaginea întregului Univers. Sau, mai adecvat spus, e omul prin care se manifesta durata (vezi explicarea acestui concept în Metafizica lui Bergson), traind în prezent, el traieste simultan toate timpurile prin care a trecut acest neam, pentru el nu exista trecut, prezent, viitor, în sufletul lui exista un singur timp al neamului, de la facerea lui pâna la nemurire.
Prin felul sau de a fi ca cercetator si interpret, Andrei Vartic ni se arata ca un dezmintitor nedeclarat al unor viziuni sceptice relative la posibilitatea reconstituirii obiective a trecutului (vezi eseul lui Alexandru Zub din revista Dacia literara, septembrie 2005, p. l–2, în care sunt expuse viziunile lui David Lowenthal, Lucian Boia, Neagu Djuvara s.a.) din care reiese ca este imposibil de a accede la trecut asa cum a fost, ca istoria este întotdeauna subiectiva, ca a mosteni înseamna a transforma, ca „Trecutul e o Tara straina” (Lowenthal). Andrei Vartic crede cu toti porii fiintei sale ca, simtind durata, îi vede pe stramosi vii, asa cum au fost, ori, mai în maniera sa spus, asa cum sunt, caci asta înseamna duratAm zis mai sus de Andrei Vartic ca e un dezmintitor nedeclarat, dar el este, de fapt, un luptator fatis pentru adevarul istoric. Si multe din actiunile, din cartile sale si–au avut drept imbold dezacordul cu ceva sau cu cineva: lui S. Kramer, de exemplu, care a scris ca istoria a început la Sumer, îi raspunde cu studiul „Istoria a început la mitoc”, afirmatiilor lui Daicoviciu si ale altor arheologi despre necioplitismul si analfabetismul dacilor, le raspunde cu o suita întreaga de carti în care dovedeste cu forta de persuasiune superioritatea civilizatiei geto–dace în contextul timpului ei. Aceasta e tema vietii sale.
Ce aduce nou acest polihistor în istoriografia noastra? Poate ca mai ales multidisciplinarismul. Dar initial pe aceeasi cale mersese I. C. Dragan sau chiar o initiase în felul sau atunci când propunea, de exemplu, o noua disciplina – cliomatematica (a se vedea monumentalul tratat al lui I. C. Dragan „Noi, Tracii”. Craiova: Scrisul Românesc, 1980, 448 p. cu il.). Dar sa vedem mai bine ce scrie însusi Andrei Vartic despre stilul si metoda sa de cercetare. Citim în volumul sau „Drumul spre Kogaionon” (Chisinau: Basarabia, 1998): „Batalia cu un citat din Hadrian Daicoviciu („Dacii”, Bucuresti: Editura stiintifica, 1965, p.184–l85) ne–a calauzit cercetarea în toti ultimii ani”, „Dar sa cercetam macar barbile de profesori ale dacilor, rochiile frumoase ale femeilor lor (de pe Columna lui Traian din Roma, dar si de pe metopele de la Adamclissi). Sunt oare acesti oameni «neciopliti»?”
Sa remarcam, în treacat, un detaliu semnificativ: Vartic începe cercetarea sa de acolo unde s–a oprit B. P. Hasdeu în „Etimologicum Magnum…” – de la cuvântul „barba”!
Citim mai departe în aceeasi carte a sa: „întregul strat istoric, politic, cultural, stiintific, etno–folcloric al epocii trebuie pus în ochi si în minte atunci când sapa loveste în straturile istoriei” (p. 10), ”stilul ????? (gr. – spinos) al meu este bazat pe experienta dura de la munte”; „Cercetarea noastra este multidisciplinara. Ea pune tiparul armoniilor poetice si spirituale peste tiparul armoniilor tehnologice ca sa se vada cum rezoneaza roata cu logosul, încearca sa pipaie haturile care tin în echilibru stabil relatiile dintre sufletul omului si factorii de decizie de pe Soare; vrea sa demonstreze ca adevaratul vector al cunoasterii sta în celebra propozitie antica «Cunoaste–te pe tine însuti». Iar postulatul irefutabil al acestei cercetari este: pe toate le învârte morisca divina” (p.13). „Când spunem morisca divina întelegem mai ales fondul spiritual al problemei, fond care intra rar pe fisierele savantului modern. De aceea coborâm de la marele om de stiinta Platon la nobilii din sec. XX si aducem în prim–plan morisca solara. Ea ne influenteaza nasterea si moartea, sanatatea si deciziile, cum a aratat marele om de stiinta A.Tchijevski” (p.13–l4). Mai departe Vartic scrie: „…termenul «cercetator» (researcher) cuprinde mai exact pasiunea pentru cunoastere; «om de stiinta» e o formula pentru adeverinte” (p. 14).
O subliniere insistenta a lui Vartic este aceasta: „cartea (cartile) mele sunt muncite la munte, la cota 765, la cote si mai înalte, unde geto–dacii îsi tineau conferintele–ospete”. Munca de cercetator a sa el o vede, o traieste ca pe o suita de „ospete ale nemuririi” (asa se intituleaza un volum al sau aparut la Editura „Quo Vadis” în 1994).
Desi, în majoritatea cazurilor, mediul academic reactioneaza, bineînteles, reticent la restitutiile cronotopice produse de Andrei Vartic, rezultatele acestuia din urma mi se par mult mai integre si mai convingatoare decât acelea ale savantilor oficializati. Memorabila sa conferinta prezentata la Ateneul „Moldova” din cadrul Bibliotecii Nationale, în fata unui public din care n–au lipsit academistii, e o extraordinara istorie, asezata pe principiul duratei, care trebuie sa fie publicata cu statut de manual, fie si unul de alternativa. Cu atât mai mult cu cât revelatiile sale, premonitiile sale prind a fi confirmate de rezultatele cercetatorilor „rationalisti” (a se vedea, de exemplu, noua editie a enciclopediei „Istoria culturii si civilizatiei” a lui Ovidiu Drimba (Bucuresti, 2003, vol.3), dar si unele concluzii recente facute, de exemplu, de Marija Gimbutas sau de Marcel Otte. Iar dovezile aduse de Andrei Vartic în subiectul relativ la superioritatea culturii si civilizatiei geto–dace în epoca pot fi considerate, dupa umila mea parere, antologice.”