Poezia lui Lucian Blaga, partitura a alfabetului cosmic

Descriere

Lucrarea de faţă porneşte, aşa cum o afirmă şi titlul, de la câteva repere ale poeticii elementelor, valorificând aspecte care ţin de poetică, poietică şi retorică. Sursa de inspiraţie a acestei tendinţe este teoria lui Gaston Bachelard, însă aplicarea mecanică a cercetărilor sale nu ne permite desluşirea sensurilor de profunzime a scriiturii lui Lucian Blaga. Vom insista asupra poieticii imaginarului blagian, dimensiune definitorie a textului modern, întrucât Blaga va depăşi poezia naturii, accentuând termenii unei ontologii poetice, care ţine de �facerea� operei. Vom adopta opinia lui Bachelard, conform căreia cele patru elemente � apă, aer, foc, pământ � sunt �hormonii imaginaţiei poetice.�
Poetica elementelor are în vedere proiectul facerii scriiturii care afirmă necesitatea unor investigaţii interpretative complexe. Elementele sunt universalii structurante, expresie a dublei apartenenţe a eului poetic, contingentului şi transcendentului, natura fiind astfel, o scriitură semnificantă, partitură a alfabetului cosmic. Imaginaţia poetică supune chipurile absolute ale materiei şi le modelează pe măsura timpului şi a spaţiului acestuia. Perspectiva este antropocosmică, elementele fiind semnele unei sensibilităţi creatoare. Poetul, dominat de transcendenţa goală, se refugiază în universuri compensative. Lucian Blaga va dezvolta o concepţie panteistă, afirmând că absolutul şi omul sunt cosemne, cel dintâi fiind pretutindeni, alcătuit din lucrurile care ne �mobilează� existenţa: stelele, pământul, aerul, apa, focul etc.
Empedocle este cel care, în secolul al V-lea înainte de Hristos, a afirmat pentru prima oară coexistenţa celor patru elemente, rădăcini ale tuturor lucrurilor: aerul şi pământul, apa şi focul. Orice schimbare are loc prin combinarea sau disocierea acestora sub influenţa, fie a atracţiei, fie a respingerii.
Toate tendinţele existenţei microcosmice şi macrocosmice, precum şi ansamblul posibilelor combinaţii dintre ele, sunt pecetluite de aceste patru elemente. Putem evoca aici simbolismul �lebedei� care �trăieşte în apă, îşi face cuibul pe pământ şi se lansează în aer pe înălţimi ameţitoare, unde pare să se apropie de focul soarelui�. Elementele primordiale au devenit �materie� de poezie întrucât, indiferent de forma pe care o întrupează, vorbesc despre om.
Obiectivul fundamental al ştiinţelor literaturii începutului de secol XXI este abordarea pluridisciplinară a fenomenului literar, mai ales când e vorba despre un scriitor supus unui proces de clasicizare. Analiza imaginaţiei materiale corespunde viziunii fenomenologice însă dinamismul imaginaţiei pare a avea punctul de plecare în ceea ce Lucian Blaga numeşte �creaţie de lumi�, pe care le implică metaforele revelatorii blagiene.
Lucrarea de faţă se doreşte a veni în întâmpinarea unei tendinţe tot mai evidente: aşezarea demersului hermeneutic pe temeiurile imaginaţiei materiale şi dinamice, având drept scop re-descoperirea de sine. Există un consens în a afirma că viaţa şi cultura spiritului societăţii de acum sunt marcate de o omniprezenţă a imaginilor , până acolo încât se vorbeşte astăzi de o �civilizaţie a imaginii� ce se substituie mediului cald, tiparului. în această nouă cultură totul este orchestrare în vederea saturării cu imagini: ziare luminoase, panouri, televiziune etc. Simultan cu această tendinţă apare şi nostalgia întoarcerii la esenţe şi, de aici, dorinţa de a resemantiza lumea în care trăim. în acest caz, imaginea operează o regresie (regressus ad uterum) către stratul arhetipal. Ne propunem să analizăm efectul pe care îl are interpretarea poeziei, din perspectiva elementelor, asupra elevilor de liceu. Considerăm că o abordare a studiului poeziei în termenii unei ontologii poetice, vine în întâmpinarea nevoilor elevilor de a-şi însuşi valorile culturii naţionale, de a-şi consolida gustul pentru literatură şi poate, în primul rând, de a avea acces la propria realitate interioară, în funcţie de care să-şi formeze un ideal de viaţă. Nu trebuie ignorat că vârsta de 14-16 ani este perioada în care atitudinea autoreflexivă devine predominantă, adolescenţa fiind cronotopul conştientizării idealurilor.
Studiul nostru intenţionează să evidenţieze, în primul rând, accepţiunile lirismului blagian din perspectivă diacronică, prin contextualizarea expresionismului în perioada modernă a literaturii, subliniind totodată programul estetic al curentului, cu privilegierea acelor idei-forţă care determină anumite atitudini din perspectiva temei abordate. De asemenea, vom insista asupra tensiunii dintre �tradiţie� şi �inovaţie� în afirmarea expresionismului creaţiei blagiene, care face ca în toate obiectivările textuale, curentele să fie �impure� (Capitolul I).
Al doilea capitol, �Poetica elementelor şi facerea poetică�, are rol de trecere, de prag, în ansamblul discursului, insistând asupra contribuţiei filosofiei blagiene la întemeierea domeniului metaforicului. Vom insista totodată asupra valenţelor ontologice ale imaginilor materiei, ca forme ale medierii între eul uman şi eul lumii. Al treilea capitol impune un demers sincronic prin identificarea diferitelor forme pe care imaginile arhetipale şi le modelează pe măsura spaţiului creaţiei poetice a lui Lucian Blaga.