Lolita (editie de buzunar)

     

Dolores, Lola, Lolita... Mi-ai mancat zilele! Nu credeam ca un roman subtirel sa fie asa de greu de citit, dar Lolita lui Vladimir Nabokov mi-a confirmat inca o data zicala: sa nu judeci o carte dupa coperta. Foarte putin dialog, paragrafe lungi, compacte, anumite expresii in limba franceza ramase netraduse, toate mi-au ingreunat lectura, si-asa destul de anevoioasa. Probabil ca subiectul cartii, controversat pe buna dreptate, va este cunoscut. Un domn oarecare, trecut de prima tinerete, numit Humbert Humbert, are o pasiune bolnava pentru nimfele pubere. Ce inseamna asta? Ca femeile de varsta lui aproape ca ii produc repulsie si ca este in stare de a se casatori cu o mama doar pentru a-i seduce fiica. Ceea ce si face. Bine, nici Lolita nu este tocmai inocenta intruchipata, dar cartea a reusit ceea ce filmul nu: sa ma faca sa il detest pe Humbert Humbert. Gandurile si trairile acestuia sunt descrise. cu o abundenta de cuvinte, pe pagini intregi. Nu l-am inteles nicio clipa, nu mi-a fost mila de el nici macar un rand. Nici Lolita nu mi-a fost mai draga, dar m-am trezit de cateva ori planuindu-i evadarea. In schimb, Nabokov si-a luat revansa prin descrierile minutioase ale locurilor prin care "tatal" si "fiica" au trecut in calatoria lor si prin listarea difertelor atractii din locurile respective. Partea aceasta de ghid turistic m-a facut sa uit, pentru cateva momente, de motivul calatoriei. Nu pot spune ca nu stiam la ce ma inham in momentul in care am ales sa citesc aceasta carte si totusi... O sa ma rezum la a spune ca nu este pentru oricine. Daca nu a fost pe gustul meu, nu inseamna ca nu este totusi un roman bun.