Basmele romanilor, volumul VII

I.G. Sbiera (1836��'1916) este un cunoscut folclorist şi istoric literar bucovinean. Născut într��'o familie de ţărani înstăriţi, Sbiera are şansa de a învăţa carte mai întâi în satul natal, Horodnicul de Jos, iar apoi la Rădăuţi şi Cernăuţi. La 19 ani pleacă la Viena pentru a urma studii universitare de drept, frecventând totodată şi cursuri de filozofie. Revine în ţară în 1861 şi lucrează la gimnaziul din Cernăuţi în locul fostului său profesor, Aron Pumnul. Ulterior, va fi custode la Biblioteca Bucovinei şi, începând cu 1875, profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Cernăuţi, unde va preda până în 1906.

începe să publice articole, cronici, studii de istorie literară sau de lingvistică, culegeri de folclor în periodice precum Almanahul Societăţii Academice Social��'Literare „România Jună“, Arhiva, Vatra, Familia, Gazeta Transilvaniei, precum şi în Foaia Soţietăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina, publicaţie pe care a şi fondat��'o şi în fruntea căreia se află până în 1869. în 1866 este ales membru al Societăţii Literare Române (viitoarea Academie Română).

încă din tinereţe, Sbiera a fost interesat de culegerea textelor de factură populară, convins fiind că folclorul trebuie să se afle la originea oricărei literaturi naţionale. Basmele culese în satele din preajma locului de baştină vor vedea lumina tiparului abia în 1886 (Poveşti populare româneşti), pentru ca, ulterior, Sbiera să publice şi culegerea de folclor Colinde, cântece de stea şi urări la nunţi (1888).