Revolutia la negru. Iasi, 14 decembrie 1989, inceputul revolutiei romane? O frauda!

Descriere

”1 – Omul se naşte să fie moral, amintindu-l pe Aristotel, să conducă procese socio-economice prospere şi oneste.
2 – Apel nefast la memorie:
3 – revoluţia în contumacie.
4 – revoluţia la negru – zombie şi halenă arogantă ce strîmbă nasul. Morga rezistă deoarece arbitrii audiază în proces doar o singură parte. în orînduirea comunistă obiceiul s-a reţinut pentru solemnitatea întronării eroilor comerciali (fără tva).
5 – Nu e de glumit, domnilor!
Declaraţii insidioase au generat privilegii morale şi materiale costisitoare, fără o bază legală declarată de istoria în cercetare.
învîrteli de sus pînă jos. Aiureli deconcertante.
în rotirea lor centrifugală derutează şi pun în pericol dreptul la adevăr.
6 – Fiat iustitia, pereat mundus – Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea! (Deviza împăratului Ferdinand I, fratele mai mic al lui Carol Quintul).

Mi-a intrat în biblioteca personală volumul – Iași, 14 decembrie 1989, începutul revoluției române?, ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Gheorghe I. Florescu şi Cassian Maria Spiridon, Editura Cogito Oradea, ediţia a doua 2000.
Am lecturat textul cu atenţia martorului sub ochii căruia în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut nimic evenimenţial în Piaţa Unirii, cît şi pe platforma Combinatului de utilaj greu, de natură să sugereze iminenţa unui protest politic, sau mă rog, o revoltă antiregim.
Pe chipul inocent al ”dulcelui tîrg” nu a zvîcnit un neg de revoltă împotriva dictaturii totalitare, monstruozitate în umbra morţii şi astăzi se pare, rămasă în preferinţa cetăţii iaşiote, relicvă sărutată cu voluptate pe rana putrefactă.

în vidul legislativ temporal, nişte impostori au machiat o sosie, un fel de raport-lucrare, aş numi-o cu maliţiozitate antologie de truc şi chestii, prin excelenţă de sorginte tupeist-livrescă, însoţită de explicaţia:
Am considerat necesară apariţia acestei cărţi pentru că trebuie să existe un document care să consemneze această zi (14 decenbrie1989) ca pe începutul revoluţiei române.
Din capul locului, enunţul trezeşte pasiuni pentru glosă şi polemici.
Estimez discuţia asupra ”maculaturii” ca fiind de stringentă actualitate, deşi ceva timp de la aventura inbroglio a trecut, aceasta pentru semnalarea antinomiei dintre discurs şi faptă, (limba de lemn) şi pentru sublinierea proprietăţii juridic-etice a termenilor.
Prin analogie, în stiinţa dreptului o eroare istorică se instrumentează atunci cînd o descoperi.

De observat o împietate peremtorie: peste un reper eligibil, autorul cărţii a făcut un salt voit şi necultivîndu-i evidenţa nu a reuşit să-şi suprapună hazardul pe dimensiunea întîmplărilor autentice şi din locuri virane a indus impresia că “propria-i revoluţie”, despre asta e vorba, ”a depus un corolar pe starea de protest a României”.
Obiectul omisiunii îl reprezintă DECLARAŢIA DE LA IAŞI, vîrf de demnitate şi atitudine protestatară, difuzată la postul de radio Europa liberă în ziua de 9 octombrie 1989, al doilea act de încumetare după interviul lui Dan Petrescu pentru ziarul Liberation cu un an în urmă, ambele acţiuni trezind atenţia şi solidaritatea a două continente.
Aici şi acum, ca o preeminenţă, aducem salutul de admiraţie şi respect următoarelor personalităţi kamikaze: Doina Cornea, Mariana Marin, Gabriela Iavolski, Lidia Ungureanu, soţii Gina şi Dan Sămpălean, Dan Petrescu (liderul grupului), Luca Piţu, Alexandru Tacu, Liviu Antonesei, Giani Amarandei, Filip Răduţi, cei ce au nuanţat prin actul lor de curaj începutul revoluţiei anticomuniste în România.
Semnarea DECLARAŢIEI a fost reiterată cu nume noi: Elisabeta Culianu Petrescu, Alina Tacu, Dana Coşeru, Georgel Moraru, Liviu Ioan Stoiciu, Mihai Dinu Gheorghiu, Emil Coşeru, Nichita Danilov, Dorin Spineanu, Radu Părpăuţă, Petre Ilieşiu, Lilian Prager, Nicolaie Panaite, George Prutianu, Dan Ionescu, Alexandru Arhip. Prudenţa augmentată a securităţii şi precipitarea evenimentelor politice în Europa au deviat în impas transmiterea celei de a doua liste la Munchen.
în DECLARAŢIA de la IAŞI, grupul de semnatari preconiza îndepărtarea de la putere a clanului Ceauşescu, schimbarea regimului politic, reîncredinţarea statului de drept, readucerea la valoarea de demnitate a drepturilor şi libertăţilor omului.
România sub comunism, nu a remarcat disidenţi politici de categoria întîia, sau disidenţi politici de categoria a doua.
Ţara în rezistenţă, chiar lovită de riscuri paralizante, a scos în faţă caractere concrescute organic într-o luptă reală pe viaţă şi pe moarte cu dictatura totalitară şi promotorii ei.
De fapt, REZISTENŢA pe pămîntul românesc s-a declanşat pe un front de onoare împotriva celui mai cumplit flagel – COMUNISMUL, căruia trădătorii i-au facilitat înaintarea.
Nu numai perioada 16-25 decembrie 1989 a densificat rezistenţa împotriva opresiunii. înfruntarea a durat aproape o jumătate de secol cu sacrificii imense: aproximativ 2.700.000 de români au căzut victime acestei nenorociri infernale.
Aglutinarea tendenţioasă a evenimentelor numite ”revoluţie”, sau naiba ştie ce, a iscat după 1989 o factologie socială apocaliptică, eufemistic numită economie de piaţă şi tranziţie ale căror urmări catastrofice după douăzeci de ani încep să sîngereze acolo unde au sfîşiat.

Dumnezeule, după atîţia morţi fără vină, după atît de vibranta dorinţă de adevăr, cum de am suportat, cum mai suportăm nelegiuirea şi blestemul acesta violent!?

Ne aşteaptă fatalităţi acerbe, oameni buni!

Monstrul scîrnav şi urît asemenea unui caşalot în descompunere, va mai emana să ne spurce, să ne îngrozească."

Alexandru TACU