Psihologia jocurilor video

Cuprins

Introducere. Masca ÅŸi vertijul

1. Părinţi neliniştiţi
Pierduţi intr-o lume necunoscută
Jocuri parcă din altă lume
Jocuri ce oferă o lume
"E vina jocurilor video!"
Jocurile video împotriva reuÅŸitei ÅŸcolare
Discursul ambiant
Nici înger, nici demon

2. Un calmant minunat
Insecuritate la toate nivelurile
SOS: jocurile video
Ecranul este casa mea
Renunţarea paşnică la copilărie
DespărÅ£irea de mama–tata
De la păpuşi la personajele virtuale
Buna gestionare a diverselor angoase
Autoreglarea: nici prea mult, nici prea puţin

3. Jocul ca o construcţie de sine
întoarcerea in copilărie
Jocul video, un interlocutor special
Un laborator pentru încercări
De la virtual la real
Prietenii mei, reperele mele
Jocuri de fete, jocuri de băieţi
Binele, răul

4. Prin desiÅŸul jocurilor video
Suporturi variate
Online, offline
Jocurile-platformă
Jocurile de simulare
Jocurile de aventuri
Jocurile de tragere
Jocurile de strategie
Amestecuri permise

5. Să ne jucăm pentru a învăţa… altfel
Bravo, eÅŸti cel mai bun!
Ritualuri vestimentare
Un nou mod de gândire
Agilitatea intelectuală
Jocuri foarte serioase
Dexteritate manuală şi vizuală
Un spaţiu al creaţiei
Un bonus estetic
Spune-mi o poveste
Un instrument de socializare: depăşim eÅŸecurile împreună!

6. Eu ÅŸi avatarul meu suntem totuna?
Mai multe avataruri sau niciunul!
Fantasma depersonalizării
Nu doar un obiect…
întâlniri facilitate
Fără cenzură!
Flashback
Redobândirea încrederii de sine
Jocul video ca mediere

7. Ascundeţi această violenţă
O dezbatere trunchiată
Insuficienţele catharsisului
Agresor, victimă sau salvator?
Fiecare cu povestea lui
Trecerea la fapte?
O violenţă istorică
Violenţă simbolică şi
violenţă narcisică
Focalizare pe GTA

8. A devenit oare dependent?
Să nu ne precipităm!
Mai bine "dependenţă" decât "adicÅ£ie"
Cinci categorii de jucători
O scară a riscurilor
Să repunem lucrurile pe făgaşul normal
Substitut familial
De la cantitativ la calitativ
Semne alarmante

9. Să-l ajutăm să se detaşeze
Mijloace radicale?
Un contract? De ce nu?
Un NU hotărât abandonului ÅŸcolar
SeminÅ£e care vor încolÅ£i
Fără critici gratuite
Plăcerea de a povesti
Acceptarea uÅŸii închise
Consultaţia psihologică, o soluţie?
Părinţii nu trebuie culpabilizaţi!

10. Să previi e mai uÅŸor decât să vindeci
Importanţa jocurilor tradiţionale pentru micuţi
Playmobil ÅŸi WOW, aceeaÅŸi înfruntare?
Tentaţia abandonului
Programul orar
Norme credibile
Normele ÅŸi limitele lor
Un interes comun

Concluzie

Descriere

Jocurile video sunt prezente peste tot, spaţiul pe care-l oferă este din ce în ce mai frumos, istoriile pe care le povestesc sunt din ce in ce mai captivante, iar adepţii lor, singuri sau în reţea, trăiesc emoţii excepţionale. Numeroase întrebări frământă părinţii şi profesorii, dar şi jucătorii trecuţi de adolescenţă: Jocurile video pot fi aliaţi in creşterea copilului, favorizând dezvoltarea diferitelor abilităţi sau sunt nocive şi creează dependenţă? Sunt ca nişte monştri ascunşi în spatele ecranului care vor devora copiii? Există o frontieră de netrecut între şcoală şi jocurile video? Este posibilă vindecarea tulburărilor psihice cu ajutorul lor?

Pentru autor, pasiunea pentru aceste spaţii noi nu este o problemă medicală, ci o problemă educativă. Dar cum să înţelegem puterea jocurilor video, fără să le recunoaştem mai întâi seducţia? Cartea de faţă ne introduce în lumea interioară a jucătorului, a relaţiei dintre el şi lumea virtuală, demontând resorturile interioare ale fascinaţiei exercitate de jocurile video. Scrisă într-un limbaj clar, cartea se adresează tuturor celor interesaţi de psihologia jocurilor video.

Dacă un adolescent angoasat de prezent îşi găseşte confortul în faţa ecranului şi a consolei, asta se întâmplă până la urmă pentru că jocurile îi alimentează stima de sine. în timp ce părinţii îşi fac griji pentru viitorul său, iar el se întreabă ce va face în viaţă, jocurile îl liniştesc: de fiecare dată când depăşeşte o etapă primeşte mesaje de încurajare din partea calculatorului, noi puncte de viaţă şi rezistenţă, noi arme şi chiar felicitări de la ceilalţi jucători dacă joacă în reţea. O ocazie de a se simţi în sfârşit apreciat, nu doar ca un elev mediu sau mediocru care „dacă va continua tot aşa, nu va face nimic în viaţă".

Nu vrem sub nicio formă să pretindem că violenţa din jocurile video nu lasă vreo urmă asupra jucătorilor. Ea are efecte şi produce consecinţe, asta e sigur, dar care sunt ele? Nu întotdeauna cele pe care ni le imaginăm. Desigur, există un efect comun la toţi cei care urmăresc spectacole violente în mod repetat, un efect numit „desensibilizare". Asta înseamnă că cel care asistă la scene repetate de violenţă sfârşeşte prin a se obişnui cu faptul că violenţa este ceva normal. Dar asta nu înseamnă că toţi sunt gata să treacă la fapte...