Nimeni sau Fumatorul de pipa

Descriere

Odata cu teribilul accident (sau crima?) de la cafeneaua Polly Maggoo, Parisul intra sub stapinirea Fumatorului de pipa, aflat in cautarea sufletului pierdut. Disparitia lui Maite declanseaza calatoria dantesca a lui Claudio, intr-o lume intoarsa pe dos, dominata de intimplari fantastice. O lume a himerelor. Timpul se contracta si se dilata, oamenii se multiplica, se decorporalizeaza, se dedubleaza, zboara prin timp si spatiu. O rasturnare stupefianta de situatie o readuce inapoi pe Maite. Dar cind viata e vis, cei ce trec granita nu mai sint niciodata aceiasi. „Poet pina-n maduva oaselor, Claudiu Soare cartografiaza, in acest prim roman al sau in limba romana, un teritoriu imaginar in egala masura dostoievskian, bulgakovian si „soarescian”, loc al intilnirilor liminale, al disparitiilor nelinistitoare, al comunicarii cu alte lumi. Nimeni sau Fumatorul de pipa se petrece intr-un Paris de dupa toate apocalipsele, intr-un timp in care cerurile si infernurile au ramas deschise, iar bietul fost-oras-lumina primeste – prin constiinta (auctoriala) a unui personaj aflat in cautarea propriei identitati – ultimii oameni, urmariti si ispititi de fortele raului. Claudio (Soares) si Maite, fiica unui poet mexican, traiesc o poveste de dragoste care-i invata „metoda nemuririi”, dar si buna intrebuintare lumeasca a singuratatii, intr-un Paris bintuit de mormoni, comunisti, negri si de Diavolul insusi, intilnit pe Pont des Arts. Cine scapa? Ca intotdeauna, poetul, scriind „o poveste care nu se poate spune”, si Beatrice a sa.” (Simona Sora) „Bucuria de a scrie un roman este bucuria indragostirii, careia i te livrezi cu inocenta recipientului gol, insetat de calatorie... In definitiv, niciodata nu esti mai liber si mai puternic decit in facerea acestei povesti imaginare de iubire cu tine insuti, cu personajele in care te proiectezi. Dar, in roman, totul este un imens sentiment de iubire cu infideli – si exact ca in povestea de dragoste visata, maretia ramine doar o strafulgerare a ceea ce nu stim sa fim...”(Claudiu Soare)