CARTEA VIITORULUI

     

Am incheiat glorios seria romanelor scrise de Cecelia Ahern cu "Cartea viitorului". Tot ce pot sa va spun este ca fiecare dintre cartile citite a reusit sa ma surprinda, dar parca niciuna intr-asa masura ca aceasta. Cartea viitorului te tine in suspans inca de la primele pagini, lucru neasteptat poate la o autoare asociata mai degraba genului romance (P.S.: Te iubesc si Suflete pereche va spune ceva?). Dar pentru mine a devenit deja obisnuinta sa fiu surprinsa si cucerita de cartile Ceceliei Ahern. Cartea viitorului are toate ingredientele unei povesti care a mai fost spusa deja de mii si mii de ori: - o adolescenta rasfatata, nevoita sa renunte la luxul cu care era obisnuita si sa se mute intr-o zona rurala, unde cel mai apropiat orasel este la cincisprezece minute de mers cu masina; - o mama care pare ca si-a pierdut mintile dupa ce sotul ei s-a sinucis; - prietene superficiale; - un tanar chipes, ravnit de toate tinerele, dispus sa faca tot ce ii sta in putinta sa o ajute pe Tamara, adolescenta razvratita si eroina noastra, sa dezlege misterul ce planeaza asupra trecutului familiei sale; - ruinele unui castel "bantuit"; - o calugarita non-conformista; - un el mult prea tacut si o ea mult prea guraliva. Actiunea romanului insa nu se impotmoleste in aceste clisee si reuseste sa te prinda. Si te prinde intr-atat de bine incat nici nu iti dai seama cand ai ajuns la ultima pagina. E ceva sa stii dinainte ce va face personajul a doua zi si totusi sa citesti cu la fel de mult interes (sau poate chiar mai mult). Chiar asa: cum ar fi daca ai afla cu o noapte inainte tot ce vei face maine? Ai incerca sa schimbi lucrurile, asumandu-ti consecintele si riscul de a nu mai afla niciodata dinainte ce iti rezerva ziua urmatoare sau ai face, cuminte, doar ceea ce ti-e scris?