Cainele de teracota

     

Cainele de teracota – misterul din pestera Andrea Camilleri creeaza acest volum mai bun decat “Forma apei”, pastrand totodata mai multe personaje din romanul anterior, personaje pe care acum incepem sa le cunoastem mai bine, in contrast cu multimea de noi personaje misterioase. Proprietarul unui bordel, Gege, se intalneste cu vestitul comisar Salvo Montalbano, pentru a-i inmana acestuia un pachet si pentru a-l informa ca la o anumita ora si intr-un anume loc trebuie sa se intalneasca singur cu un personaj foarte cautat, autor a cinci crime. Tano Grecu` il roaga pe comisar sa-i insceneze capturarea si arestarea, ceea ce se si intampla, fapt care duce la promovarea comisarului Montalbano in functia de vicechestor. In timp ce il transferau pe Tano, acesta este implicat intr-un soi de evadare doar ca ajunge pe patul spitalului unde, dupa ce i se confeseaza comisarului Montalbano, isi da ultima rasuflare. Salvo urmeaza indiciile pe care le-a aflat de la Tano, gaseste pestera si cercetand-o descopera armele ilegale. La o privire mai atenta, descopera un perete pe care dupa ce il inlatura, printr-un tunel, patrunde in alta incapere unde, spre uimirea lui, gaseste trupurile goale a doi indragostiti morti de cateva decenii, paziti de un caine ciobanesc de teracota in marime naturala. “Pe jos, chiar in mijlocul incaperii, statea intins un covor. In stanga covorului, un bol. In dreptul bolului, dar in stanga covorului, o amfora. Inchizand un unghi rasturnat, in partea inferioara a covorului trona un caine ciobanesc de teracota, in marime naturala. Pe covor, cu pielea uscata ca de pergament [...] doua trupuri imbratisate.” Autorul descrie minutios praful de pe jos, de pe peretii incaperii, mirosul si este atent la precizarea datei si a chipului de pe monedele din bol. Andrea Camilleri descrie pur si simplu fantastic partea aceasta a romanului, exprimand emotia lui Montalbano, uimirea celor care erau cu ei, precum si initiativa comisarului de a pune lucrurile in ordine si de a-i scoate pe toti afara, consevand astfel locul. Montalbano este ranit si operat, dar isi petrece convalescenta anchetand misterioasa moarte a celor doi tineri. Ceea ce il impinge pe Montalbano in aceasta investigatie sunt ranile cuplului din pestera, baiatul avand capul perforat de un glont iar fata pieptul, in dreptul inimii. Nici in acest roman comisarul nu inceteaza in a ne face pofta cu nenumaratele delicatese pe care menajera Adelina i le pregateste sau scenele picante dintre el si iubita sa Livia, cu care se si cearta la un moment dat – momentul impacarii fiind o adevarata picanterie povestita de autor. Printre plimbari si inot, comisarul Montalbano studiaza literatura si interogheaza personajele care au legatura cu cazul, intervievand chiar si o serie de personaje dubioase. Autorul ne surprinde prin aceea ca Montalbano incepe sa aibe vise si semne legate de acest caz, care il vor ajuta mai tarziu pe comisar sa ii inteleaga insemnatatea. Misterul istoric al celor doua corpuri imbratisate, a cainelui si a vasului, asezate intr-un triunghi il tin ocupat pe comisar tot restul volumului, Montalbano devenind obsedat in a gasi nu doar cui apartin trupurile, dar si cum de au ajuns in acel loc si semnificatia obiectelor. Montalbano il intalneste pe academicianul Alcide Maraventano care ii impartaseste unele detalii legate de lectura. Pentru comisar este un pas inainte, fiindca in mintea lui piesele de puzzle incep sa se aranjeze. Organizeaza la pestera, cu ocazia unei activitati cu motociclete, “trezirea la viata”. Dintr-un elicoper se imprastie o multime de fluturasi, de coada lui atarna un banner, presa mediatizeaza intamplarea. Ulterior, telefonul atat de asteptat de Montalbano nu intarzie sa sune, iar la celalalt capat al firului se alfa omul care ii explica in amanunt comisarului cum s-au intamplat faptele din trecut. “[...], telefonul suna. O vreme, Montalbano nu ridica receptorul: parca paralizase. Stia ca la celalat capat al firului era chiar el, cel pe care-l astepta.” Comisarul poarta o conversatie cu batranul, ii sunt relatate faptele, Montalbano la randul lui povesteste despre cum vede el ca s-ar fi intamplat lucrurile, batranul confirmand sau infirmand unele aspecte. O evocare profunda a temperamentului sicilian, cu toata ambiguitatea si partea intunecata este intruchipata in persoana inspectorului Salvo Montalbano al orasului sicilian fictiv – Vigata. Autorul scrie intr-un dialect sicilian, mafia este intr-adevar prezenta iar Montalbano este personajul care nu se da batut. Atat Livia, personajul mai mult absent, cat si Anna si Ingrid – din Forma apei -, care la un moment dat se intalnesc intr-una din ipostaze, fac aparitii bune in acest roman. Nu ducem lipsa de comicul situatiei, tensiune, bucate alese si rasturnari de situatie. “Cainele de teracota” este un deliciu !