Taina veacurilor. Unirea timpului cu eternitatea in rugaciunile Bisericii

Descriere

Sfârşitul istoriei se doreşte a fi o sintagmă prin care se sugerează că extinderea principiilor democratice şi în special, ale liberalismului, va duce la dispariţia conflictelor majore în societatea umană. Se are în vedere instaurarea unui status-quo politic şi a unei stări generalizate de bunăstare. Sunt alţii care vorbesc de un sfârşit al istoriei cauzat de un conflict nuclear. Două teorii seculare ce exclud manifestarea şi lucrarea în istorie a Fiului lui Dumnezeu, Cel prin Care s-a făcut lumea şi Care S-a răstignit pentru răscumpărarea omului. Omul care a primit Sfântul Botez şi participă la Tainele Bisericii nu trăieşte istoria decât prin raţiunile prezenţei în timp a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Toate se cer după Cruce”, adică, fiecare aspect al vieţii trebuie trăit şi raportat la Jertfa şi învierea Mântuitorului. Rostul istoriei nu poate fi altul decât îndumnezeirea creaţiei iar timpul în care fiinţăm nu este unul al hazardului ci este un timp al înduhovnicirii, guvernat de legi ale Duhului - „Avocatul” (Parakletos) creştinilor în faţa duşmanilor Bisericii şi ai mântuirii noastre.
Deşi au mai fost publicate cărţi care expun o concepţie creştină despre timp era necesară o perspectivă ortodoxă asupra timpului şi a istoriei, una liberă de influenţele filozofiei occidentale îmbibată de nihilism. O astfel de carte este Taina veacurilor – unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile Bisericii scrisă de părintele dr. Ioan Valentin Istrati şi publicată în 2010 la Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Datorită abordării problemei timpului dintr-o perspectivă dogmatico-liturgică această lucrare este o apariţie editorială inedită în spaţiul publicistic din România. Taina veacurilor surprinde cititorul prin bogăţia referinţelor din izvoarele liturgice ale Bisericii Ortodoxe şi interpretarea lor dogmatică şi fenomenologică, amintind oarecum de şcoala de filozofie creştină a unor Jean Luc Marion sau Jean-Yves Lacoste dar depăşindu-i pe aceştia prin perspectiva abordării şi a vastităţii materialului supus interpretării. Cartea este structurată pe 10 capitole: O mistagogie a interiorităţii personale; Preliminarii la o teologie a timpului; Timpul în istoria ideilor; Hermeneutica timpului; Timpul şi valoarea sa liturgică; Teologia timpului în scrierile patristice; Teologia timpului în Laudele Bisericii; Teologia timpului în Sfintele Taine şi Ierurgii; Teologia timpului în sărbătorile Bisericii; Teologia timpului în Dumnezeiasca Liturghie. Piatra de temelie a hermeneuticii întreprinse de părintele Ioan Valentin Istrati este Euharistia, „taina unităţii şi autorităţii Bisericii şi cheia sensului eshatologic al istoriei. Euharistia este procesualitatea mistică de devenire a lumii. Ea consumă timpul şi îl uneşte cu eternitatea, îi deschide vocaţia de lumină şi-i pregăteşte locul în memoria de iubire a lui Dumnezeu” (p. 436).
Cartea este menită a-l face pe cititor conştient de faptul că eshatonul trebuie să neliniştească prezentul nostru şi că Liturghia se deschide pentru noi ca un timp favorabil mântuirii. Timpul Liturghiei este un spaţiu în care ne desfătăm de intimitatea lui Dumnezeu; în Liturghie se depăşeşte dialectica şi logica existenţei firescului. Lucrarea Taina veacurilor ne vorbeşte despre rostul fiinţării noastre, despre raţiunile prezenţei în timp a Fiului lui Dumnezeu şi ne readuce aminte că „cine cunoaşte taina învierii cunoaşte scopul pentru care Dumnezeu a creat universul”.