Clientul care m-a schimbat

Descriere

Relatări despre transformările personale
ale terapeuţilor

(De autorii bestsellerului Mumia de la masa din sufragerie)

Psihoterapeuţii aflaţi în formare sunt avertizaţi de pericolele pe care le poate aduce o implicare prea mare în relaţia cu clienţii lor. Dar oricât de dezorientaţi ar fi, clienţii sunt un catalizator al transformării terapeutului. Când încercăm să ne ajutăm pacienţii să se descurce cu conflictele lor personale, ajungem deseori să ne ajutăm pe noi înşine în privinţa unor probleme similare. Când vindecăm suferinţa altora, ne-o vindecăm şi pe a noastră. Vorbim în şedinţele de terapie şi ne dăm seama deodată că, de fapt, ne vorbim în acelaşi timp şi nouă înşine. Cu fiecare comunicare, suntem siliţi să examinăm teme pe care poate că le-am ignorat, să punem sub semnul întrebării cele mai importante convingeri pe care le avem şi să ne explorăm zonele cele mai vulnerabile. Într-un fel, când desfăşurăm acest tip de activitate nu mai avem unde să ne ascundem.
În Clientul care m-a schimbat, autorii ne oferă prilejul de a-i asculta pe cei mai renumiţi terapeuţi care au pus bazele psihoterapiei, vorbind despre clienţii care i-au schimbat cel mai mult, care le-au declanşat o transformare personală intensă. Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează studenţilor, psihoterapeuţilor în formare, clinicienilor cu experienţă şi tuturor celor interesaţi de aspectele esenţiale ale relaţiei terapeutice.

Jeffrey A. Kottler este profesor de consiliere psihologică la California State University şi a scris peste 65 de cărţi despre psihologie şi educaţie. În limba română a apărut la Editura Trei Mumia de la masa din sufragerie. Cele mai neobişnuite 32 de cazuri de psihoterapie.

Jon Carlson este profesor de psihologie şi consiliere psihologică la Governors State University şi psiholog la Wellness Clinic, Lake Geneva, Wisconsin.

Cuprins:

Despre autori
1. De la argilă la foc: O povestire mitologică
2. Jeffrey A. Kottler: Despre seara trecută
3. Jon Carlson: Autochirurgie pentru îndepărtarea emiţătorului
4. Violet Oaklander: Pisicuţa care răgea
5. Frank Pittman: O aventură amoroasă cu un extraterestru
6. Robert Neimeyer: Utilizarea metaforelor pentru dezgheţarea unei femei glaciale
7. Alan Marlatt: Un nume nou
8. Albert Ellis: Învăţând de la o clientă dificilă
9. Bradford Keeney: O familie de piraţi
10. John Gray: Lucrurile mici contează enorm
11. Steven Lankton: Clienţii mă armonizează
12. David E. Scharff: Pacienta care m-a învăţat să fiu terapeut
13. Pat Love: Inima frântă
14. Laura Brown: O trezire spirituală
15. Ken Hardy: Domnul doctor negru
16. Michael Yapko: Prins într-o controversă
17. John Murphy: Limbajul datului din umeri
18. John Krumboltz: Povestea Soarelui şi a Vântului
19. Paul Pedersen: O lecţie de umilinţă
20. Lenore Walker: A-ţi face dreptate cu un baros
21. Barry Duncan: Când curajul e de ajuns
22. Leigh McCullough: Doamna învăluită în ceaţă
23. Patricia Arredondo: Clienta care i-a inspirat terapeuta
24. Howard Kirschenbaum: Un val de sentimente
25. În ce fel clienţii îşi schimbă terapeuţii: cu Mary Halunka
Despre colaboratori
Bibliografie

interviu de Elena Marinescu

Volubil şi relaxat, Jeffrey Kottler pare un american obişnuit, cu probleme obişnuite. La fel cum par majoritatea pacienţilor săi. Co-autor al best-seller-ului "Mumia de la masa din sufragerie", Kottler este unul dintre cei mai renumiţi psihoterapeuţi din lume şi a venit la Bucureşti, la invitaţia Asociaţiei de Hipnoterapie şi Psihoterapie şi a Cabinetului individual de Psihologie Iris Gogorici, pentru a susţine workshop-ul "În culisele Psihoterapiei", ocazie cu care şi-a lansat o nouă carte - "Clientul care m-a schimbat", publicată la Editura Trei.

Într-un interviu pentru RL, el mărturiseşte că a ales profesia de psihoterapeut pentru că în adolescenţă s-a confruntat cu o serie de probleme în familie.

Reporter: Cum vi se pare România în aceste zile?

Jeffrey Kottler: Mi se pare o ţară fascinantă. Mulţi români mi-au pus aceeaşi întrebare. Cred că este foarte important pentru voi ca străinii să se simtă bine atunci când vă vizitează. Pentru mine, cu experienţa mea de călător prin multe ţări din lume, contează nu neapărat zona geografică pe care o vizitez, ci mai ales oamenii din acea zonă. În aceste zile de când ma aflu în România, am remarcat că oamenii de aici sunt foarte deosebiţi, interesanţi, generoşi şi ospitalieri. Apreciez acest lucru.

Reporter: Care ar fi, în câteva cuvinte, definiţia unei relaţii terapeutice eficiente?

Jeffrey Kottler: N-aş folosi adjectivul eficient, ci mai degrabă aş menţiona ca atribute principale pentru o astfel de relaţie încrederea şi sprijinul emoţional, pentru că este vorba de o relaţie specială pe care cineva o are cu psihoterapeutul său. Este un cadru relaţional de maximă initimitate, în care pacientul îşi poate mărturisi cele mai ascunse gânduri şi temeri, pe care până atunci nu a avut curajul să le împărtăşească nimănui altcuiva, nici măcar sieşi. Şi acest lucru are nevoie un nivel foarte înalt de încredere şi susţinere. După ce o astfel de relaţie specială se înfiripă, atât pacientul, cât şi terapeutul devin capabili să exploreze împreună posibilităţi nebănuite de afirmare. Când cineva are de-a face cu depresia, anxietatea sau cu probleme de cuplu, există un cerc vicios întreţinut de o serie de sentimente negative - nepuţinţă, singurătate, vinovăţie şi mai ales că nimeni nu poate înţelege aceste probleme. Oamenii din anturajul persoanei afectate de aceste stări pot oferi ajutor sub forma unor sfaturi, însă o bună relaţie terapeutică poate face minuni, în sensul că pacientul va căpăta încredere şi îşi va da seama că, pentru prima dată în viaţa sa, cineva îl înţelege cu adevărat, pe deplin şi profund. Şi atunci se deschide uşa către noi oportunităţi individuale. Deci rolul unui terapeut este crucial. De pildă, eu am ales această profesie pentru că în adolescenţă m-am confruntat cu o serie de probleme în familie. Mama mea ameninţa că se sinucide, era depresivă şi alcoolică, iar acum
cred că psihoterapeutul meu mi-a salvat viaţa. Acest lucru m-a determinat în mod decisiv să aleg să devin la rândul meu psihoterapeut.

Reporter: La ce vârstă aţi făcut această alegere?

Jeffrey Kottler: Eram în universitate...

Reporter: Era prima facultate?

Jeffrey Kottler: Dacă vreţi să vă fac o mărturisire, trebuie să vă spun că, în urmă cu aproape 40 de ani, eram student la economie, aşa cum şi-au dorit părinţii mei, şi din păcate nu eram încântat de această meserie aleasă de ei. În grupa mea erau numai băieţi şi nici o fată! Dezamăgit fiind, am pornit înapoi pe holul universităţii şi am văzut prin geamul unei săli de curs alăturate că în încăpere erau numai fete. Aşa că mi-am zis „nu ştiu ce fac toate fetele astea, dar cu siguranţă aici e locul meu"! Apoi am aflat că era facultatea de psihologie... Şi tot în acea sală de curs am cunoscut-o pe soţia mea, alături de care mă simt pe deplin împlinit.

Reporter: La ora actuală, există nenumărate tipuri de tehnici psihoterapeutice: dialectică, cognitiv-comportamentală, ericksoniană şi multe altele. Care este criteriul după care ar trebui selectat tipul de psihoterapie potrivit pentru fiecare pacient?

Jeffrey Kottler: Vă voi da un răspuns care vă va surprinde. Ei bine, personal nu cred că există vreo diferenţă între ele. Ceea ce contează nu este terapia, ci terapeutul, ca persoană şi felul în care îşi face treaba, cum ştie să construiască relaţia cu clientul său. Desigur, există o clasificare a tipurilor de psihoterapie în funcţie de felul problemelor cu care se confruntă un pacient. De pildă, depresia şi anxietatea pot fi tratate cu aproape orice tip de psihoterapie. Au existat timp de 100 de ani contraziceri în comunitatea psihoterapeuţilor în această privinţă, care terapie este potrivită decât alta pentru o tulburare psihică sau alta, dar răspunsul meu este simplu: niciuna, ci toate!

Reporter: În ultimii ani şi în Romania se constată o adevărată explozie a cursurilor de dezvoltare personală şi mai ales tinerii se arată foarte interesaţi de acest gen de workshop-uri. Ce părere aveţi? Sunt utile, ne pot ajuta cu adevărat?

Jeffrey Kottler: Ca în orice profesie, există medici/avocaţi buni şi medici/avocaţi slab pregătiţi. Şi în cazul acestor comunităţi profesionale care oferă cursuri de dezvoltare personală există persoane motivate doar să facă rost de bani pe spinarea naivilor şi ceea ce mi se pare important - pentru că mă ocup cu supervizarea psihoterapeuţilor şi a profesorilor - este ca înainte de toate să primeze moralitatea, onestitatea, dacă vreţi, normele etice şi deontologice. Aşa cum în medicină există jurământul lui Hipocrate, aşa şi în cazul trainerilor de dezvoltare personală trebuie să există jurământul de a nu face rău, de a nu dicta soluţii şi de a nu profita de cei creduli. Pentru ca cineva să desfăşoare o astfel de activitate trebuie să se ghideze după trei indicatori esenţiali: compasiunea, empatia şi simţul dreptăţii. Din pacate, unele dintre aceste seminarii, workshopuri şi programe de dezvoltare personală sunt conduse de indivizi care nu au pregătirea necesară şi sunt orientaţi strict către profit. De aceea, îi sfătuiesc pe toţi tinerii interesaţi să verifice cu atenţie calificarea persoanelor care le oferă acest tip de cursuri.

Reporter: România este o ţară din fostul bloc comunist din Europa de Est şi, la fel ca în celelalte state din regiune, a existat ani la rând stigmatul de a fi internat într-un spital de boli psihice, iar medicul
psihiatru era perceput extrem de negativ. După decembrie '89, a fost introdusă şi acceptată meseria de psiholog. Care credeţi că sunt limitele celor două profesii, care dintre ele este mai potrivită pentru a oferi servicii de psihoterapie?

Jeffrey Kottler: În America este un pic mai complicat. Astfel de servicii sunt oferite de un colectiv format dintr-un psihiatru şi un psiholog, medicul de familie, asistentul social şi chiar de consilierul pe probleme de sănătate. Chiar dacă există o mare competiţie între aceste profesii şi diferenţe considerabile de abordare a terapiei, de fapt toţi fac acelaşi lucru şi nu contează care e mai bun atâta timp cât sunt calificaţi în meseria lor.

Reporter: Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii, 20% din populaţia României suferă de tulburări psihice. E mult, e puţin?

Jeffrey Kottler: Sper că e o exagerare...

Reporter: Şi totuşi, studiile avertizează că depresia va deveni boala secolului. Cum am putea individual şi instituţional să ne ferim mai bine de această ameninţare?

Jeffrey Kottler: Este o întrebare foarte complexă şi provocatoare. În trecut, mulţi ani la rând s-a crezut că tratamentul antidepresiv va înlocui psihoterapia şi oricine se va putea vindeca doar luând o pilulă. Însă, studii recente indică faptul că industria farmaceutică a oprit o serie de experimente şi a ascuns de public rezultatele negative ale unor cercetări privind eficacitatea terapiei farmacologice. Dacă vreţi să ştiţi opinia mea, consider că psihoterapia va deveni atât de importantă în viitor încât se va afla în topul celor mai căutate meserii din întreaga lume. Şi nu va fi la mare căutare doar pentru tratarea depresiei şi a altor boli mintale, ci mai ales pentru a rezolva problemele de zi cu zi cu care se confruntă tot mai multe persoane din toate categoriile de vârstă şi socio-profesionale, fie că vorbim de neajunsuri materiale sau frustrări emoţionale. Mulţi oameni, inclusiv români, vor migra spre alte civilizaţii, se vor muta în străinătate în căutarea unui loc de muncă mai bun şi vor fi copleşiţi de adaptarea la o altă cultură sau se vor confrunta cu sentimentul neplăcut al însingurării. Deci, conform studiilor pe care le-am urmărit cu atenţie, în următorii ani psihoterapia se va afla pe primele locuri în clasamentul celor mai bune profesii.