Ramona-Vals. Povestiri din Epoca de Fier

Descriere

Ramona-Vals. Povestiri din Epoca de Fier este cartea anilor in care a trai liber constituia eroismul suprem. Noul volum al lui Constantin Mateescu poate fi asimilat unei carti de memorii. Memoriile unei generatii care s-a maturizat imediat dupa instaurarea comunismului in Romania. Viu colorate, cu umbre dulci-amare, amintirile unui tinar din anii ’60 pot fi imaginate cu greu astazi. In timpul domniei „dubei negre”, sa iubesti, sa urasti, sa gindesti, sa vorbesti, sa cinti, sa dansezi, sa scrii, sa visezi puteau fi oricind acte subversive. Un fapt banal devenea senzational, iar un gest aparent normal putea fringe destine. Protagonisti ai unui dans grotesc, eroii urbani fara glorie, anonimi, neconsemnati de istorie, supravietuiesc intr-o lume in care adevarul e falsificat, iar o data instaurata teroarea, spaima pune stapinire pe oameni si vietile lor. „Elementul de forta al prozei mateesciene consta intr-o remarcabila desfasurare de forte imaginative, de un rafinat gust regizoral de aglutinare a amanuntului. Parabola se naste din popularea mediului cu toate acele piese mobile alcatuind un cadru in care fictiunea concureaza cu realitatea, in schimbatoare jocuri de lumini.” (Barbu Cioculescu) „Le dau tircoale de mai bine de un an incoace, le cutreier, le-am recitit pe sarite, am reasezat fisele in fel si chip, am planuit mai multe variante de comentariu: cele sase volume ale jurnalului lui Constantin Mateescu sint, alaturi de socurile confesive produse dupa ’89 de I.D. Sirbu, Petre Pandrea, Mihail Sebastian si Mircea Zaciu, una dintre cele mai substantiale marturii de viata «in rezervatie».” (Dan C. Mihailescu) „Constantin Mateescu se situeaza in cea mai buna traditie a prozei noastre clasice si nu i-a trecut, cred, prin minte ca vreodata sa imbrace o haina noua. Este una dintre sursele farmecului retro al prozei lui si pricina locului inalt pe care l-ar putea ocupa intr-o istorie onesta a literaturii romane, o literatura mai grabita sa se innoiasca decit sa-si faca temele.” (Eugen Negrici)