Drept financiar. Sistemul bugetar

Descriere

în pofida importanţei lor incontestabile, finanţele publice nu se bucură nicăieri de o imagine pozitivă, iar disciplinei nu i se acordă necesara atenţie în facultăţile de drept nici în zilele noastre. Aridă, complicată, tehnică, dificilă, abstractă, rigidă, sunt doar câteva din calificativele ce se atribuie materiei. Imaginea negativă a finanţelor publice este dată şi de faptul că la adăpostul acestor cuvinte magice, statul se poartă ca un jefuitor, pentru că singura lui preocupare pare a fi aceea de a preleva o parte cât mai mare din veniturile şi averea noastră şi de a găsi noi metode de a o face. La această imagine negativă asupra finanţelor publice contribuie, din plin, lehamitea, rigiditatea şi autoritarismul funcţionarilor administraţiei financiare, care se poartă ca urmaşi ai zapciilor şi vătafilor ori ai vameşilor, asemănaţi de către evanghelişti tâlharilor, obişnuiţi să adune birurile cu biciul, funcţionari care par străini de lege şi de bunul simţ şi care sunt suficient de prost plătiţi de statul pentru care lucrează pentru a avea în fiecare zi, grija zilei care urmează. Funcţionari la ghişeele cărora, contribuabilii, care conform statisticilor Băncii Mondiale, petrec până la 200 de ore într-un an pentru a-şi plăti dările (în al căror număr, deţinem, de asemenea, un record), spre a li se putea adresa prin golul din geamul jegos, trebuie mai întâi să se încline atât de adânc cum nici în faţa capetelor încoronate nu se face. La toate acestea se adaugă incapacitatea politicienilor, a căror grijă de căpătâi pare a fi aceea de a prelua controlul finanţelor statului în beneficiul lor propriu, iar nu în beneficiul celor care le-au dat votul şi dreptul de a decide în numele lor.
Agenţii fiscali, care simbolizează în cel mai înalt grad statul, agenţi pe care toţi contribuabilii îi asociază cu puterea, cu autoritatea, nu par a lucra cu oameni. Pentru ei contribuabilii au un singur „drept”: acela de a-şi plăti la termen taxele şi impozitele. Din ghearele fiscului nu există scăpare nici în moarte. Aşa a fost peste tot. De aceea nu-i de mirare că răscoalele, revoluţiile, mişcările sociale importante şi schimbătoare de regimuri politice au fost determinate, aproape fără nici o excepţie, de pauperizarea insuportabilă a populaţiei cauzată de impunerea excesivă. Dar la noi, aşa este şi acum!