Retete din bucataria libaneza

Descriere

Considerată una dintre cele mai sănătoase bucătării de pe Glob, bucătăria libaneză se remarcă în primul rând prin diversitate. Se pară că întreaga istorie a ţării şi-a pus amprenta pe modul de gătire al libanezilor. Diferitele tradiţii religioase ale acestei ţări, precum şi clima atipică dau preparatelor de aici un aer cu totul special. Spre deosebire de statele cu care se învecinează, Libanul se bucură de munţi în locul deşertului, de ploi şi zăpezi bogate în schimbul arşiţei. Aceste caracteristici geografice au dus la diversificarea meniului, la îmbogăţirea lui cu tot felul de legume proaspete şi condimente specifice. Pe lângă nenumăratele salate proaspete, veţi fi uimiţi de câte moduri de preparare a năutului există, de cât de aparte poate fi gustul unui kebab sau a unei porţii de halva. între modernitate şi tradiţie, Libanul pare să dea fiecărei înghiţituri gustul său specific de exotism arab cu „iz de Europa”. Aici, pe aceeaşi masă veţi putea găsi vinuri ce amintesc de Bordeaux, ayran, pui condimentat cu scorţişoară şi şofran, dar nelipsitele ingrediente „universale”: usturoi, ulei de măsline, suc de lămâie. Deşi nici măcar preparatele din carne nu vă vor pune la încercare stomacul, fiind întotdeauna uşoare şi puţin grase, după o masă libaneză veţi avea întotdeauna senzaţia de saţietate, dar şi impresia unui meniu colorat la propriu şi la figurat. Pe bună dreptate se spune despre mezze (gustarea de dinainte de masa principală) că este o iniţiere, o introducere în universul gustului libanez. începând cu nelipsitul humus, cu o lipie şi un vas cu murături, acest „antipasto” exotic vă poate îmbia papilele gustative cu cele mai neaşteptate arome. Salatele, fructele marinate, carnea, totul vă face cu ochiul din boluri mici, multe boluri cu tot atâtea tentaţii. Am amintit de diversitate şi de influenţele diferitelor popoare. într-ade-văr, se pare că de la fiecare popor care a trecut pe aici, bucătăria libaneză a împrumutat măcar un element de gastronomie. De la otomani au luat mielul, baclavaua, iaurtul şi uleiul de măsline, de la francezi - pasiunea pentru vin şi diverse produse de patiserie (croissante, plăcinte) şi aşa mai departe. Cert este însă faptul că indiferent dacă provin de la triburile migratoare sau de la imperiile care s-au perindat de-a lungul secolelor, preparatele libaneze au fost întotdeauna îmbogăţite cu „spiritul locului”. Nici gustul orezului, nici savoarea năutului şi nici aroma curmalelor nu sunt identice cu cele din alte ţări ale Levantului. Pe scurt, gastronomia de aici este un amestec de ingrediente din diferite regiuni, o mixtură bogată în arome şi culori, o alternativă gustoasă şi sănătoasă, pe placul multora. De la carne la cele mai proaspete fructe, de la legume la ulei de măsline şi mirodenii exotice, meniul libanez vă va uimi prin simplitate, dar şi prin diversitate. într-adevăr, varietatea ingredientelor folosite şi modul simplu de prelucrare, au făcut ca această bucătărie să fie considerată pe drept cuvânt drept una dintre cele mai sănătoase de pe mapamond. Ca să vă faceţi o idee despre bucătăria Libanului, trebuie mai întâi să gustaţi salata de cereale cu roşii, mentă şi pătrunjel („tabbouleh”), salata de crutoane cu roşii, mentă şi castraveţi („fattouch”), pasta de năut cu susan („humus”), salata de vinete cu susan şi rodii („mutabbel”) şi neapărat „sărmăluţele” în frunze de viţă de vie. Ca în întreaga lume arabă, orice sos şi aproape orice fel de mâncare se serveşte cu lipie, multe mâncăruri, mai ales tocăniţele se aseamănă cu cele turceşti, dar sunt, bineînţeles, condimentate diferit. Carne de porc... s-ar putea să nu aveţi ocazia să serviţi aici, pentru simplul fapt că aceasta este interzisă de islam, religia „majoritară”. Cât despre băutură, veţi fi miraţi să întâlniţi aici un fel de ouzo, numit de fapt „arak”: băutură alcoolică specifică acestei ţări, adusă de creştini (pentru că, după cum bine ştiţi, musulmanii nu consumă alcool). Şi, dacă tot am vorbit despre moştenirile civilizaţiilor care s-au perindat, să nu uităm de vin; aici tradiţia băuturii lui Dionis s-a dezvoltat foarte mult mai ales după colonizarea franceză din timpul Primului Război Mondial, dar cultivarea viţei de vie are o vechime de peste 5000 de ani, întreruptă fiind de perioadele de apogeu ale islamului. Alte băuturi consumate sunt berea Almaza, „ayran” (iaurt, apă, sare, suc de castraveţi, usturoi, condimente), „jallab” (sirop din curmale, melasă de struguri şi apă de trandafir), „tahn” (asemănător cu „ayran”), „cafeaua albă” (cafea din ierburi, inventată în Beirut, preparată cu apă de portocale, garnisită cu petale de trandafir confiate) şi cafeaua... normală. Aceasta din urmă face parte din viaţa de zi cu zi a fiecărui libanez, fiind servită în mai fiecare moment al zilei: tare şi aromată cu cardamom. Se glumeşte că un libanez care nu bea cafea riscă să îşi piardă naţionalitatea. Servirea cafelei este un ritual obligatoriu de primire al oricărui musafir, un simbol al ospitalităţii libaneze. Cafeaua se toarnă în faţa oaspetelui, din ibrice cu coada lungă („rakweh”), în pahare de apă; se fierbe direct cu zahăr şi trebuie băută până la zaţ („tefl”), altfel gazda va crede că nu v-a plăcut. în orice caz, interesant este faptul că în Liban rareori veţi vedea oamenii bând alcool în afara mesei. Cam atât cu introducerea; oricum cuvintele nu pot descrie arome. Mult mai bine, haideţi să ne aşezăm la masă şi să luam câte o înghiţitură din „baba ganouj”, o lingură de „tabouleh” şi neapărat nişte „humus” pe câte un colţ de lipie. Am spus lingură? S-ar putea să nu aveţi la îndemână aşa ceva, pentru că în mod tradiţional, libanezii şi multe popoare din regiune, folosesc doar mâna dreaptă şi o bucată de pita sau pur şi simplu o frunză de salată verde. în nici un caz însă, să nu mâncaţi cu mâna stângă! Acest obicei este considerat neigienic şi nepoliticos. Veţi fi uimiţi de ospitalitatea care, de altfel, face parte din cultura acestui popor. în Liban este o mândrie să ai oaspete la masă, să îi oferi ceai sau cafea şi să îl întreţii, iar masa în sine constituie un adevărat ritual, o activitate eminamente socială. Un libanez nu mănâncă niciodată singur!