Non-sensul giratoriu si alte non-sensuri de ieri si de azi

Descriere

O carte sprinţară, acidulată, dar nu acidă, veselă, când nu altoită cu melancolii, premonitorie pe-alocuri, nostalgică printre rânduri. Un şir bine împletit de poveşti scurte şi pestriţe ca înseşi întâmplările lumii noastre.

Aveam carnetul de câteva luni când m-a oprit un poliţist întâia oară. Funcţionar păgubos condamnat să lucreze în stradă, se proteja cum ştia el mai bine de vitregiile vieţii de teren. Purta sub uniformă o flanelă groasă de lână, iar din urechi îi ieşeau şomoioage de vată: să nu-l tragă curentul prin secţie, să nu-l bată vântul prin intersecţie. îi întind actele. Le preia mecanic, fără să se uite. Ma întreabă: „Ce faci?“, mărturisesc: „Conduceam.“ „Unde te duci?“ – „Acasă.“ „De unde vii?“ – „De la facultate.“ „Ce facultate?“ – „Filozofie.“ „Şi ce se face pe-acolo?“ – îi enumăr conştiincios câteva nume de cursuri. Se uită lung, cu aerul că ceva nu iese la număr, apoi mă întreabă iscusit: „Da' ia zi-mi, logică nu vă învaţă?“ – „Ba da“, îmi recunosc eu scăparea, simţind îngrijorat cum întrebările, la început arbitrare, încep să fie ţintite, să bată undeva: „Păi bine, dom'le“ – triumfă el – „e logic să treci pe roşu?!“ Am tăcut, picat la examenul de logică în traseu. Cu generozitate de învingător, mă graţiază. îmi înapoiază actele neprihănite şi-mi şopteşte-n zeflemea: „Circulaţi!“ (Matei PLEŞU)