Disponibilitate:  nedisponibila

Preț:  44,00 LEI

Modalitați de transport:
• 15,90 lei - prin Curier rapid (gratuit pentru produse de anticariat peste 69,00 lei / comandă)
• 13,90 lei - prin Easybox Sameday (gratuit pentru produse de anticariat peste 69,00 lei / comandă)

Autor(i):

Editura:

Anul apariției: 2009

Nr. pagini: 496 pagini

ISBN: 9789731708553

Categorii: Drept

Descriere

Fiecare ne naştem undeva. Unii în palate, alţii în colibe ori în cazuri mai fericite în case de oameni modesti. Nu cunoaştem în acel moment care este locul ce ne este destinat şi nici traiectoria de viaţă ce ne-a fost hărăzită. Din acest punct de vedere, esenţial sub aspect uman, rezultă de la bun început o mare diferenţiere între oameni şi o realizare aleatorie a oricărui principiu de egalitate şi de dreptate socială.
După ce facem această constatare cu gust amar, se pare că nu putem evolua prea mult în direcţia obţinerii unor explicaţii cât de cât satisfăcătoare. Ne putem pune pe parcursul întregii noastre vieţi – ba chiar pe distanţa impresionantă a istoriei omenirii – o sumedenie de întrebări pertinente. Nu putem însă explica suficient din punct de vedere ştiinţific, filosofic sau moral care sunt legile fundamentale ale existenţei noastre, respectiv resorturile intime care înfăptuiesc procesele cosmosului ori cele ale trecerii omului prin viaţă şi prin moarte. Urmarea firească a acestei neputinţe fundamentale a omului – aş putea spune chiar constituţionale – care nu-şi poate depăşi singur, deci prin forţele proprii, condiţia lui paticulară în univers, este că trăim într-o stare de incertitudine, într-o nebuloasă deasă, încărcată cu urme de mister şi cu diverse elaborări teoretice, care îmbracă haina autoritară a unor doctrine, adeseori transformate în dogme.
Departe de mine gândul de a pătrunde în acest hăţis teoretic – măcar din temerea întemeiată că nu voi mai putea ieşi din el – am schiţat o abordare a problematicii esenţiale a omului sub un aspect mai simplu, care ne poate duce mai direct la discutarea destinului, ca descifrare individuală şi nu generală. Aş dori ca, prin prezentarea situaţiilor de viaţă cuprinse în carte, să explorăm împreună o problematică specifică, detaşată pe cât posibil de condiţia generală a omului, care aş vrea să se cheme „omul ca suporter şi făuritor al propiului destin”. Adică mai concret spus „despre omul singur” care păşeşte prin viţa lui într-un mod specific, care-şi poartă virtuţile, slăbiciunile şi grijile în mod particular şi subiectiv – mult diferenţiat de unul de celălalt – şi care, finalmente, are sau nu un scop precis în viaţă. Astfel, am putea evita discuţiile teoretice şi am încerca să înfăţisăm diverse tipuri de oameni cu istoria lor particulară, cu eforturile proprii de a păşi în viaţă, cu modalităţi personale de rezolvare şi depăşire a unor momente delicate, cu suişuri şi coborâşuri, cu vămile plătite unor situaţii de cumpănă ori de pierdere a speranţei.
Fiecare păşeşte cu mai mult sau mai puţin curaj şi încredere, ajunge la unele destinaţii, iar la altele nu, şi-şi încheie trecerea prin lume cu anumite roade culese sau, dimpotrivă, risipite. împotriva oricăror teze pesimiste, se poate observa că fiecare om are o zestre pozitivă, posibil a fi valorificată într-un mod fericit. Unii oameni se comportă echilibrat, chibzuit ori chiar exemplar, iar alţii „pun la bătaie” nişte resurse sufleteşti excepţionale – şi nu întotdeauna în scop egoist – parcă ar dori să-şi convingă semenii că psihicul uman este un rezervor uriaş şi nebănuit de forţe, capabil să mute munţii din loc şi să depăşească orice vitregie a sorţii. Acestora aş dori să le închin această carte, cu toată smerenia, ca un semn simbolic al cinstirii valorii umane, ca o odă dăruită celor care au dovedit că aparenta slăbiciune se poate transforma în forţă şi izbândă.

Autorul

*************************************************************************************

De multe ori m-am întrebat dacă se merită să-ţi macini viaţa la moara Poliţiei de Investigaţii Criminale, echivalentul Judiciarului din anii ‘90. Dacă ai munci non-stop 24 de ore din 24, tot n-ai să-ţi mulţumeşti conştiinţa; cât despre Şefi nici nu s-ar pune problema, căci fişetele sunt ticsite cu dosare în care n-ai reuşit să descoperi infractorii, de la şuţi şi escroci mărunţi, până la spărgători versaţi, tâlhari fără scrupule şi criminali sadici. Chiar când îţi intri în mână şi rezolvi caz după caz - din cele care au cutremurat comunitatea - tot nu ai motive să fii încăntat: şeful îşi arată colţii şi este veşnic înnourat, de parcă ai atenta la scaunul lui, iar în spatele tău, al şaselea simţ, te avertizează ca ţi se pregătesc capcane ameţitoare, pentru a-ţi calma sau nu, de ce nu, a-ţi controla elanul. Or, se ţes intrigi ca să ai o biografie colorată, care ar putea interesa - la o adică presa flămândă de senzaţional. Iar acasă, după zile şi nopţi nedormite, când îţi doreşti o baie fierbinte şi căteva ore de somn bun, jumătatea ta nu pregetă să-ţi reamintească, pentru a nu ştiu câta oară, că te zbaţi ca un fraier, pe când alţii şi-au găsit locuri călduţe şi au timp pentru familiile lor ori s-au pricopsit de parcă le-a pus Dumnezeu mâna în cap.
Şi atunci se merită?
Răspunsul ni-l va da Ioan Sântea, colonel în rezervă, pe care l-a racolat Miliţia în anul 1955, după absolvirea Facultaţii de Filosofie, alături de alţi cinci colegi de promoţie. Li s-a promis că vor lucra în laboratoare de psihologie judiciară, care vor fi înfiinţate după modelul Occidentului, dar n-a fost să fie aşa. Tânărul ofiţer va ajunge din întâmplare la Judiciar, unde va primi sarcini pe măsura talentului său de bun condeier, fiind considerat de către cei mai mulţi ca un poliţist atipic prin formaţia intelectuală şi fel de a fi, care nu va rezista prea mult în malaxorul acestei profesii dure şi pline de primejdii. N-avea de unde să ştie că va fi pândit de ochii vicleni ai şefului de la Omoruri, nimeni altul decât celebrul Dumitru Ceacanica, care era temut atât de către infractori, dar şi în egală măsură, dacă nu şi mai mult, de către colaboratorii direcţi. N-a fost prea încântat de propunerea acestuia de a lucra în subordinea lui, oricât de flatat s-a simţit, dar n-a avut încotro, căci Ceacanica nu era dispus să cedeze.
Şi iată-l lângă acest om, inferior lui prin pregătire, care îl va uimi însă toată viaţa, prin calităţi excepţionale : un fler rarisim de a vedea un copac din cea mai deasă pădure, dar şi pădurea în măreţia şi splendoarea ei, care îi permitea să descopere infractori versaţi, ce scăpaseră prin filtre şi se ascundeau uneori chiar în dosarele voluminoase la care lucraseră zeci de meseriaşi, spre stupefacţia şi invidia acestora; un talent ieşit din comun pe care şi-l dezvolta zilnic - de a scormoni din priviri intimitatea oamenilor, cu care se intersecta pe stradă, în mijloacele de transport sau în alte locuri publice, o tehnică ireproşabilă, mai bine zis o artă desăvârşită a interogatoriului; o logică impecabilă de a înlănţui fapte disparate, care să conducă în cele din urma la infractor, după coroborarea unor probe materiale certe; nu în ultimul rând, o uşurinţă formidabilă în a cizela frazele, virtute care îl aşeza pe primul loc în topul întocmit de către secretara serviciului, ceea ce nu era la îndemâna oricui, căci rapoartele şi analizele de la omoruri puteau ajunge până la cele mai înalte niveluri.
Va avea multe de învăţat de la acest om care clocotea ca un vulcan nestins şi nu menaja pe nimeni, fiind neîndurător în primul rând cu propria persoană. Leneşii, mincinoşii, bătăuşii nu aveau nicio şansă în faţa lui, căci instaurase o regulă de la care nu admitea nici cea mai mică abatere; fiecare caz era investigat cu aceeaşi ardoare şi persevenţă, indiferent dacă victima era boschetar sau demnitar, amărât sau nabab. în plus, era un vrăjitor al cuvintelor, fiind adulat de către scriitori, care îl solicitau periodic conducerii ministerului pentru a le prezenta cele mai recente cazuri soluţionate, pe care acest om elegant, totdeauna asortat la patru ace, le transforma în momente de neuitat, fragmente de viaţă adevarată, necosmetizată .
Amândoi vor forma o pereche de aşi unică în istoria poliţiei române, care vor implica un stil inconfundabil în investigarea omorului, intr-o cazuistică greu de egalat. Sântea i-a urmat la conducerea serviciului şi apoi a ajuns chiar director adjunct, spre disperarea şi groaza celor care îi cobiseră eşecul, dar tuturor le-a dat o lecţie de fair¬play, de care sunt capabile doar marile caractere. Ca şi Ceacanica, nu şi-a plecat şira spinării pentru onoruri şi a cedat doar când n-a avut încotro, dar şi atunci ca un poliţist atipic, ţepos ca un arici..
Munca la omoruri i-a picurat otrava dependenţei, aşa cum li se întâmplă doar celor care cad în ghearele viciului, astfel ca atunci când dosarul lui profesional - pătat prin plecarea în străinătate a unei surori - nu mai corespundea standardelor vremii, a renunţat la funcţie, dar nu s-a îndurat să plece şi bine a făcut: căci i se va încredinţa o misiune incitantă, unică şi ea intr-un sistem închistat, care încerca să-şi depăşească limitele, a fost chemat şi numit să organizeze un curs superior, pe durata a zece luni, pentru formarea unor specialişti în investigaţii criminale, la realizarea căruia au concurat cei mai competenţi profesori din domenii conexe acestui gen de investigaţie: Logică, Sociologie, Psihiatrie, Psihologie Judiciară, Criminalistică şi Medicină Legală. Cursul era în subordinea nemijlocită a ministrului de interne Teodor Coman, cel care a avut aceasta fulminantă iniţiativă şi a format astfel câteva serii de reputaţi specialişti, care s-au afirmat în funcţii de răspundere şi au eficientizat actul managerial de combatere a crirminalităţii. Aici au predat mari profesori universitari: Tiberiu Bogdan, Ioan Moraru, Vladimir Beliş, Victor Predescu, Aurel Dicu, Chelcea Septimiu, dar şi experţi de primă mărime în Criminalistică ca Ion Anghelescu, Ion R. Constantin, Vasile Măcelaru, Gheorghe Asanache, Florescu Manon, Bolboacă Aurel şi mulţi a1ţii. Din păcate, ca şi în urma cu şaptezeci de ani, pe vremea ministrului Vasile Lascăr, care dorea să facă din poliţia judiciară o a doua magistratură, cursul a fost micşorat la şase luni şi apoi la patru luni, iar ulterior abandonat. Colonelul Sântea a fost din nou minţit şi forţat să se pensioneze.
Da, se merită să arzi la poliţia judiciară, ne transmite Ioan Sântea prin exemplul sau; da, se merită, oricâte piedici sau nedreptăţi vei fi nevoit să înduri. Nu-ţi face nimeni statuie şi nici nu trebuie să-ţi mulţumească nimeni, doar tu însuţi trebuie sa ai acest sentiment, straniu pentru mulţi, că ţi-ai făcut datoria, chiar dacă munca ta n-a însemnat decât eliminarea câtorva găleţi cu zoaie dintr-un ocean al perversităţii umane.
La vârsta senectuţii, colonelul în rezervă Ioan Sântea se găseşte pe sine la obârşii, rememorându-şi copilăria în peisajul fabulos al Sibiului, adolescenţa temperată de principii morale severe, deprinse de la tatăl său, credincios baptist, pe care nu le va încălca niciodată, tinereţea zbuciumată pentru făurirea unui ideal greu de înţeles de către mulţi dintre semenii noştri, care caută în poliţie doar un loc de muncă sigur şi oportunităţi ale uşilor deschise. A rămas băţos şi intransigent cu el însuşi, tuns ca un arici, cu faţa luminată deseori de un zâmbet şăgalnic care îi albăstreşte ochii când reînvie oameni plecaţi de mult în lumea umbrelor, dar care i-au înfrumuseţat viaţa aspră şi dură de poliţist. Căci crede cu ardoare într-o deviză pe care şi-a tradus-o singur dintr-un ferpar pe care l-a găsit întâmplător într-un cimitir parizian:
"Nu devii bătrân atunci când trăieşti un număr de ani,
Devii bătrân atunci când abandonezi idealul. "
(8. Ullman)
Ioan Sântea nu şi-a abandonat idealul, pasiunea devoratoare pentru munca de poliţie şi poliţişti, purtându-se însă ca un om obişnuit într-o lume neobişnuită, căci ceea ce îl defineşte înainte de toate este modestia. Cred că veţi fi de acord că cititorul acestor admirabile confesiuni nu ar avea de unde să ştie, fără acest lapidar Cuvânt înainte, că i s-a oferit prilejul să pătrundă în labirintul tainic al unui personaj de legendă din Criminalistica românească.

General maior (r).
Prof. Dr. Lazăr Cârjan


Comandă online Viata ca o descoperire. Calatorie prin amintiri. Personaje si dosare penale la 44,00 lei scrisă de Ioan Santea, tiparită la editura Themis Cart în anul 2009. cu plata ramburs sau online cu cardul. Momentan titlul Viata ca o descoperire. Calatorie prin amintiri. Personaje si dosare penale nu este disponibil însa vă puteți înscrie pentru a fi notificat în momenul reaprovizionarii.