Sabia Magica

     

O istorisire bogat măiestrită, cu detalii folcloristice, ce nu dovedește altceva decât munca de documentare pe care autorul a desfășurat-o pentru opera sa. O împletire bine realizată între culoarea locala și superstiții, între detalii rurale și amănunte de natură vrăjitorească. Povestea revine oarecum la originile legendelor cu vampiri și scoate în lumină fața neșlefuită a acestora. Transilvania rămâne și în acest roman un teritoriu misterios și plin de magie, un cadru perfect de altfel pentru povestea lui Marcus. Deși are un fir narativ liniar și nu dă cititorului adevărate enigme de elucidat, istorisirea este destul de bună în ce privește conținutul și cu siguranță va capta atenția tinerilor cititori, căci lor li se adresează. Laitmotivul Mioriței este cel care crează acea atmosferă de suspans și incertitudine prin înțelesurile pe care le poate ascunde. De la bun început e evident că satul Ciust nu este unul potrivit pentru a te stabili, însă Toma, dar mai ales Petru, fiul său, nu observă, sau poate nu realizează că satul nu este unul obișnuit. Chiar ascunderea crimei prezentată în primul capitol, de către conducătoarea bătrânilor e semnul; primul semn ce i se dă cititorului pentru dezlegarea unui mister încă neprecizat. Din păcate acest indiciu nu îi este dat și personajului principal, decât parțial, ceea ce îl face să treacă prin 210 pagini de aventuri. Lipsit de dragostea mamei care a murit la nașterea lui și de suportul tatălui care de atunci își îneacă amarul în ulciorul cu șliboviță (o băutură alcoolică), Petru se aventurează tot mai adânc în misterul morților vii; fără ca flacăra cunostințelor despre acest domeniu să îi fie călăuză, deoarece fiecare legendă auzită este catalogată de Toma drept un soi de balivernă. Exista și o poveste amoroasă, între Agnes și Petru, însă se consumă atât de rapid, încât un cititor ceva mai grăbit, poate nici nu ar observa-o. Adevărata poveste de iubire se relevă doar în final, precedată fiind de câteva gesturi tandre presărate pe ici pe colo în momentele de suspans din paginile cărții. Cu ajutorul Sofiei, Petru afla despre Regele Iernii și Regina Umbrei și despre războiul pe care cei doi îl poartă, prin intermediul supușilor mai mult sau mai puțin umani. Finalul este mult prea direct și oferă toate răspunsurile enigmelor prea ușor și prea dintr-o dată. Una peste alta, cartea este bunicică și poate stârni interesul pentru mici crecetări la bibliotecă despre vampirologie, moroi, strigoi, nosferatu, superstiții și folclor. Și dacă tot vorbesc de folclor și Miorița ar merita o cercetare mai atentă decât superficialitatea de care are parte în școală.