In cautarea identitatii: Istoria neamului romanesc din Basarabia povestita pentru elevi

Descriere

Nicolae Dabija este poetul cu cea mai mare popularitate în Basarabia şi unul dintre cei mai citiţi publicişti din Europa. Opera acestui poet circulă în peste douăzeci de limbi. Revista "Literatura şi arta", a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al cărei "arhitect" este încă din anul 1986, i-a adus poetului Dabija o binemeritată reputaţie. Tirajul ei a atins cifra de 260 000 de exemplare. Este o performanţă ce îmi aminteşte de tirajul revistelor "Post Dispatch", "Herald" şi "New York World", editate cândva de celebrul gazetar american Joseph Pulitzer. Ziarul francez "Le Figaro", prin articolul semnat de Victor Lupan, a menţionat acest tiraj, cu adăugirea că "Literatura şi arta" a jucat în Revoluţia de renaştere naţională a Basarabiei acelaşi rol pe care l-a avut "Televiziunea Română", în cadrul revoluţiei din 1989. Cât priveşte aprecierea cititorilor faţă de această revistă, o scrisoare din partea unei cititoare din Chişinău, Paulina C. Pogor, spune destul: "Nu ştiu dacă o să mai ajung până la primăvară, dar aş dori să mor cu "Literatura şi arta" pe piept... Aştept ziua de joi, cape o sărbătoare". (L.A., joi octombrie 1998, p.l).

Ajutorul căreia populaţia de toate vârstele a Basarabiei descoperea, mirată, că istoria noastră nu începe cu anul 1812, ci e străveche.
În 1988 radioul chişinăuian inaugurează emisiunea pentru copii "Din tată în fiu", pe care am susţinut-o mai mulţi ani la rând (redactor -Valentina Romanciuc, regizor - Nina Bucătaru).
Din aprilie 1989 şi până în aprilie 1993, timp de patru ani de zile revista pentru elevi "Noi" a găzduit rubrica "Din tată-n fiu. Capitole din istoria Moldovei" pe paginile din interior, tipărite în aşa fel încât cele patru file să poată fi decupate şi adunate într-o culegere aparte. Astfel, aproape în fiecare şcoală, bibliotecă, clasă în anii debutului Mişcării de Eliberare Naţională era prezentă acea cărţulie de istorie a românilor. Istoricii au venit mai apoi. Ca şi cărţile de dincolo de Prut. Dar, ierte-ni-se nemodestia de a aminti aceste lucruri, primele file din care cititorii au putut descoperi istoria nedecupată şi nemăsluită a românilor basarabeni au fost cele din această revistă pentru copii, difuzată într-un tiraj de aproape 60 de mii de exemplare (graţie şi curajului, dar şi insistenţelor redactorului-şef Valeriu Turea). Din acele secvenţe, din acel efort de culturalizare la capitolul istorie a basarabenilor, a apărut această lucrare.
Cine suntem noi? Cine ne-au fost strămoşii? De unde venim? încotro ne îndreptăm? Care ne sunt rădăcinile? Au mai trăit oameni pe aceste pământuri şi până la noi? Cine au fost ei? Ce evenimente s-au întâmplat pe aceste locuri cu secole în urmă? - iată câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă istoria.
Un om care cunoaşte istoria universului, istoria lumii, dar nu-şi cunoaşte istoria Patriei, nu cred că poate fi considerat un om cult. A cunoaşte istoria înseamnă a ne cunoaşte strămoşii, precursorii. A cunoaşte istoria înseamnă a ne cunoaşte pe noi înşine.
Ce este istoria?
Ea este tot ce ne înconjoară. Ziua de azi face şi ea parte din istorie. Ca şi faptele cu care o însemnăm întru a se ţine minte.
Să cercetăm atent ciobul de lut ars, găsit în arătură după ploaie -cu vasul, din care făcuse parte, unul dintre strămoşii noştri şi-a potolit setea; să ne aplecăm asupra valurilor de pământ acoperite cu iarbă ale vechilor grădişti - pe meterezele acestora predecesorii noştri şi-au apărat libertatea lor şi a semenilor lor; un vârf ruginit de săgeată găsită în pulbere poate dintr-o dată să-ţi vorbească mai mult decât un întreg capitol din manual - e şi el un fragment de istorie; o filă arsă de carte străveche poate fi unica mărturie care ne-a rămas de la o întreagă generaţie dispărută într-un pârjol.
Din cele mai vechi timpuri omul a locuit aceste meleaguri. Pământurile mănoase, ocrotite de munţi şi dealuri, la poalele cărora susură apele limpezi ale râurilor, marea cea mare cu drum de corăbii, pădurile fără sfârşit în care se afla cu prisosinţă vânat şi lemn pentru locuinţe, păşunile trebuincioase înmulţirii turmelor, ţarinile grase, despre care se zice că, dacă înfigi dimineaţa o nuia, până seara aceasta sloboade muguri, iernile blânzi şi verile fără arşiţă - i-au făcut pe cei care s-au legat de aceste locuri să le îndrăgească, să nu caute alte ţinuturi mai darnice şi să le apere de "călătorii" prin istorie care s-au întâmplat să le jinduiască de-a lungul vremurilor.
Aceştia s-au numit strămoşii noştri. Cine au fost ei? Care le-a fost modul de viaţă? Credinţa? Obiceiurile? Ce limbă au vorbit? Cu cine au prietenii? Cu cine şi-au încrucişat săbiile? Zeci de întrebări răsar în minte. La care, ţinând cont de negura de ani care s-a cernut între timp, ne vine tot mai greu să răspundem. Totuşi, pământul, cronicile vechi, trăitorii de până la noi au păstrat din generaţie în generaţie mărturii. Urme de cetăţi, valuri de pământ, inscripţii diverse, dovezi scrise, toate acestea studiate cu atenţie ne ajută să putem reconstitui acea porţiune din timpul de până la noi numită istorie. Mihail Kogălniceanu menţiona: "Istoria trebuie să fie, şi a fost totdeauna carte de căpetenie a popoarelor".
Să punem la loc de cinste cartea de istorie a neamului nostru.
Numai respectându-ne istoria, aceasta, la rându-i, ne va respecta.
Nu vom putea înţelege niciodată suficient de bine prezentul, nu vom intui destul de bine cursele pe care ni le plasează viitorul, dacă nu vom cunoaşte enigma începuturilor, care e cea mai aproape de misterul creaţiei dintâi.
Dacă vrem să ştim unde dorim să ajungem, nu trebuie să uităm prin ce-am trecut, de unde am pornit.
Începând cu anul 1940, istoria românilor basarabeni a fost, din păcate, decupată, trucată, falsificată, scoasă din şcoli, instituţii de învăţământ şi înlocuită cu istoria URSS, care nu era decât istoria Federaţiei Ruse.
Astfel cele câteva generaţii de după război cunoşteau bine istoria ţării de la Răsărit şi deloc - istoria Patriei lor.
Ideea acestei cărţi - o istorie a românilor basarabeni - repovestită pentru elevi şi nu numai, ţine de anul 1987, când împreună cu ilustrul pedagog Aurelian Silvestru am alcătuit manualul de istorie "Daciada" (apărut în 1991), Republica Moldova fiind o vreme unicul stat din lume unde istoria se studia, o dată cu Abecedarul, din clasa întâi. Asta -şi pentru a recupera timpul pierdut. O dată cu elevii din clasa întâi studiau istoria Neamului şi părinţii acestora. În anii următori manualele "Daciada" le-au avut şi elevii claselor a II-a, a III-a şi a.IV-a, precum şi cei ai claselor alolingve din Basarabia, Ministerul învăţământului traducându-le şi în ruseşte.
Începând cu 1987 şi până către 1990, televiziunea de la Chişinău mi-a oferit, generoasă, spaţiu pentru emisiunea "Istoria Moldovei" (redactor - Zinaida Romandaş, regizor - Anastasia Cojocaru)