Acum si in veac. Poeme, cantece si confesiuni

Descriere

Esenţialmente, Grigore Vieru este poetul începuturilor de lume, când fiinţa e aurorală, nefisurată şi neculpabilizată. Ea apare dintr-un mâl primar, fiind înconjurată de o aură de rouă şi lacrimă. Produce, de aceea, o senzaţie de jilăveală sufletească, de natură rimbaudiană. Neoromantic prin structură, el îşi înmoaie versul în astfel de ape primordiale, în substanţa plasmatică a originilor - de unde prezenţa constantă a unui fior, a unui tremur. Este, bineînţeles, un tremur existenţial. Omul lui Vieru este omul adamic de la începutul lumii care cade în istorie sau omul christic "răstignit" de o istorie vitregă. Neoromantismul său, polarizat de bucurii elementare şi de suferinţă, este potenţat de o tentă expresionistă, de un patetism mesianic, căci făptura sa trăieşte la pragul frăgezimii, vulnerabilităţii primare, dar şi la punctul de sus al chemării, al gestului justiţiar şi reparator.
Mihai Cimpoi

UN SECOL GRĂBIT
Plouă
Şi umbrela mea
E în alt troleibuz.
Unul îşi uită umbrela,
Altul mănuşile. Celălalt -
Uşa deschisă. Celălalt -
Crivăţul deschis.
Unuia, de la etajul de sus,
îi curge uncropul pe cap.
Altuia - necurăţenia.
în magazinul de mărfuri
O domnişoară îşi uită norocul
învelit în hârtie de staniol.
Un chirurg uită foarfecul
In abdomenul meu.
Nişte constructori
Uită neterminat drumul.
Un vânzător
Uită să ne întoarcă restul.
Ecoul uită cum să răspundă,
Spune: hau-hau! în loc de: hei-hei!
O minciună uită de unde vine
Şi zice că vine din rai.
Ghicitoarea uită răspunsul,
Nebunul - ce-a întrebat.
Unul îşi uită bucăţica în gură,
Altul - gura în bucăţică.
Cineva are carte
Şi uită că are şi parte.
Un poet uită-a se naşte,
Un călău uită să piară.
Plouă
Şi umbrela mea
E în alt troleibuz.
O inimă tânără uită să bată.
Un bocanc
Uită să-şi mute pintenii
Din palma frunzei căzute.