Psaltirea in versuri

Descriere

Către finele secolului al XVII-lea, scrisul religios înfăptuieşte un pas hotărâtor spre literatura artistică prin versificarea de către mitropolitul Dosoftei a Psaltirii. Cărturar "prea învăţat", în caracterizarea lui Neculce, ştiutor şi al polonezei (o atestă manuscrisele), Dosoftei [...], introducătorul limbii române în bisericile Moldovei, şi-a exercitat sacerdoţiul în vremuri zbuciumate, cu domnii instabile, favorabile ba turcilor, ba leşilor, fiind mereu hărţuit şi găsindu-şi sfârşitul în Polonia. În pofida tuturor adversităţilor a reuşit să dea bisericii, pe lângă cărti de cult, traduceri şi prelucrări devenite bun al întregii culturi române Cele mai de seamă sunt Psaltire a svântultiiproroc David [...]pre versuri tocmită în cinci ani cu osârdie mân, de smeritul Dosoftei, mitropolitul de Ţara Moldovei, tipărită la Uniev (Polonia), în 1673 şi Viaţa ţi petrecerea svinţilor (4 volume, 1682,1683,1686).
Cu Psaltirea, Dosoftei a devenit omologul român al lui Clement Marot şi al lui Jan Kochanowski, tălmăcitorii cărţii atribuite lui David (primul, doar al unui număr de 50 de psalmi) în franceză şi respectiv poloneză. Istoric, cei doi poeţi sunt anteriori mitropolitului moldav cu un secol (şi mai mult), cel de al doilea slujindu-i drept model şi stimul direct. Străduindu-se să transpună cât mai exact sensul versetelor sacre, Dosoftei a căutat în acelaşi timp să dea acestor versete cât mai multă supleţe şi prospeţime lirică în graiul românesc şi, nu o dată, ostenelile sale şi-au atins ţinta. În versiunea lui, câţiva psalmi au început să circule, şi circulă până astăzi, sub formă de colinzi. Cel ce începe cu Limbile să salte, de exemplu, e atât de melodios, chiar nemuzicalizat, încât din orice parte a textului se pot cita stihuri vibrante: "Pre vârfuri de munte/ S-aud glasuri multe/ De bucine mare/ Cu naltă strigare/ Că s-au suit Domnul/ Să-l vază tot omul". (Ps. 46). Versirile psalmului 98 necesită doar şlefuiri pentru a putea să figureze sub semnătura lui Arghezi "Domnul stătu crai în ţară,/ Gloatele să mâniară,/ Că nu pot să-l prăvască,/ Din heruvini să-i domnească./ Tot pământul să ridică/ Şi se leagănă de frică./ Domnul este-n Sion mare/ Crai, de tot domnii mai tare". Un text emblematic şi paradigmatic, o inscripţie la care se raportează poezia de jale românească, generată de sentimentul captivităţii (Andrei Mureşanu, Goga) este psalmul 136: "La apa Vavilonului,/ Jelind de ţara Domnului,/ Acolo şezum şi plânsăm/ La voroavă ce ne strânsăm,/ Şi cu inemă amară,/ Prin Sion şi pentru ţară,/ Aducându-ne aminte,/ Plângeam cu lacrimi hierbinte".
Cealaltă operă importantă a lui Dosoftei (intitulată şi Proloagele tuturor sfinţilor, Sinaxar) e tradusă din greceşte şi sârbeşte, în principal după Sinaxarele episcopului Maximos Marguinos. Ea a fost valorificată estetic de M. Sadoveanu şi D. D. Pătrăşcanu, în cele două volume ale lor Din vieţile sfinţilor (1924,1926).

PSALMUL 122
Mi-am rădicat ochii miei cu rugă
Cătră tine, Doamne,-n vreme lungă,
Din ceri, unde-ţ este lăcuinţa,
Ţ-am căutatu-ţ cu toată priinţa.
Ca o slugă la svânta ta mână
Şi ca sârba la mâni de stăpână,
Aşe-s ochii noştri cătră Domnul,
Să ne miluiască pre tot omul.
Şi cu milă Domnul să stejască
Să ne cruţe, să ne miluiască,
Că cu multul ne-au umplut ocara
Şi ponoslul de prin toată ţara,
Sufletului ocări ce-i lucrează
Bogătaşii ceia ce zburdează.