Dridri

Descriere

Alecsandri poate rezista victorios lecturii atunci când ştim să alegem din opera lui ceea ce a dat mai spontan, mai puternic şi mai complet, în armonie cu versurile-i clasice. în primul rând trebuie să punem comediile lui. Şi, mai presus de ele, minunata lui proză, aşa de luminoasă şi de fină. Impresiile lui de călătorie aş putea zice că sunt pagini necunoscute, pentru că moda vrea să asocieze numai versuri la numele lui Alecsandri, însă cine le descoperă intră în ele cu surprindere şi cu uimire, ca într-un vechi palat încântător.
Mihail SADOVEANU, Mărturisiri, Editura pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1960, p. 158.
Şi în Dridri, roman abia început, notabil este stilul de epocă.
George CĂLINESCU, Istoria literaturi române de la origini până în prezent. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Editura Minerva, Bucureşti, 1986, p. 318.
Un loc aparte în creaţia de proză a lui Alecsandri ocupă începutul de roman Dridri (scris în 1869, publicat în 1873) şi nuvela Mărgărita (scrisă în 1870, publicând din ea numai un mic episod în 1880). Cea din urmă este o nuvelă plină de clişee şi lipsită de vreo însemnătate deosebită, deşi oferă câteva descrieri de natură izbutite şi, la un moment dat, o critică a monahismului, destul de ascuţită. Te întrebi ce a putut determina pe scriitor să creeze această nuvelă, pe care niciodată nu arată a intenţiona să o publice, cum de a părăsit el stilul obişnuit al prozei sale cu caracter subiectiv - şi totuşi atât de obiectiv - în care izbutea atât de bine, abordând modalităţi literare desuete, pe care el însuşi de mult le părăsise, şi dacă nu cumva nepublicarea ei nu se datorează conştiinţei sale că nu reuşise, deci unei exigenţe literare
mai presus decât în genere i se presupune. Dridri, în schimb, deşi neîncheiat şi deşi prezintă în ceea ce oferă, îndeosebi în prima parte, o serie de slăbiciuni, aduce câteva lucruri foarte interesante. în primul rând, în cel dintâi capitol, imagini din lumea teatrelor pariziene în perioada din jurul anului 1848, prozatorul nostru, deşi nu se eliberase cu totul de clişee, izbutind o înfăţişare vie, un dialog plin de vervă, uneori cu replici de un scânteietor şi rafinat spirit, dovedind capacitatea de a înregistra amănunte caracteristice de teatru. Mult mai interesant este totuşi cel de al doilea capitol. înfăţişând un epilog al mişcării revoluţionare din Moldova de la 1848, Alecsandri surprinde cu multă luciditate, cu multă forţă de observaţie şi spirit critic o serie de aspecte ale evenimentelor din acest moment, sesizând mai cu seamă nepăsarea boierimii faţă de aceste evenimente. Pe de altă parte, capitolul mărturiseşte o însemnată evoluţie a scriitorului pe linia adâncirii realismului...
G. C. NICOLESCU, Proza lui Alecsandri. - în cartea: Alecsandri, Proză. Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966, p. XVII-XVIII.
Delicioasă e proza narativă - şi proza în genere - a lui Alecsandri. Indiferent de specii: nuvele, corespondenţă, această proză e scrisă alert, spiritual, cu vervă, consolidată prin scene vii, unele dialogate. în prozele de imaginaţie nu partea epică, senzaţională, romanţioasă, reţine atenţia, ci pictura de medii, peisaje, interioare. Cu atât mai mult, rememorările de călătorie, relatările cu caracter autobiogarfic de orice fel încântă, prin variate descrieri, prin portretizării, prin reproducerea unor discuţii sau conversaţii interesante, prin istorisiri de felurite păţanii. Având înnăscut darul moldovenesc de a povesti, prozatorul-poet ştie tot atât de bine să zugrăvească. Priveliştile din Balta Albă, de exemplu, nu se mai uită: "Pe marginea unei bălţi zării deodată un soi de târg ce nu era târg, un soi de bâlci ce nu era bâlci; o adunătură extraordinară, o înşiruire neregulată de corturi, de căsuţe de scânduri, de vizunii, făcute în rogojini, de braşovence, de cai, de boi, de oameni care informau de departe una din priveliştile cele mai originale de pe faţa pământului". în proza de idei o preocupare constantă e apărarea limbii, manifestările contrare spiritului ei, îndeosebi "pumnismul", fiind ironizate caustic.
Dumitru MICU, Scurtă istorie a literaturii române, l. Editura Iriana, Bucureşti, 1944