Disponibilitate:  nedisponibila

Preț:  7,00 LEI

Modalitați de transport:
• 15,90 lei - prin Curier rapid (gratuit pentru produse de anticariat peste 69,00 lei / comandă)
• 13,90 lei - prin Easybox Sameday (gratuit pentru produse de anticariat peste 69,00 lei / comandă)

Descriere

Volumul de fata catre aceasta nazuieste: sa faca stiute poezii aproape de nimeni stiute si, pe de alta parte, sa ajute la mai buna patrundere a tuturor, stiute sau nu.
Restrangerea specific antologica - sa le fi reprodus pe toate nu se putea si nici nu-si avea rostul - a celor mai definitorii prefete la editiile operelor lui Eminescu aparute de-a lungul celor 116 ani, din 1883 si pana astazi (1999), echivaleaza cu o istorie sui-generis a eminescologiei si, in orice caz, volumul de fata este synopsisul cel mai potrivit, constituit ca de la sine, al receptarilor tipografice a ceea ce a scris Eminescu, materializate intr-un numar impresionant de carti aparute pe parcursul a mai bine de o suta de ani.
Multe sunt prefetele sau postfetele la editiile de opere ale lui Eminescu aparute in ultima vreme, printre care demne a fi mentionate sunt cele semnate de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Romul Munteanu, la volumul Sara pe deal. Poezii lirice, Antologie si postfata de... (Editura Minerva, 1975) sau postfata lui George Munteanu la Poezii (Editura Minerva, 1980). Romul Munteanu intreprinde aici un mic studiu comparativ si, din capul locului, arata filiera europeana a romantismului in care se incadreaza opera lui Eminescu, sinuoasa, in fond, complexa, in functie de data aparitiei fiecaruia dintre marii romantici englezi, germani, francezi etc., cu care poezia eminesciana ar putea fi mai bine comparata, explicata, identificata in specificul ei national. Spre deosebirea multor comentatori, Romul Munteanu este mult mai optimist cu privire la valoarea, in sine luata, a ultimului mare romantic european. Opera lui Eminescu nu are nimic "din arsenalul artistic caracteristic unei arte epigonice", fata de Byron, Shelley, Hugo, Novalis ori Heinrich Heine. Ceea ce multi numesc "romantism intarziat" la Eminescu, nu-1 situeaza pe poetul roman "la marginea fenomenelor innoitoare din domeniul liricii". Contemporanul lui Baudelaire, Charles Cros, Verlaine, Rimbaud, Mallarme sau Leconte de Lisle are - fara a se desprinde propriu-zis de romantismul secolului - "aceeasi puritate a versului, aceeasi rezonanta interioara, aceeasi capacitate plastica a unei viziuni coerente despre lume, pe care o intalnim la unii dintre contemporanii sai, considerati ca niste forte novatoare de prima importanta". Observatia criticului ramane importanta daca ne gandim la esecurile unor traduceri eminesciene in franceza, in engleza, uneori si in germana, traducatorii cautandu-i asemanari de expresie, echivalente cu vechii Byron, Shelley, chiar Hugo, Musset, Vigny, cu un cuvant, in forme ale limbilor respective de mult invechite, sunand straniu (uneori strident, daca nu chiar comic) cititorilor din secolul nostru. Postfatatorul pune fata in fata texte din Rimbaud, spre exemplu, sau din Mallarme, cu altele din Eminescu si face astfel demonstratii surprinzator de convingatoare. Tot asa, face alaturari de Heredia sau Leconte de Lisle, cu succese asemanatoare. Concluzia la care ajunge este ca nu poate fi adevarat, cum prea des se
spune, ca Eminescu ar fi un romantic intarziat, "ci un scriitor care a creat un discurs liric etern, un creator sincronizat cu marea literatura a epocii sale, un contemporan al tuturor timpurilor".
Parerea lui George Munteanu, unul dintre exegetii de prim rang, astazi, ai operei lui Eminescu, cum bine se stie, este ca acel "cantec etern neispravit", de care poetul ne vorbeste in dramaticul final al Scrisorii IV seamana cu etern neispravita Coloana a infinitului, brancusiana, sau cu o "eterna", iarasi, Fuga de Bach. De vreme ce manuscrisele de la Academia Romana au devenit, de-a lungul timpului, un lung sir de impliniri, nici pana azi dus pana la capat, uimitor prin continua prospetime si inedit, al unei lucrari gigantice, "cantul cel etern" al existentei in devenire neintrerupta, implicand nu doar antropologicul, dar si onticul supraordonator a toate". Memento mori, Feciorul de imparat fara stea, Pierduta pentru mine, Zambind prin lume treci!, Icoana si privaz Codru si salon, Diamantul Nordului, Sarmis, Gemenii, Musat si ursitorile si toate celelalte postume, raportate cu mult mestesug de catre interpret la mult mai bine cunoscutele de marele public antume (sau asa-zisele antume, poetul neparticipand in vreun fel, se stie, la editarea primei sale culegeri de poezii, in 1883) formeaza acest Cantec atotcuprinzator eminescian in posteritate. Postfatatorul tinde, si izbuteste sa-si duca pana la capat demersul sau, spre o sinteza edificatoare a antumelor cu postumele. Astfel incat s-ar pune intrebarea: "Pe distanta de la Din strainatate la Mai am un singur dor, de ce s-ar considera ca "neispravit" incomparabilul "cant etern" al lui Eminescu? ªi strict logic vorbind, si in fapt, eternitatea nu poate fi conceputa cu un inceput si un sfarsit. Asa e si poezia lui Eminescu".
Ar mai fi de amintit si "prefetele" (daca putem sa le spunem asa; ele sunt de fapt "motivatiile" unor salutare initiative ale eminescologului) lui Victor Craciun la volumele Eminescu regasit (Editura Semne, 1998) si Eminescu, Capodopere (Ed. Semne, 1997).
Cel dintai reprezinta o cercetare de arhiva, dar si, lucru cu totul nou, descinderi pe teren ale calatorului pe urmele lui Eminescu, o "reconstituire a unor momente esentiale din biografia poetului"; cel de al doilea motiveaza titlul care incorporeaza tot ceea ce autorul editiei a considerat capodopere din intreaga creatie eminesciana, fie antume, fie postume, asezate insa (cu un minim aparat critic) in ordine strict cronologica. Scopul ii este, cum singur spune: "Din pacate, in Romania se produce ultimul lucru la care ne-am fi putut astepta. A cazut Coloana
lui Brancusi, se incearca subminarea Columnei lui Eminescu. Asemenea incercari nu ne pot lasa nepasatori, mai ales cand suntem stapaniti de idealul eminescian al romanitatii". Editia lui Victor Craciun a "capodoperelor" puse in ordine cronologica se deschide cu La mormantul lui Aron Pumnul si se incheie cu Kamadeva, ambele antume, marcand, respectiv, datele "15/27 ianuarie 1866" si "iulie 1887", exact ca in editia antumelor de Perpessicius, cu observatia ca ultimul editor intercaleaza la locurile cronologice cerute toate bucatile pe care el le considera drept "capodopere", cu toate ca... postume. Nu trebuie uitata, cu aceasta ocazie, editia M. Eminescu, Poezii, editie critica, in trei volume, aparuta la Editura Minerva in 1970, continand toate poeziile lui Eminescu, in ordine strict cronologica, indiferent daca sunt antume sau postume, indiferent daca sunt sau nu considerate capodopere. Lucrarea a cerut o munca indelungata, beneficiind insa de tot ce se lucrase pana la aceasta data in domeniul explorarii manuscriselor, in primul rand de editia Perpessicius, cu corectarea, se intelege, a unor erori ce fatalmente s-au putut strecura, cu cercetarea din nou a revistelor la care a colaborat poetul, a editiilor Maiorescu etc., totul consemnat intr-un impresionant aparat de note. Scopul cercetatorului, care nu voieste catusi de putin sa dubleze "integrala" Perpessicius, este, cum ne spune in Cuvant de lamurire, sa ne puna in fata "liniile de dezvoltare a liricii lui Eminescu moment cu moment, avand dinainte si etapele, si ansamblul ce le cuprinde". Mai inainte de orice, editia ramane pretioasa ca instrument de urmarire cronologica atat a ideilor cat si a formelor dezvoltarii stilului si limbii poeziilor lui Eminescu, inclusiv a traducerilor si prelucrarilor pe care poetul le-a efectuat.

De dragul catorva prejudecati entuziaste mai nimeni nu citeste cu adevarat pe Eminescu, iar cat se citeste se reduce citeste superficial si marginit la cateva poezii rau consacrate de scoala. Eminescu tinde tot mai mult sa devina "Eminescu", ceva pus deoparte in lada de zestre a natiei si de care esti mandru ca se afla acolo, ferit de orice intamplari. Este insa vremea sa se intample ceva cu ce ne-a ramas de la el: o largire si o adancire a cunoasterii si a intelegerii noastre. Ca orice poet mare, Eminescu e un poet dificil. ªi cu atat mai dificil cu cat el singur genereaza, prin vraja si prin cantul versurilor sale, mirajul facilitatii.


Comandă online Propriul vis... - Prefete definitorii (vol. IV) la 7,00 lei scrisă de ROMUL MUNTEANU , Eugen Simion , Mihai Cimpoi , Victor Craciun , Zoe Dumitrescu-Busulenga, tiparită la editura Litera face parte din colecția Corpus Eminescu. cu plata ramburs sau online cu cardul. Momentan titlul Propriul vis... - Prefete definitorii (vol. IV) nu este disponibil însa vă puteți înscrie pentru a fi notificat în momenul reaprovizionarii.