Steaua singuratatii - Efigii si secvente literare (vol. III)

Descriere

Primul inscris despre Mihai Eminescu ni-1 lasa losif Vulcan in acea notita cu adevarat istorica insotitoare a publicarii poeziei De-at avea. In doar trei randuri, redactorul revistei "Familia" exprima totul: bucuria publicarii, a lansarii unui tanar poet, care i se pare deosebit, de vreme ce 1-a surprins placut, oferindu-i si numele Eminescu. Intuitia lui losif Vulcan este nu a unui simplu nas, ci a parintelui de spirit. Daca redactorul "Familiei" nu 1-ar fi publicat, tanarul nu ar fi recidivat si putea deveni altceva, poate actor, tinand seama de infatisare, voce si dorul de a fi cu trupele teatrale. Meritul lui Vulcan este oricum mult mai mare decat i se acorda, deopotriva pentru incurajarea si lansarea lui Eminescu si pentru tenacitatea promovarii sufletului si culturii romanesti in revista devenita o mandrie nationala a romanilor din Transilvania.
Au urmat versurile dedicate junelui poet, intr-o prima poema a lui Grigore Melidon fiind caracterizat geniu. Apoi numele lui apare in scrisorile junimistilor, la lacob Negruzzi si in Jurnalul lui Titu Maiorescu. Sunt de mentionat polemicile jurnalistice in care isi spun cuvantul ades atitudinile politice ale adversarilor, dar deasupra lor este recunoscut harul gazetarului Eminescu, aparator sistematic al ideilor lansate.
Era firesc, totodata, ca primele istorii literare ale culturii noastre sa-1 caracterizeze (Vasile Gr. Pop, Ion Lazariciu, Aron Densusianu, N. Petrascu s. a.) si sa apara inscrierea lui in scara de valori a literaturii nationale prin Titu Maiorescu.
Am urmarit, sistematic, in primul volum al Corpusului Eminescu efigia lirica eminesciana. Tocmai pentru ca Eminescu a fost mai intai poetul. Am recunoscut, apoi, medalia omului, asa cum a fost, din marturiile contemporanilor.
Vom sugera, in continuare, monumentul cladit de urmasi. Caracterizarile, ca niste faclii de veghe, pentru a i se lumina calea, precum si evocarile literare. Va urma prezenta autorizata in critica si istoria literara, romana si straina, in celelalte arte, raspandirea in 64 de limbi pentru a oferi imaginea generala a prezentei printre noi a poetului si a rezistentei lui in mileniul al III-lea.
Ne preocupa deci, in acest al treilea volum, viziunile marilor oameni de cultura, romani si straini, efigiile lor in cuvant, prin care si-au recunoscut si apartenenta propriilor personalitati la sorgintea Eminescu.

EMIL CIORAN
Un geniu de care nu incetez sa ma mir
SCRISOARE CÃTRE C. NOICA
Impartasesc fara doar si poate admiratia ta pentru un geniu de care nu incetez sa ma mir ca a putut aparea printre noi. Eu as formula ceva mai brutal decat tine ceea ce gandesc in privinta aceasta: fara Eminescu, "neamul" nostru ar fi neinsemnat si aproape demn de dispret... Daca entuziasmul meu pentru idiomul nostru nu face decat sa sporeasca, incat am ajuns sa-1 consider unul dintre cele mai expresive care au existat vreodata, in ceea ce priveste "semintia noastra" in schimb ma simt obligat sa ma indoiesc si chiar sa revin la scepticismul meu initial. Orice s-ar intampla, noi nu vom scapa niciodata de un destin minor, iata convingerea mea adanca; pe vremuri ea ma facea sa sufar, astazi abia de mai pot percepe un fel de regret mai mult sau mai putin rece. N-as fi emis aceasta judecata "definitiva" daca ea n-ar fi rasarit, macar in parte, dintr-o practica destul de indelungata a cunoasterii de sine...
Acestea fiind spuse, oricat de sever voi fi fost cu mine insumi sau cu generatia noastra, nu cred ca trebuie sa-i supraestimam, prin contrast, pe cei tineri, acei tineri despre care spuneai, nu demult, ca ei singuri il merita pe Eminescu. Ceva (drept sa-ti spun, nu stiu ce anume) ma incredinteaza ca esti victima unei inflacarari mult prea generoase. La urma urmei, ma gandesc la "tanara generatie" de dinainte de razboi - ne-am dovedit capabili de un esec nedefinit, indiscutabil si rasunator. Nou-venitii ar trebui sa inainteze in izbanda la fel de departe pe cat am mers noi in infrangere. In clipa aceea si numai atunci s-ar putea sustine ca sunt demni de Eminescu.