Detoxifierea si tratamentul cu sare si namol de la Marea Moarta

Descriere

Nămolurile mineralizate ale Mării Moarte
Nămolurile de la Marea Moarte reprezintă nişte sedimente de pe fundul mării care fac parte din categoria nămolurilor bogate în clor, magneziu, calciu şi sulf. După componenţa lor chimică, nămolurile se aseamănă cu apa din Marea Moartă conţinând săruri de mangan, cobalt, cremniu (siliciu), fier, zinc, cupru, sulf, iod, brom, kaliu, calciu, magneziu ş.a.; nămolurile mai conţin ,de asemenea, şi cuarţ, mică, lut alb (caolin), feldspat şi o cantitate mare de substanţe biologic active, capabile să întărească sistemul imunitar şi să stimuleze activitatea sistemului endocrin. Nămolurile Marii Moarte sunt unice : bogate în săruri minerale, sunt alcătuite din particule uşor despensabile şi au consistenţa unei alifii: toate acestea ne permit să aplicăm cu uşurinţă preparatele pe piele şi să le spălăm uşor şi repede cu apă caldă, fără săpun. Nămolul de la Marea Moartă se poate găsi sub două forme: lichidă (substanţe organice şi neorganice dizolvate în apă) şi solidă (“scheletul” cristalic al nămolului). Sedimentarea nămolului a devenit posibilă datorită interacţiunii permanente dintre sărurile dizolvate în apă, pământ şi produsele dezintegrării organismelor vegetale şi animale, a bacteriilor aduse de apele râului Iordan. Nămolul este un bun conductor de căldură, menţinând timp îndelungat temperatura necesară şi contribuind la încălzirea în profunzime a ţesuturilor organismului. ιntrând în contact cu aerul, fierul sulfuros coloidal, care conferă plasticitate şi culoare naturală închisă nămolului, generează oxizi de fier şi sulf în stare liberă (care schimbă culoarea nămolului în cenuşiu). în prezent, terapia cu nămol, mai ales cu cel de la Marea Moartă, se consideră una din cele mai eficiente metode de profilaxie şi tratare a unui şir de afecţiuni. Tipurile de influenţă asupra organismului a terapiei cu nămol Terapia cu nămol se utilizează, de obicei, atât în complex cu alte metode fizioterapeutice (clasice, masaj shiatsu, proceduri cu apă) cât şi ca metodă de sine stătătoare. Nămolul are un efect chimic, termic şi mecanic asupra organismului. Efectul chimic este asigurat de prezenţa în componenţa nămolului curativ a substanţelor neorganice, active biologic, a gazelor şi microelementelor. Componentele neorganice ale nămolului (în principal, compuşii fierului şi ai sulfului) pătrund prin porii pielii. Componenţii organici se sedimentează la suprafaţa pielii stimulând o multitudine de receptori şi vase capilare. Anumite substanţe organice pătrund în circuitul sanguin şi acţionează benefic asupra organelor şi ţesuturilor. Dintre componenţii organici ai nămolului fac parte acidul formic, valeriana , aminobaze, compuşi ai azotului, hidraţi de carbon ş.a. în nămoluri se mai găsesc, de asemenea, şi compuşi hormonali, de tipul foliculinii şi al altor substanţe estrogene – astfel se explică eficienţa terapiei cu nămol în practica ginecologică. Efectul termic contribuie la lărgirea vaselor sanguine şi creşterea vitezei de circulaţie a sângelui, diminuează permeabilitatea vaselor sanguine, fapt care contribuie la lichidarea proceselor inflamatorii. Sub influenţa căldurii, se îmbunătăţeşte metabolismul, se normalizează activitatea musculaturii şi a receptoarelor termice ale pielii, creşte conductibilitatea electrică a ţesuturilor epitelare, este stimulată activitatea sistemului endocrin etc. Temperatura maximă a nămolului curativ nu trebuie să depăşească 43 – 440 C. Efectul mecanic amplifică distribuirea căldurii în interiorul ţesuturilor.