Simetria de temut

     

Din punct de vedere istoric, personajele “de vază” ale acestei cărți chiar au existat, făcându-se referiri reale la opere de artă și mai reale. Mai precis, avem de-a face cu William Blake, scriitor, gravor, poet, pictor, susținător al poporului și nu al regelui. Eu una nu l-am considerat un trădător, ba chiar un mesager al adevărului. Philip Astley este proprietar de circ, fost ofițer ( parcă?) în armata regelui, acum orientându-se pe stat acasă și condus circul pentru a de dezvolta financiar. Spre deosebire de dl. Blake și a lui soție Kate, acesta era un apărător înfocat al regalității. În fiecare an, pe 4 iunie, dădea drumul unui spectacol cu artificii, în cinstea zilei de naștere a suveranului. Acțiunea începe în primăvara anului 1792, când familia Kellaway se mută din ținutul Dorset în Londra, pentru a lăsa în urmă drama pierderii unui copil. Lasă în urmă pe Sam, cel mai mare dintre copiii săi și iau cu ei pe Jem și Maisie, copilandri la vârsta adolescenței. Ca să devină intriga și mai interesantă, aceștia se mută la casa vecină celei în care locuia William Blake. Copiii, curioși din fire și mânați de curiozitatea și mai aprigă a localnicei Maggie, iscodesc pe soții Blake, ba chiar îi urmăresc, aceștia însă considerându-i simpatici și arătându-le din cărțile artistului. "Fata îi amintea de murele de septembrie, care arătau coapte, dar puteau la fel de bine să fie acre, ca și dulci, când le mâncai. Jem nu putea rezista unei astfel de tentații." – fragment dedicat lui Maggie Cartea este foarte fain construită inițial și descrie atât de strălucitor atmosfera cețoasă, întunecată și murdară a Londrei sfârșitului de secol XVIII. Ca și în celelalte cărți, Chevalier este foarte bine documentată și redă grozav de bine (cred eu, n-am fost acolo, n-am văzut, n-am auzit – însă e al naibii de convingătoare) atmosfera altor secole încât pe măsură ce mai parcurgi câte o pagină devii din ce în ce mai curios, mai interesat, mai prins în mrejele lecturii. Mi-a plăcut foarte mult faptul că Will Blake, în interacțiunile sale cu copiii, le vorbește foarte frumos acestora despre lucruri pe care, pe parcursul vieții, și noi ne oprim să ne întrebăm ce înseamnă cu adevărat. Maggie se contrazicea la un moment dat cu Jem în privința “opusului”, ce e și ce nu e un lucru total opus. Dl. Blake nu le oferă un răspuns concret, ci mai mult: le pune întrebări pentru a-i ajuta să găsească singuri răspunsul, ceea ce și face Maggie puțin mai târziu. Cu toate astea, finalul m-a dezamăgit grozav de tare. Acțiunea mi se pare grăbită la final, alertă, total în neconcordanță cu ritmul adoptat la început. Copiii care trec prin adolescență și dau primele semne de maturizare creează o a doua intrigă, lucru tăiat însă de la rădăcină de autoare printr-un final sec, brusc, deloc spiritual. Și nu întrebările care-ți rămân la final deranjează, ci modalitatea de abordare a sentimentelor. Sunt curioasă ce părere voi avea și de celelate două cărți ale autoarei, Îngeri căzători și Făpturi uluitoare. Pe prima o am în bibliotecă, pe a doua rog cine o are să mi-o împrumute. Desigur, cine se simte a fi din același oraș cu mine. Cu acestea două voi fi parcurs în întregime toate romanele lui Chevalier, drept urmare probabil voi face și un clasament la final.