Moartea lui Ahasverus

Descriere

Spre deosebire de majoritatea scriitorilor de inspiratie religioasa, suedezul Pär Lagerkvist nu are certitudini, ci doar intrebari, carora le cauta raspuns in „Moartea lui Ahasverus", cea de-a 69-a aparitia din Colectia ,,Literatura’’.

Desi isi cauta personajele intr-un trecut indepartat, uneori chiar in lumea biblica, asa cum s-a intimplat cu „Barabbas", romanul care i-a adus Premiul Nobel in 1951, Lagerkvist nu face „arheologie" religioasa. Personajele sale au o sensibilitate moderna, de aici si sentimentul straniu pe care il ai la lectura ca patrunzi intr-un trecut care ti-e familiar.

Romancierul nu forteaza conventiile pe care ni le propune, nu amesteca timpurile, iar personajele sale nu ne fac complice cu ochiul, anticipind vremurile noastre.

Acest suedez crescut intr-o familie profund religioasa - ceea ce nu l-a impiedicat sa devina darwinist convins in prima sa tinerete! - pare sa aiba certitudinea ca omul nu se schimba de-a lungul vremurilor.

Ne punem aceleasi intrebari, avem aceleasi nelinisti (ma, rog, anxietati) indiferent daca sintem contemporani cu Isus sau cu Einstein.

In „Moartea lui Ahasverus", Lagerkvist exploreaza un salbatic ev mediu, in care soldatii trimisi acasa dupa razboi devin banditi, iar vivandierele de la manutanta ii urmeaza si la razboi, si la drumul mare. Turistii acelor vremuri sint pelerinii, care in loc de carnet de cecuri umbla cu linguri si cupe de argint la ei sau cu ducati cusuti in haine.

Alaturi de pelerinii convinsi care vor sa ajunga pe Golgota, pentru a reconstitui drumul sacru al suferintei si al ispasirii, apare un fost soldat lasat la vatra, care n-are unde sa se intoarca si care nu e deloc sigur ca o calatorie la locurile sfinte l-ar ajuta sa se curete de pacate. I se alatura un Strain si mai lipsit de tinta, pentru care nu exista nici un loc sfint in aceasta lume.

Soldatul Tobias se hotaraste sa treaca marea spre locurile sfinte de-abia dupa ce-si omoara ciinele cu o lovitura de picior. Un pacat care atirna mai greu pentru el decit toate sufletele cu care s-a impovarat in razboi. O fosta vivandiera, care l-a urmat pe Tobias si cu care se intilneste intr-un han, printre banditii care se pregatesc sa dea lovitura pelerinilor bogati, isi va rascumpara pacatele aruncindu-se in calea unei sageti care parea destinata fostului soldat. Necunoscutul ratacitor va ramine in port.

Cum pentru el nu exista loc sfint, nu exista nici calea salvatoare a pelerinajului, ci doar regretul ei. Condamnat la o perpetua calatorie lipsita de tel, singura iertare pentru Ahasverus e linistea mortii la care, in cele din urma, i se ingaduie sa ajunga. (Cristian Teodorescu)