Femeia sfasiata

Descriere

A scris romane, eseuri, articole şi studii filozofice, dar cea mai sonoră realizare cu care este asociată Simone Lucie Ernestine Marie Bertrand de Beauvoir (1908-1986) vine dinspre istoria feminismulului, fiind cel mai puternic nume care a legitimat acestă mişcare în perioada ei de afirmare. A studiat filozofia la Sorbona, unde l-a întâlnit pe Jean-Paul Sartre, filozoful cu care şi-a împărţit şi viaţa, dar şi posteritatea: este imposibil să-l pomeneşti pe Sartre fără ca în conversaţie să nu apară numele ei sau titlul vreuneia dintre cărţile care au făcut-o atât de influentă, cel mai frecvent fiind Al Doilea Sex.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a dedicat cu pasiune ideilor politice pentru care a găsit în Les Temps Modernes (revistă lunară de dezbatere politică şi filozofică, fondată de Sartre şi Merleau-Ponty, care aduna la acea vreme semnăturile unor intelectuali radicali) rampa ideală pentru tezele articulate mai târziu în studii şi eseuri, iar în revoluţionarii ani ’70 s-a alăturat mişcărilor vindicative ale militantelor pentru dreptul la avort, interzis la vremea aceea în Franţa.

Scrierile ei filozofice, în special cele timpurii, împart interese comune cu cele ale lui Sartre: Pour une morale de l’ambiguïté (1947), sau Pyrrhus et Cinéas fiind în general considerate introduceri concise şi efi ciente în problematica existenţialismului. La Vieillesse, un eseu despre bătrâneţe, autobiografia în patru volume şi cea în care-şi ia adio de la Sartre, La Cérémonie des adieux, sunt printre cele mai frecventate volume de nonficţiune din opera ei. Tous les hommes sont mortels(Toţi oamenii sunt muritori) , Les Mandarins (Mandarinii), roman care i-a adus premiul Goncourt în 1954, sau Les belles images (Imagini frumoase) sunt romanele ei cele mai cunoscute.

La femme rompue, povestirea care dă titlul volumului publicat la Gallimard în 1967, a apărut serializată în revista Elle şi a stârnit interpretări care au dezamăgit-o pe Beauvoir: în timp ce prozatoarea îşi dorea ca latura fragilă şi predispusă la dependenţă emoţională a personajului central, Monique, să fie observată şi, implicit, criticată de cititoare, acestea au simpatizat unanim, necritic şi necondiţionat cu personajul: o femeie slabă, fragilă şi dependentă de afecţiune care ţine un jurnal despre perioada în care descoperă că soţul o înşeală.