Noi si ceilalti

Descriere

Format 1/16 (54x84)
Am cunoscut raul in prima parte a vietii mele, cind locuiam intr-o tara supusa regimului stalinist. O cunoastere progresiva: in primii ani de dupa razboi eram prea tinar ca sa inteleg bine vestea disparitiei bruste a cutarei rude sau prieten al familiei, a mutarii sale fortate intr-un oarecare orasel de provincie sau a scaderii rapide a veniturilor sale. Si apoi, parintii mei aprobau inceputurile acestui regim si faceau parte dintre beneficiarii sai. Lucrurile s-au stricat la sfirsitul lui 1948, cind alti prieteni ai parintilor mei, apartinind aceluiasi mediu ca si ei, s-au trezit in inchisoare, cind se scriau lucruri rele despre ei in ziare (pe care eram capabil atunci sa le citesc), sau cind tatal meu a inceput sa aiba necazuri la serviciu. Totusi am ramas pionier fervent pina in 1952.

Apoi au avut loc moartea lui Stalin si descoperirea progresiva, pe care o realizam pe masura ce inaintam in adolescenta, a vacuitatii discursului oficial pe care-l auzeam zilnic. Eu nu am fost niciodata o victima directa a regimului, pentru ca reactia mea, ca si cea a multor compatrioti, a fost nu sa protestez sau sa intru in conflict, ci sa ma inzestrez cu doua personalitati: una publica si supusa, cealalta particulara si care facea ce-o taia capul. Si totusi, in alt sens al cuvintului, eram o victima adevarata, in aceeasi masura ca oricare alt locuitor al tarii mele; personalitatea mea particulara nu era, asa cum credeam eu, rezultatul pur al vointei mele, deoarece ea se forma prin reactie la ceea ce era in jurul meu.

Atunci am cistigat cunoasterea raului. El consta in contrastul tipator dintre frazele cu care se inconjurau reprezentantii puterii si viata pe care o duceau si cea pe care ne faceau s-o ducem, aceasta parind ca se conduce dupa cu totul alte reguli; in obligatia de a-ti proclama public adeziunea la aceste doctrine oficiale si in pierderea corespunzatoare a intelesului cuvintelor celor mai nobile, ca libertate, egalitate sau dreptate, care mascau represiunea, favoritismul, contrastele tipatoare in modul de a-i trata pe oameni; in afirmatia conform careia exista, in orice subiect, o atitudine buna si numai una singura, si in constatarea ce-o faceam ca aceasta atitudine era hotarita de catre si pentru puternicii zilei, nefiind decit efectul fortei; in puterea nelimitata si arbitrara pe care o simteai atribuita politiei si serviciilor de securitate, functionarilor partidului si sefilor, cadrelor, care puteau oricind sa te lase fara casa, fara prieteni sau fara libertate; in incitarea la supunere si la mediocritate, in sistemul delatiunii, infiintat la toate nivelele, care devenise in acelasi timp si mijlocul cel mai rapid de a face cariera; in frica de a-ti fi frica.

Neajunsurile materiale, lipsa produselor de consum sau cozile nu erau un rau in ele insele (mai curind o nefericire), dar deveneau un rau in masura in care decurgeau limpede din celelalte caracteristici ale regimului si deveneau emblemele sale. Desigur, acest rau nu era omogen, in caz contrar viata n-ar fi fost posibila: intilneam in continuare oameni minunati sau ma bucuram de gesturi minunate ale unor oameni care nu erau totdeauna asa. In absenta unei vieti publice decente, viata particulara atingea apogeul (chiar daca eu nu-mi dadeam seama atunci): iubirile, prieteniile, pasiunile intelectuale sau artistice erau intense.