Medalioane

Descriere

Format 1/16 (70x100)
Opera clasicilor literaturii romane este, negresit, coloana de rezistenta a culturii nationale. A o comenta este, de fapt, cum observase odata Mihai Ralea, un mod de a-i intretine posteritatea, adaugindu-i - prin chiar aceste comentarii - sensuri noi si intelesuri adesea nebanuite. Pentru ca intotdeauna un text clasic apare altfel si poate oarecum diferit posteritatii. Aceasta operatie de cautare a intelesurilor textelor clasice este chiar modalitatea fericita de a-i mentine tineretea. Pentru ca un text al clasicilor literaturii noastre nu este unul sacru si, deci, idolatrizant. Idolatria sacralizanta e, se stie, intotdeauna un mod de a mortifica o opera, tocmai pentru ca refuza spiritul critic. Nimic mai pernicios decit mortificarea prin eliminarea spiritului critic pentru opera scriitorilor nostri fundamentali care, repet, trebuie mereu comentata si analizata ca un organism viu. Iar comentarea presupune, cumva obligatoriu, distantare si disociere critica, adica evaluare, reevaluare si ierarhizare in spatiul unei opere, relevind ceea ce e, azi, rezistent de fatala vetustete. M-am consacrat de citeva decenii bune (mai mult de patru), ca istoric literar, acestei operatii de comentare a operei scriitorilor nostri fundamentali. Imi place cu deosebire sa analizez aceste creatii intre copertile unor editii critice. Pentru ca aceste editii critice, care restituie opera scriitorilor nostri clasici in integralitatea ei, cu aparatul critic de rigoare, e momentul cel mai fericit si necesar de a o conserva si a-i prelungi posteritatea.

De cind ma stiu istoric literar imi place sa comentez aceste editii, analizindu-le in alcatuirea lor interioara pentru a putea pronunta judecatile. Am debutat, in presa literara, de altfel, in 1956, cu o astfel de cronica a editiilor, discutind, atunci, o buna editie din opera lui Ion Ghica. Apoi, prin 1982, regretatul George Ivascu mi-a propus sa-mi asum responsabilitatea unei astfel de cronici, la inceput lunara, in Romania literara. Din 1990 rubrica a devenit saptaminala si ma ostenesc in placerea acestei, de ce n-as spune-o?, corvoade cu termen fix. Dar corvoada aceasta placuta (oximoronul e, vai, mereu prezent) o consider o inalta datorie morala carturareasca. De aceea nu ma pling de obligatia de a citi saptaminal o carte (de obicei o editie), cu creionul in mina si, apoi, de a scrie, cu rigoare, despre ea. Nu e rostul meu sa apreciez daca aceasta pasiune s-a transformat in vocatie sau pasiunea s-a ivit din vocatie. Ramine faptul, singurul important, ca ma consacru (alaturi de cartile pe care le-am scris sau le scriu, tot de istorie literara) acestei absorbante preocupari, care ma tine, necontenit, legat de masa de lucru si de Biblioteca Academiei unde, de fapt, mi-am trait viata. Un cronicar depinde de productia editoriala curenta, neputind el inventa cartile despre care i-ar placea sa scrie. Asa se explica de ce, in aceasta carte de , alaturi de exegeze despre editii se afla comentarii despre carti de istoriografie politica, altele despre scrieri memorialistice (jurnale, memorii, amintiri, corespondenta). Aceste din urma carti (tot, de fapt, editii), tinind de genul pe care teoria literara o numeste literatura subiectiva, au invadat, din 1990, librariile si datori sintem sa le luam in considerare, asezindu-le pe masa de lucru (sa spun de operatie?) a analistului. M-am supus deci realului si mi-am largit, necesar, cimpul de observatie. Dar chiar daca largind cimpul de observatie, omogenitatea structurala a cartii mele nu e, indraznesc a crede, deloc prejudiciata. Sectiunile ei, deloc rigide, sint, de fapt, componente ale unui ansamblu coerent. Le trimit in lume asa cum se infatiseaza, incredintindu-ma - si de asta data - cititorului de buna credinta care va sti sa aprecieze daca intentiile mele ii satisfac asteptarile.