Discurs despre universalitatea limbii franceze

Descriere

Format 1/16 (54x84)
Exista autori pe care posteritatea se obstineaza sa-i mentina intr-un con de umbra mostenit de la contemporanii lor si perpetuat din inertie. Ca unul care a avut nefericita inspiratie sa se situeze de partea "proasta" a baricadei si impotriva curentului dominant al vremii sale, Rivarol ilustreaza perfect aceasta situatie.
Este ca si cum, incomodata de dificultatea de a-l integra intr-o formula literara stabila, istoria literara si constiinta publica prefera sa perpetueze judecatile si prejudecatile veacului care l-a produs.

"Mai profund si mai divers decit La Rochefoucauld (...), mai pur si mai inspirat decit Chamfort, mai stralucitor decit Vauvenargues", cum il defineste Jean Dutourd, Rivarol pare un autor mai mult citat si invocat decit citit cu adevarat.
Cu reputatia lui de "reactionar", hranita, de-a lungul a doua secole, de generatii succesive de intelectuali "progresisti" si republicani, acest spirit profund in ciuda frivolitatii afisate si programatice lasa impresia ca este iubit doar de citiva nostalgici ai Vechiului Regim, desi calificarea sa in manualele scolare drept un "mare stilist" al limbii franceze ar trebui sa flateze orgoliul aceleiasi intelectualitati, sensibila la tot ceea ce ar putea constitui "gloria" limbii franceze.

Rivarol este asadar un scriitor clasic, desigur, dar parca prea ancorat in singularitatea si incapatinarea lui de a nu accepta caracterul "luminos" al lumii inaugurate, prin violenta si injustitie, este drept, de Revolutia Franceza.
Republicanismul cvasi-general al Frantei moderne nu are cum sa se recunoasca in analizele politice pronuntat conservatoare ale unui scriitor care ilustreaza, totusi, ceea ce "Franta eterna" considera a fi parti importante ale patrimoniului ei: acuitate a observatiei, rigoare a argumentatiei, claritate de cristal a expresiei, pe scurt, tot ceea ce "bunul gust", "stilul" si eleganta Frantei clasice au putut produce mai specific.

Rivarol este omul tuturor paradoxurilor: cu o origine nobiliara mai degraba incerta, marunta si obscura, contestata violent de inamicii "plebeieni" dar acceptata ca atare de aristocratie si de Curte, "om de lume" desavirsit si "gramatician" implacabil deopotriva, un dandy al expresiei literare si un analist politic lucid si detasat, la curent cu dezbaterile ideologice si filosofice ale vremii sale, dar aparator angajat al unui tip de umanitate condamnat la disparitie, cel al Frantei clasice si monarhice.

Un "grammairien engage", dupa o alta formula memorabila a aceluiasi Jean Dutourd. Admirat, temut, invidiat, dar prea putin iubit de contemporani, Rivarol apare pe scena literaturii intr-un moment nefast. Posesor al unei doctrine clasice intr-un moment in care romantismul incepuse printr-un Jean-Jacques Rousseau sau prin foarte tinarul Chateaubriand sa-si croiasca drum, Rivarol pare nascut pentru a constata o infringere si a apara niste ruine.