Despre omul frumos

     

„despre Omul Frumos” este structurată ca şi prima carte publicată de către Dan Puric, „Cine suntem”, din interviuri, conferinţe şi texte, având ca temă centrală „faptul de a fi român”. Autorul ne propune redescoperirea frumosului în tot ceea ce ne înconjoară, dar mai cu seamă în noi înşine, căci această extraordinară calitate, de a fi oameni frumoşi, este adânc înrădăcinată în sufletul nostru, fiind gata să reziste oricărei ideologii şi să iasă la iveală cu ajutorul memoriei celui care îşi cunoaşte istoria şi religia. Caracterul autobiografic se recunoaşte încă de la început, Dan Puric începând redescoperirea frumosului cu amintirile din copilărie, tatăl fiind modelul său principal. De mic trăieşte în sânul României profunde (face adeseori referire la cartea lui Ovidiu Hurduzeu şi a lui Mircea Platon), pe care o înţelege tot mai adânc odată cu trecerea timpului. România profundă sunt ţăranii care nu se tem de furia naturii, iar după inundaţie îşi construiesc gardurile tot pe marginea râului, dar care rămân terifiaţi în faţa comuniştilor, oameni asemenea lor, care şi-au uitat umanitatea. Precum spune autorul, regimul comunist a creat omul bolnav al zilelor noastre. Anihilând intelectualitatea, închizând şi torturând oameni valoroşi, i-a scos la suprafaţă pe cei laşi, superficiali şi oportunişti. Aceştia au lăsat o moştenire ereditară care poate fi observată la oamenii de acum, şi care mai poate fi vindecată doar prin întoarcerea la martirii comunismului, oameni ce sunt în măsură să ne reamintească cine suntem cu adevărat. Firea pur creştină şi naturală a românilor răzbate prin folclorul nostru, Dan Puric dând drept exemplu o poveste cosmogonică bucovineană, basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, precum şi „Scrisoarea III” a lui Mihai Eminescu. Aceste dovezi ale originii noastre spirituale ne spun că pentru români Dumnezeu este viu şi îngăduitor, iar credinţa în El este nemărginită. Într-o lume a omului urât, autorul ne spune că nu trebuie decât să recunoaştem frumosul fără încercarea de a-l defini, ceea ce ar fi imposibil. Porneşte de la filosofii antici pentru a ajunge la primul om frumos ce a existat pe pământ, Iisus Hristos. Cu ajutorul lui Plotin ne explică modul în care ar trebui să ne percepem pe noi înşine: „... Plotin spune: ce văd este frumos, ce aud este frumos, dar mai este ceva. Astea sunt lucruri măsurabile, dar mai apare ceva, nemăsurabil, cum ar fi sufletul. Cum îl măsurăm? Şi atunci zice: noi percepem divinul din afară cu divinul din noi.” Recunoaşterea frumosului porneşte de la asumarea istoriei şi religiei noastre reale, aceasta putând fi realizată doar prin îndreptarea către martiri şi sfinţi. Spune că sfinţii sunt treptele pe care Dumnezeu coboară în mijlocul oamenilor, iar o ţară care are mulţi sfinţi, precum România, are deci multe trepte pe care Dumnezeu poate coborî. Acest lucru ne face să ne bucurăm de o mai puternică nădejde într-un viitor liniştit, fapt pentru care sfinţii şi sărbătorile noatre tradiţionale trebuie ţinute cu evlavie, şi nu cu indiferenţă, dintr-un act de rutină. Pentru oamenii ce trăiesc într-un prezent confuz, trecutul este de cea mai mare importanţă. Înţelegerea faptelor istorice, a sărbătorilor şi a obiectelor simbolice ne ajută să ne întoarcem la o stare mai curată. Prin urmare, trecutul reprezintă realitatea pe temeiul căreia trebuie să ne construim viitorul, şi mai ales viitorul copiilor noştri. Soluţia oferită de această carte românilor care au uitat să fie mândri de originea şi de ţara lor, este redescoperirea istoriei, a ortodoxiei şi, implicit, a frumosului. Este o lectură uşoară şi plăcută, pe lângă interviuri fiind introduse şi amintiri din copilăria lui Dan Puric, precum şi povestioare amuzante, dar pline de spiritul deschis al României profunde.