Gradini

     

Sunt destul de convins că Dinu Flămând e un poet mult mai bun decât pare. Adică decât pare să fie în acest volum intitulat "frigul intermediar. grădini" (opa, pagina asta e doar pentru Grădini... eh, nu-i nimic). Pentru că, cu excepţia câtorva poeme excepţionale (dar şi ce izbitoare e diferenţa faţă de celelalte poeme!), Dinu Flămând este un simplu manierist al vorbelor goale cu pretenţii neomoderniste care mă face să mă întreb cum de a reuşit să pună mâna pe atâtea premii şi chiar un loc în istoria literaturii alături de ceilalţi echinoxişti (de fapt, e mereu menţionat ÎNAINTEA lui Adrian Popescu şi Ion Mircea)! Obsedat de paradoxuri de 2 bani şi de expresii cu tentă "întunecată", cum de-altfel gustă şi Ion Mircea (care a realizat un volum în care aproape toate poeziile conţin cuvântul "moarte"!), Dinu Flămând se manifestă exact ca un neomodernist submediocru, dar e probabil doar efectul de decreptitudine ce a afectat şi alţi neomodernişti care încă trăiesc (de pildă, Petre Got, dar nu şi Ana Blandiana, din fericire). Necitind însă decât câteva dintre poemele sale din anii '70, sunt convins că el poate mult mai mult decât arată. 2 stele doar pentru cele doar câteva poeme salvatoare.