UCRAINA - Trasee energetice alternative si relatiile cu statele din Europa Centrala si Zona largita a Marii Negre

Descriere

Ucraina ocupa o pozitie strategica in Zona Largita a Marii Negre si in raport cu Europa Centrala. Valoarea strategica a acestei pozitionari este determinata de repere politice, militare, economice etc. O relatie speciala se poate stabili intre valoarea strategica a Ucrainei in context est si central european si securitatea economico-energetica a continentului. Valoarea economica si politica a traseelor energetice, „clasice” si „alternative” spre Uniunea Europeana evidentiaza o data in plus importanta statului independent Ucraina pe arena internationala.

Raportarea evolutiilor din Ucraina la problematica traseelor energetice poate fi abordata pe multiple planuri. Exista o dimensiune economica a acestor relatii si - la fel de clare - dimensiuni politico-strategice. Relatiile respective implica atat politici de companii nationale si multinationale, cat si guverne suverane, parlamente, organizatii internationale de felul ONU, FMI, UE, NATO, CSI, GUAM etc.

a) Din punct de vedere economic, Ucraina are un mare potential in dezvoltare, inclusiv o piata cu posibilitati de crestere peste media Zonei Largite a Marii Negre. Ucraina se comporta, in egala masura, ca un mare consumator de energie (de hidrocarburi) si principala tara de tranzit a conductelor de gaze naturale din F. Rusa spre Europa Centrala (UE).

Profesorul A. Goncearenko sustine ca 80% din cantitatea de 150 miliarde m³ gaze naturale importate din CSI de statele UE tranziteaza Ucraina. in opinia sa, Ucraina va ramane in pozitia de a „filtra” exporturile terestre de gaze naturale din F. Rusa inca mult timp.

Traseul „clasic” de hidrocarburi („Drujba”, „Brotherhood”, „Soiuz”) ce tranziteaza aceasta tara aduce venituri substantiale statului. in acelasi timp, parte din incasarile de export in UE ale F. Ruse depind de buna functionare a conductelor ucrainene. Pe de alta parte, importurile Kievului de hidrocarburi din Asia Centrala - tranzitate prin conducte ruse - se afla sub „supravegherea si presiunea” guvernantilor de la Moscova.

Functionarea normala a economiei Ucrainei este strans asociata, deci, cu traseele energetice „clasice”. Siderurgia, constructiile de masini, rafinariile, investitiile din marile combinate metalurgice si petrochimice, distributia produselor petroliere si consumul industrial si individual de gaze naturale sunt in relatie directa cu importurile de hidrocarburi din Est. Mase importante de salariati (milioane de oameni) si cercuri de afaceri influente activeaza in sectoare economice care coopereaza strans cu exportatorii rusi de hidrocarburi. Dependenta (mai exact interdependenta) economica ucraineano-rusa se traduce adeseori in plan politic prin exercitarea de presiuni si adoptarea de masuri intr-o directie ce avantajeaza Moscova.

Cu toate acestea, numerosi oameni de afaceri din Ucraina si influente grupuri de interese actioneaza pentru mentinerea unei distante apreciabile in raport cu proiectele ruse de integrare intr-un „spatiu economic unic” si pentru strangerea relatiilor cu UE si, de la caz la caz, cu SUA.

Cercurile de afaceri din Ucraina - chiar si cele etnic rusesti - inteleg sa valorifice atat avantajele oferite de Moscova (reduceri de taxe la importul de energie, preturi micsorate pentru hidrocarburi, facilitati la exportul de produse industriale), cat si de Occident (acces pe piata UE, aflux de tehnologie si de investitii straine); in schimb, politicile juridico-economice specifice „capitalismului de stat” din F. Rusa si atotputernicia conducerii de la Kremlin nu provoaca entuziasm la Kiev.

De aceea, principalele grupari economico-politice (factorul economic intern) din Ucraina sunt de acord sa dezvolte traseul „clasic” de hidrocarburi si sa mentina sub autoritate nationala conductele de petrol si gaze. Cercurile de afaceri din Ucraina nu resping, totusi, cooperarea internationala si administrarea tranzitului pe „traseul clasic”, daca se bazeaza pe egalitate si pe o larga participare (a unor state europene si a furnizorilor din Asia Centrala). De asemenea, sectorul energetic si sectoarele industriale ar beneficia si de deschiderea unor „rute alternative” din Caucazul de Sud si Asia Centrala, pe axa Brodi - Odessa. Ca si in cazul Germaniei, grupurile de afaceri din Ucraina sunt, in primul rand, insa, preocupate de consolidarea pozitiilor proprii pe principalul traseu „clasic” dintre F. Rusa si UE.

Factorul economic central-european sustine, in general, functionarea si imbunatatirea traseului energetic „clasic” („Drujba”, „Brotherhood”, „Soiuz”). Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria importa mari cantitati de gaze naturale si petrol si coopereaza indeaproape cu firme ruse de profil. in paralel cu aceasta, statele mentionate isi diversifica - pe cat posibil - sursele de aprovizionare si ofera sprijin eforturilor UE de incheiere a unor acorduri energetice clare si stabile cu F. Rusa.

In toamna 2008, statele din Europa Centrala (inclusiv Romania) au atras, insa, atentia ca anumite proiecte de mediu ale Comisiei Europene ameninta economiile din regiune si autonomia lor energetica, si asa redusa (bazata pe utilizarea carbunelui). Aplicand nediscriminatoriu anumite decizii de mediu, s-ar ajunge in situatia paradoxala in care executivul european sa se transforme in principalul instrument al unei „dependente energetice stricte” de importurile rusesti de gaze naturale*.

b) Din punct de vedere politico-strategic, Ucraina are o valoare de prima marime in Zona Largita a Marii Negre si in Europa de Est. in acelasi timp, Ucraina joaca un rol foarte important in asigurarea stabilitatii in regiunile mentionate si in asigurarea securitatii economice si energetice a UE si chiar si a F. Ruse.

In principiu, Kievul se straduieste sa compatibilizeze orientarea sa actuala de integrare in NATO si UE cu dezvoltarea unei cooperari avantajoase cu F. Rusa si statele din CSI. in acest sens, Kievul a subliniat ca asigurarea securitatii sale energetice reprezinta un interes vest-european major**; mesajul sau a fost corect tradus de Occident in anii 2006-2008. in consecinta, UE si SUA si-au extins relatiile cu Ucraina si au intervenit ferm pe langa conducerea de la Kremlin in timpul disputelor energetice din anii respective. UE si SUA au evidentiat necesitatea ca F. Rusa sa trateze Ucraina ca pe un partener egal, sa renunte la „santajul energetic” si la amenintari cu secesiunea unor regiuni (Crimeea). in privinta aderarii Ucrainei la NATO si UE, instantele euro-atlantice au afirmat ca portile celor doua organizatii raman deschise si ca F. Rusa nu poate avea nici un drept de veto. Esential este, considera S. Pifer, fost ambasador american la Kiev, ca Ucraina sa construiasca „o pozitie guvernamentala unitara si coerenta”.

Dupa cum s-a aratat mai sus, principalele forte politice din Ucraina se declara in favoarea integrarii in UE, ramanand ca aderarea la NATO sa fie supusa unui referendum national.

In pregatirea integrarii in UE - la o data inca neprecizata de Bruxelles - guvernantii de la Kiev au lansat reforme economice, legislative, fiscale, au imbunatatit constant mediul de afaceri, au acceptat libera circulatie a capitalului, au garantat investitiile straine, coopereaza indeaproape cu FMI si BM si au obtinut admiterea tarii in OMC (inaintea F. Ruse), in mai 2008.

in ciuda disensiunilor interne, mediul politic a evoluat in directia unui regim democratic, recunoscandu-se drepturile civile si cetatenesti si libera functionare a partidelor, sindicatelor, organizatiilor societatii civile etc.

Factorii politici de la Kiev apreciaza ca problemele traseelor energetice se coreleaza explicit cu cele ale independentei si integritatii teritoriale. Traseul „clasic” asigura securitatea economico-sociala a Ucrainei si controlul asupra acestuia nu poate fi instrainat; traseele „alternative” pot contribui la intarirea securitatii economico-sociale si la amplificarea cooperarii internationale politice si economice. Kievul nu are, totusi, interesul sa adere la orice proiect de trasee „alternative”. De pilda, conductele „North Stream” si „South Stream” ar reduce - in optica politicienilor de la Kiev - valoarea politico-strategica a Ucrainei in plan european si implicit interesul Occidentului pentru intarirea independentei sale.

In aceeasi ordine de idei, Kievul „concureaza” intr-un fel Bucurestiul si Ankara in domeniul traseelor energetice „alternative”; conductele construite sau in constructie in Caucazul de Sud si Turcia si proiectul traseului Caucazul de Sud - Romania - Balcanii de Vest - Adriatica ar pune sub semnul intrebarii viitorul traseului Caucazul de Sud - Ucraina - Polonia - Baltica. in lipsa unei politici energetice cu adevarat coerente a UE, persista astfel de rivalitati intre statele de la Marea Neagra, abil exploatate de companiile ruse si de autoritatile de la Moscova.

F. Rusa duce o politica complexa in relatia cu Ucraina si in raporturile energetice bilaterale. Pentru Moscova, aderarea Ucrainei la structurile euro-atlantice ar echivala, intre altele, cu pierderea oricarei posibilitati de a prelua controlul integral asupra traseului energetic strategic Europa de Est - UE.

In scopul contracararii acestui „scenariu de cosmar”, factorii politici din F. Rusa intrebuinteaza cele mai variate metode de actiune: „santaj energetic”, combinat cu avantaje economice; amestec politic direct si indirect in treburile interne; descurajarea partenerilor Ucrainei, de la state precum Georgia, Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul pana la marile puteri europene; incurajarea cooperarii energetice dintre F. Rusa, Turcia, Bulgaria, Romania, Serbia, Ungaria, Austria; cultivarea de relatii energetice speciale cu Germania, Franta si Italia, state cu rol decisiv in abordarea problemelor estului european etc.

Astfel, in august 2008, ca efect al actiunii militare ruse in Georgia, Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul au „amanat” pentru o perioada nedefinita proiectul rutei „alternative” dintre Caucazul de Sud si Baltica. Imediat, in septembrie-octombrie, Moscova a „plusat”: s-au intarit relatiile de cooperare politico-energetice cu principalii furnizori de hidrocarburi din Asia Centrala; s-a ajuns la o noua intelegere energetica cu premierul I. Timosenko, amanandu-se termenul cresterii preturilor la importurile ruse de gaze naturale; s-a perfectat un nou „parteneriat energetic” cu Germania; s-au amplificat pregatirile pentru conducta „South Stream”; s-a operat o vizibila schimbare de atitudine in favoarea cooperarii energetice cu Romania etc.

Atat timp cat liderii de la Kremlin nu vor renunta la conceptiile si practicile imperiale in tratarea problemelor relatiilor economice si politice cu exteriorul, raporturile energetice din Zona Largita a Marii Negre si din Europa Centrala vor ramane marcate de competitiile de putere ce amintesc de anii „Razboiului Rece”.

Securitatea energetica ii preocupa pe toti actorii internationali din Zona largita a Marii Negre, Asia Centrala si UE. in optica F. Ruse, securitatea energetica inseamna, in principal, controlul asupra resurselor interne, pietelor din Asia Centrala si traseelor energetice spre Europa si Asia. Acestor obiective li se adauga cele de contracarare a amenintarilor teroriste si secesioniste.

Pentru Ucraina si alte state din Zona Largita a Marii Negre si din bazinul Caspicii, securitatea energetica echivaleaza inclusiv cu obtinerea de garantii internationale de protejare impotriva exceselor economico-politice ale F. Ruse.

In acceptiunea UE si SUA, securitatea energetica include liberul acces la resurse si capacitati, respectarea proprietatii, onorarea acordurilor comerciale si de cooperare, intarirea pacii si stabilitatii in Zona largita a Marii Negre si in spatiul Asiei Centrale. O vie ingrijorare a provocat in lunile din urma faptul ca F. Rusa a intervenit militar in Georgia, a amenintat traseul „alternativ” Baku - Tbilisi - Ceyhan, a presat Azerbaidjanul sa-i livreze cantitati suplimentare de hidrocarburi etc.

Un anume grad de nesiguranta au creat actiunile de tip terorist, multiplicate in Turcia, Caucazul de Sud si pe teritoriile caucaziene ale F. Ruse. Asemenea violente au alimentat ”teoriile conspirationiste” cu privire la „un razboi murdar” care s-ar purta in tacere in zonele traseelor energetice „alternative”; un scenariu de acest gen ar putea include si sprijinirea unor partide sau grupari politice obediente si a unor miscari centrifuge in statele aflate de-a lungul unor trasee energetice „alternative”. De altfel, guvernantii din Moscova au acuzat in repetate randuri Occidentul ca incearca sa conteste „interesele speciale” ale F. Ruse in „vecinatatea sa apropiata” prin intermediul „revolutiilor colorate”, organizatiilor umanitare si democratice, preluarii de active in sectoare energetice si economice vitale.

S. Nies, din cadrul IFRI Bruxelles observa ca tocmai F. Rusa depune eforturi cu scopul de a „fragiliza” si „descuraja” rutele „alternative” din Caucazul de Sud si Turcia, incepand cu interventia militara in Georgia si cu avantajele economice exceptionale oferite Turkmenistanului (achizitii la pretul pietei internationale de gaze naturale si scutiri de taxe). Diplomatia rusa ar fi in stare - sugereaza S. Nies - sa atraga Ucraina si statele din Caucazul de Sud prin „concesii surprinzatoare”, cum ar fi: acceptarea proiectului Caucaz - Odessa - Brodi - Baltica, dorit de Ucraina; castigarea Azerbaidjanului prin solutionarea, fie si partiala, a conflictului din Nagorno-Karabah; adoptarea unei atitudini amicale fata de Georgia, in eventualitatea unei schimbari de regim. La nivel global, F. Rusa pledeaza - alaturi de Iran - pentru organizarea unui „cartel al gazelor”.

In acest cadru, viitorul politic si economic al Ucrainei si al tarilor mici si mijlocii din bazinul Marii Baltice si din bazinul Caspicii va depinde de capacitatea lor de a se moderniza si democratiza si, in mare masura, de implicarea mai serioasa a UE, a Occidentului in ansamblul sau in solutionarea diverselor probleme din Est.

Asadar, pe termen scurt si mediu, trebuie sa speram intr-un demers si mai hotarat al UE si SUA in sensul negocierii unui parteneriat imbunatatit cu F. Rusa si al diversificarii surselor de aprovizionare cu energie.

Cu ocazia negocierilor UE-F. Rusa din octombrie 2008, reprezentantii de la Bruxelles si-au manifestat nemultumirile in legatura cu: inexistenta unor garantii cu privire la securitatea livrarilor de gaze rusesti; refuzul Moscovei de a admite liberul acces la retelele de hidrocarburi Gazprom si Transneft si de semna Carta Energetica Europeana; arbitrariu si lipsa de transparenta a guvernantilor si monopolurilor energetice din F. Rusa; obstructionarea unor operatii comerciale; ingrijorarea in privinta exploatarii nerationale a zacamintelor de gaze din F. Rusa. Bruxelles-ul solicita abandonarea tentativelor de a folosi energia ca pe un „vehicul de proiectare” a puterii F. Ruse in exterior si asezarea noului parteneriat pe bazele economiei de piata etc.

E. Landaburu, director general al Relatiilor Exterioare al Comisiei Europene, declara, la 30 septembrie 2008: contradictiile UE - F. Rusa nu sunt de natura ideologica, ci de natura geopolitica; se pune in discutie felul in care se va redefini spatiul dintre UE si F. Rusa; UE a condamnat interventia militara in Georgia din august 2008 si recunoasterea de catre F. Rusa a independentei Abhaziei si Osetiei de Sud; relatiile cu F. Rusa vor fi reexaminate; relatiile dintre UE si F. Rusa se caracterizeaza, totusi, printr-o autentica interdependenta (F. Rusa ocupa locul trei intre partenerii comerciali ai UE, dupa SUA si China, in timp ce UE ramane primul partener comercial al F. Ruse, cu 56,5% din comertul sau de bunuri si servicii; 80% din investitiile straine din F. Rusa provin din UE, iar F. Rusa detine cel mai important stoc de moneda euro din lume); totusi, investitiile europene in F. Rusa reprezinta 15% din totalul investitiilor europene in SUA.

Bruxelles-ul este ingrijorat de interdictiile ruse de acces in sectoarele energetice strategice. UE a resimtit negativ actiunile de forta ale F. Ruse in relatiile cu Georgia, R. Moldova, Belarus etc. UE va continua negocierile de parteneriat cu Moscova, dar isi va diversifica si securiza sursele si traseele de aprovizionare cu energie.

In concluzie, pe termen scurt se contureaza crearea unui fel de „spatiu tampon” intre UE si F. Rusa, in Zona Largita a Marii Negre si pe litoralul de Vest al Caspicii. Acest spatiu va fi „administrat” in conformitate cu strategia europeana de Vecinatate si cu strategia rusa a Vecinatatii Apropiate.

Se pare ca F. Rusa s-a angajat sa nu mai foloseasca mijloacele militare de actiune impotriva „partenerilor europeni” Ucraina, R. Moldova, Georgia si Azerbaidjan.

F. Rusa va oferi garantii suplimentare pentru securitatea energetica a UE si nu se va opune cooperarii economice UE - Asia Centrala. Nu este insa clara reactia Moscovei la o viitoare aderare a Ucrainei si Georgiei la NATO. in acelasi timp, posibilul compromis strategic ruso-european nu exclude competitia si cooperarea economico-politica dintre cele doua parti.

Nu credem ca pe termen mediu respectiva intelegere - inca neoficializata - va insemna altceva decat renuntarea implicita a Moscovei la controlul exclusiv al Vecinatatii sale Apropiate de la Marea Neagra si din Caucaz. Deja din 2004 - 2006, Moscova a acceptat R. P. Chineza ca partener strategic in Vecinatatea sa Apropiata din Asia Centrala.

De asemenea, ne exprimam indoiala ca un parteneriat extins UE - F. Rusa ar putea submina decisiv alianta si parteneriatul euro-atlantic. Reamintim ca Moscova a mai incercat astfel de „manevre” in trecutul apropiat, toate finalizate cu esecuri drastice.

Prin urmare, viitorul politic, economic si energetic al Ucrainei, in spatiul analizat, va depinde in principal de capacitatea sa de a-si defini si afirma identitatea si de a se dezvolta pe o traiectorie democratica.