Inimile celor patru

     

Primul roman de la Sorokin ce mi-a picat in mana. Dupa vreo 20 de pagini imi venea sa pun cartea de-oparte, dar am continuat sa citesc fiindca doream sa aflu motivatia personajelor de a recurge la asemenea cruditati; totodata, am decis sa iau ca atare lumea descrisa de Sorokin. Cele patru personaje principale sunt: un batran (Staube), un copil (Serioja) si doi adulti tineri (Olga si Rebrov). Scopul lor nu este definit, fiind o cursa contra cronometru asupra implinirii unei misiuni supreme care are ca rasplata moartea. Actiunea se petrece undeva prin anii ’90, intr-o rusie in care totul le este permis acestor oameni, iar consecintele nu sunt suficiente pentru a opri acesti oameni. Personajele comit o multime de crime, sunt torturati si tortureaza la randul lor; toate acetea pentru a duce la bun sfarsit misiunea data chiar de ei insisi. Totusi, misiunea lor este de multe ori pusa la incercare, iar personajele noastre cauta o iesire din situatiile critice printr-un anu joc cu zarul. Atrocitatiile prin care trec personajele, crimele, macelurile pe care le fac, toate aceste scene macabre sunt descrise extrem de amanuntit. Totusi pe langa scenele macabre descrise, violurile, dialogurile personajelor despre puzzle’ul ce trebuia terminat si discutii despre situatia politica de la ora actuala cu referiri la trecutul apropiat – Stalin, Lenin, Gorbaciov (discutii facute des de catre Staube, comparand viata de atunci cu cea de acuma la care participau si ceilalti). Pot spune ca este o carte dedicate celor realisti, tari de character, carora nu le este jena sau scarba de descrierile “scandaloase”, dar totusi nu cred ca este persoana care sa o fi citit si sa nu fie socata catusi de putin.