sarutari de cinema

     

Inca o carte pe care o trec pe lista de citite. O carte superba prin descrieri de peisaje, prin pasiunea personajelor, prin trairile acestora. Am regasit aici acel Paris pe care il vedeam candva in filme, Parisul in care visam macar o data in viata sa ajungem. Si am trait prin ochii personajului o iubire mistuitoare… la propriu. Cartea este ca un tablou pictat in metafore de catre fiul unui fotograf de platou, Gilles Hector. Acesta este intr-o cautare continua a unui trecut pe care tatal sau l-a tinut ascuns. Avocat de meserie, are o pasiune ciudata, de a-si cauta mama intre actritele din filmele vechi. Este convins ca aceasta a fost actrita. Intr-una din salile de cinema pe care le viziteaza o intalneste pe Mayliss, femeia care ii va da acea senzatie ciudata ca a gasit ceea ce cauta, si care, de fapt, ii da viata peste cap. Autorul descrie atat de bine trairile personajului, dragostea descoperita la o varsta la care altii nu mai spera a o gasi, ne duce cu gandul la povestile clasice in care sotii isi gaseau adevarata dragoste in bratele amantilor. Si da, este o dragoste adultera. Mayliss este femeia care taie respiratia si pentru care merita sa-ti sacrifici o viata, cel putin asta simte personajul. In paralel cu Mayliss, apare mama necunoscuta a lui Gilles, care da o nota de mister intamplarilor si pe care o cauta si o cauta pana la epuizare. Insa ramane femeia pe care incearca sa o gaseasca si pe care nu o va descoperi niciodata. Povestea este superba, insa are niste dedesubturi foarte ciudate, care aduc la suprafata anumite semne de intrebare. Exista cu adevarat aceste iubiri mistuitoare? Nu era Mayliss oare, acea femeie pe care nu o putea avea si pe care si-o dorea tocmai din acest motiv? Iar ea, nu era oare femeia egoista, care desi are o viata a ei, o familie, vrea mai mult, negandindu-se la celalalt – fie ca acel celalalt era sotul sau amantul? Intamplarile din final mi-au dat un raspuns la aceste intrebari. Intr-un fel. Iubirile nemarginite, pasiunile care taie rasuflarea sunt de fapt iluzii si mai devreme sau mai tarziu se spulbera intr-o zi de vineri. Dragostea pentru Mayliss a devenit o boala de care Gilles s-a vindecat prin presupusa lui mama. Finalul cartii a fost neasteptat. As fi vrut mai mult, insa autorul s-a grabit sa-si plaseze personajele la locul meritat, nu tocmai cel dorit. O poveste desprinsa parca dintr-o pelicula de cinema, o poveste scrisa in mare parte in alb si negru. Si oricat mi-ar placea sa cred ca se putea desena un final mai frumos, finalul imaginat de autor este cel mai potrivit. Ca o sarutare de cinema mistuita intr-un decor intunecat.