Istoria Frantei

Descriere

Moderna sinteza a celor doi cercetatori se bazeaza atit pe rezultatele incontestabile ale arheologiei, cit si pe influentele de mentalitate venind din zona istoriei ideilor si institutiilor politice si administrative, a credintelor religioase, a economiei si comertului etc. Nu avem de-a face, asadar, cu un expozeu plictisitor si prafuit, cu traditionala trena enumerativa de razboaie, intrigi, asasinate, ci imaginea complexa a evolutiei societatii franceze. Initial axindu-se asupra studierii teritoriului vechii Galii, cercetarea se extinde, luind in vizor trecerea de la o Charta medievala a drepturilor la Constitutie, de la vechile comune franceze la Comuna revolutionara din 1870 si autonomia administrativa de azi. Este evidentiata transformarea (treptata, cu sacrificii) a absolutismului in monarhia constitutionala si, ulterior, republica semi-prezidentiala, cartea fiind un tratat de istorie vie, care ar putea functiona la fel de bine si ca model pentru românii pasionati de istoria comparata.
Franta s-a raspindit ea insasi prin oamenii sai sau prin ideile sale in Europa si in lume, prin participarea sa la marile descoperiri, prin stralucirea limbii si literaturii sale in epoca clasica, a ideilor sale in secolul Luminilor, prin rasunetul Revolutiei franceze si al principiilor de libertate, de egalitate si de fraternitate, prin intinderea colonizarii facute din umbre si lumini, prin influenta savantilor, a scriitorilor si artistilor sai. In aceleasi epoci, Franta insasi beneficia de contributii straine din ce in ce mai larg internationale. Nu putem avea istorie nationala adevarata care sa nu fie deschisa catre strainatate, catre ceilalti. Acest adevar se verifica in mod deosebit la istoria Frantei si cartea pe care o vom citi este martor. Aceasta cautare actuala a identitatii, modelata de trecut, raspunde cu atit mai bine aspiratiilor francezilor cu cit ei tocmai au trait o experienta dificila, aceea a decolonizarii. Franta hexagonala trebuie, ca sa reluam un cuvint al lui Chateaubriand, , pentru a gindi continuitatea si ruptura pe care tocmai le-a cunoscut si de asemenea, continuind sa-l citam pe autorul Studiilor istorice din 1831, . Stiinta istorica a cunoscut, dupa cel de-al doilea razboi mondial, o reinnoire si o imbogatire considerabile. S-a incercat, uneori stingaci, sa se transporte fara adaptarile necesare, fructul acestor noi orientari si al acestor cercetari in invatamint si in popularizare. Autorii acestei carti, care nu apartin nici unei grupari, au stiut sa se strecoare in pielea noua a istoriei fara sa sacrifice nimic modelor mistificatoare.
Asa cum explica Jean Carpentier si François Lebrun, cartea pe care am onoarea sa o prezint s-a nascut dintr-o constatare. In interesul actual al publicului pentru istorie, aceea a Frantei pare sa aiba un loc privilegiat. Aceasta este usor de inteles. Daca acest interes provine in mare parte din nelinistea generata de accelerarea istoriei, de dorinta anxioasa de a nu fi taiati din radacinile noastre, de nevoia de a fixa in timp cautarea identitatii noastre individuale si colective, de a nu deveni orfani ai trecutului, atunci istoria tarii noastre este primul obiect al apetitului actual al francezilor. Ma grabesc sa spun ca autorii acestei carti - si ma bucur de acest lucru - nu au inchis istoria Frantei in sine insasi, ca ea nu este doar a Frantei. Dimpotriva, a fost mereu replasata in cadrele internationale in raport cu care isi capata semnificatia. Franta - sau ceea ce ar deveni Franta - se lumineaza in interiorul lumii celte, al Imperiului Roman, al Crestinatatii, al Europei Renasterii si a umanismului, in care ea este confruntata cu lumi noi pe care tocmai le-a descoperit.