Jurnal politic (vol.3)

Descriere

Jurnalul politic al profesorului Ioan Hudita din volumul de fata se refera la o etapa de tranzitie. Pe plan intern avusese loc dintre generalul Antonescu si Legiune, iar pe plan extern a fost etapa in care stapanirea Balcanilor de catre Puterile Axei a fost desavarsita si totodata a fost parcurs drumul catre razboiul cu Uniunea Sovietica, din 22 iunie 1941. Jurnalul inregistreaza minutios meandrele politice externe si mai ales cele interne, urmarind totodata desfasurarea operatiilor militare pe diferite fronturi. Neindoielnic, totul este insa judecat si filtrat de catre un om politic care apartinea unui partid de opozitie. Ioan Hudita ne apare mai departe ca un adversar al regimului de dictatura si mai ales al orientarii externe a acestuia. Viziunea si judecata sa sunt in mod constant cele ale unui membru al biroului de conducere al Partidului National Taranesc. Important este mai ales faptul ca notatiile continuau a fi zilnice si ca autorul lor le acorda o atentie primordiala; la 21 martie 1941, el scria ca tinerea la zi a Jurnalului ii lua si ca se ocupa de acest lucru deoarece Maniu si Lupu n-o faceau. Jurnalul sau se voia a fi un fel de al partidului! Activitatea politica era neindoielnic dominanta existentei lui Hudita. Cursurile la Scoala de Arhivistica ori redactarea unei lucrari consacrate unui aspect al domniei lui Alexandru Ioan Cuza apar ca reprezentand un segment foarte restrans de activitate. Majoritatea timpului profesorului ramanea un , scurs intre intrevederi, sedinte de birou, dejunuri politice si, de asemenea, foarte sarguincioasa urmarire a ziarelor si a posturilor de radio, postului Radio Londra acordandu-i-se atentia si increderea primordiala. Intr-un fel, partidul sau nu functiona, dar, in realitate, la nivelul conducerii, existenta sa era deplin tolerata. Cadrele puteau fi chemate la sedinte, cu organizatiile judetene se mentinea legatura, procedandu-se si la unele ale lor, atunci cand era constatata ineficienta sau nepasarea. Fruntasii partidului se intalneau in sedintele de birou sau la mese. Oricum, existenta sa nu fusese intrerupta. Prin memorii si intrevederi, Partidul National Taranesc era in continua legatura cu conducatorul tarii si primul sau adjunct, Mihai Antonescu. Fruntasii partidului se intalneau destul de des in sedinte ale biroului politic si de asemenea la dejunuri care aveau loc la sau la . Intalniri aveau loc si la mesele oferite de diferiti fruntasi ai partidului sau de cunoscuti ai lui Ioan Hudita, la Costica Mihaiescu, la Fanel Mihaiescu, la Mihai Popovici, ori la profesorul Nicolae Serban. Un loc important il aveau si sedintele Cercului de Studii al partidului, adevarat laborator in care se dezbateau o serie de probleme de baza ale societatii romanesti, cu gandul la ceea ce avea sa urmeze la sfarsitul conflagratiei mondiale aflate in desfasurare. Proiectul intalnirilor a fost schitat de Hudita, la cererea lui Maniu, fiind apoi admis de birou la 9 aprilie 1941, iar sedintele se desfasurau in casa profesorului Gh. Tasca. Unii membri de seama ai partidului s-au aratat iritati de a nu fi fost cuprinsi printre raportori, prilej pentru Hudita de a nota neiertator: . Subiectele dezbatute erau diverse: politica externa, problemele economice, comunicatiile, organizarea sanatatii, cooperatia, finantele, agricultura, invatamantul. Relatiile taranistilor cu Antonescu erau neintrerupte. Daca Maniu nu-l intalnea, in schimb Mihalache il vizita de cate ori era chemat. In fata lui, generalul in contra lui Maniu - pe care altadata il numea un - si a lui Dinu Bratianu. De asemenea, Mihai Antonescu il vizita pe Mihalache la Dobresti, unde se va duce si Maria Antonescu. Tentativele de a-l include pe Mihalache in guvern n-au reusit din cauza opozitiei lui Maniu si a grupului din jurul sau. Tot astfel, in preajma izbucnirii conflictului cu Uniunea Sovietica, a fost incercata constituirea unui Consiliu de Stat alcatuit din o suta de membri, care urma sa cuprinda si reprezentanti ai opozitiei. Mihai Antonescu n-a ezitat sa-i ceara lui Hudita sa-i organizeze o intalnire cu Maniu, ramanand aproape stupefiat cand acesta i-a refuzat participarea la preconizatul Consiliu de Stat, la care se va renunta, de altfel, formarea fiindu-i reportata pentru toamna 1941.