Apucand-o pe cararea de caramizi galbene, Dorothy, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea si Leul cel Las se indreptara catre Orasul Smaragdelor, locul unde ar fi urmat sa-l intalneasca pe Marele Vrajitor Oz… In anul 2000, Vrajitorul din Oz, cartea scrisa de Lyman Frank Baum (15.05.1856-6.05.1919), implinea exact 100 de ani (fusese publicata in august 1900), iar Dorothy, eroina lui facea frumoasa varsta de 106 ani. Publicata pentru prima oara in urma cu, de-acum, mai bine cu un veac, cartea s-a bucurat de o buna primire, devenind in scurta vreme un succes, inspirand doi ani mai tarziu si un musical (pentru care Baum a compus textele cantecelor), jucat cu casa inchisa timp de noua ani (293 de reprezentatii). Lucrurile nu aveau sa se opreasca aici, anul 1939, an de varf in cariera unui mestesugar hollywoodian, regizorul Victor Fleming, fiind si acela al adaptarii cinematografice de catre acesta a Vrajitorului din Oz, un film devenit in scurta vreme o populara productii muzicala, aceea care, prin memorabilul refren Somewhere, over the rainbow, way up high, there’s a land that I dreamed of a impus tema optimista a cartii (a vietii intr-un taram al visurilor implinite) si o noua stea (Judy Garland), intruchipare remarcabila a energiei juvenile, a elanului vital, a veseliei si a echilibrului. Vrajitorul din Oz este povestea micii orfane Dorothy Gale, o fetita care locuia in Kansas, la ferma matusii Em si a unchiului Henry. Starnita din senin intr-o buna zi, o tornada ii ia pe sus pe Dorothy si pe cel mai bun prieten al ei, catelul Toto, purtandu-i peste mari si tari in taramul de basm numit Oz. Ajunsa acolo, fetita face cunostinta cu mai multi locuitori, cel putini ciudati: Sperie-Ciori, cel care-si doreste putin creier in capatana-i de paie, Omul de Tinichea, cel care tanjeste dupa o inima care sa-i bata in piept, si Leul cel Las, care, desi rege al animalelor, e un fricos si jumatate si ar vrea o leaca de curaj. Afland de Marele Oz, atotputernicul vrajitor din Orasul Smaragdelor, Dorothy este hotarata sa ajunga la el si sa-l roage s-o trimita inapoi in Kansas. Ei i se alatura, de cum aud de puterile lui Oz, cei trei noi prieteni, in speranta ca vrajitorul le va putea implini si lor dorintele. Drumul se dovedeste lung si nu fara pericole, insa cei patru, atat de diferiti intre ei, dar, luati la un loc, pregatiti, fie si numai prin calitatile unuia singur, reusesc sa izbandeasca de fiecare data. Ajunsa in fata Marelui si Cumplitului Oz, Dorothy afla ca pentru orice primesti exista si o plata, iar pentru a le indeplini dorintele Maritul Oz le cere celor patru sa treaca prin mai multe incercari. Asa ajung s-o omoare pe Vrajitoarea cea Rea de la Apus, afla adevarata poveste a Maimutelor Inaripate, dar, odata intorsi in Orasul Smaragdelor, afla cu disperare ca cel in care isi pusesera atatea sperante, Marele Oz, nu-i decat un prapadit de sarlatan, un circar din Omaha. Cu mestesugurile sale, Oz reuseste sa-i fericeasca pe prietenii lui Dorothy, plecand cu un balon inainte de-a apuca s-o ajute si pe Dorothy. Dupa alte cateva peripetii (infrunta Copacii luptatori, trec prin Tara de portelan, scapa de atacul Capetelor-ciocan, ajung, cu ajutorul Maimutelor zburatoare, in Tara quadlingilor), Dorothy si Toto reusesc sa ajunga acasa cu ajutorul Glindei, Vrajitoarea cea Buna de la Miazazi. Cartea cea mai indragita dintre productiile semnate de Baum sau publicate de el sub pseudonim, cu personajele ei nastrusnice si doza ei coplesitoare de idealism (rezultat al experientei de viata a omului Baum si al nazuintei sale de mai bine) a constituit cea mai viguroasa tentativa de americanizare a basmului european (asa cum o marturiseste Baum insusi in prefata alcatuita de el in aprilie 1900 pentru prima editie a cartii), de constructie a unei lumi de basm din materiale americane (personajul principal, Dorothy, este o fetita tipic americana, asa cum, din vorbe si purtari, sunt si Sperie-Ciori, Omul de Tinichea si Leul cel Las), repurtand insa si un imens un succes international. Si chiar daca a incercat sa-si trezeasca mai tinerii cititori la realitatea americana, eliberandu-i de falsa iluzie a tarii tuturor posibilitatilor, Frank Baum a continuat sa fie increzator in reusita individuala, recomandandu-le insa reteta bunatatii, a bunavointei si a intrajutorarii. Mesajul scriitorului este astfel acela ca fiecare dintre noi este capabil sa iubeasca, sa infrunte curajos piedicile vietii si sa se arate intelept. Pasind pe cararea de caramizi galbene a vietii, tot ceea ce ne ramane de facut pentru a face asemenea dovezi este sa descoperim si sa punem la incercare bunatatea si marinimia care zace ascunsa in fiecare dintre noi si in fiecare semen al nostru. Iar acesta este chiar mesajul secret al cartii lui Baum, cu siguranta chiar motivul atractiei exercitate de ea in randurile tinerelor generatii ale secolului XX.

Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti

Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte

Adauga un comentariu